Prima pagină » Diverse » Are dimensiuni de manechin și FACE ravagii la fileu

Are dimensiuni de manechin și FACE ravagii la fileu

Eliza Inneh Varga, sportiva de 1.92metri înălțime care vorbește 7 limbi străine, a fost desemnată în premieră jucătoarea anului la Gala Voleiului Românesc.

Legitimată într-unul dintre cele mai puternice campionate de volei din lume, cel al Turciei, Eliza Inneh Varga a fost foarte emoționată când a aflat că a câștigat în premieră titlul de cea mai bună jucătoare a României.

„M-a surprins foarte mult vestea. E o mare onoare să primesc acest premiu. Antrenorul meu a fost foarte drăguț și când a aflat m-a felicitat și mi-a spus: Cum să nu pleci, ar fi culmea să nu te las”, a spus Eliza Inneh Varga.

Are dimensiuni de manechin și face ravagii la fileu

În afara acestui titlu, anul 2024 i-a mai adus Elizei un transfer în campionatul în care a visat de mică să joace, cel al Turciei. Ea e liderul formației Bahçelievler Belediyespor. „Îmi place campionatul foarte mult, sunt foarte multe echipe puternice, poți câștiga cu oricine, poți pierde oricând. Mă depășește aglomerația, e greu. Mă deranjează că oriunde ai vrea să ajungi sunt două ore pe care trebuie să le calculezi de fiecare dată. Însă așa e Istanbulul, trebuie să mă obișnuiesc”, a mai declarat Eliza Inneh Varga.

Cu o înălțime de 1,92 m, Eliza recunoaște că a avut o perioadă în care-și găsea destul de greu haine pe măsură, dar spune că nu a fost atrasă de modelling: „Acum port tocuri, dar am 1,92 m. Acum, mai nou, îmi găsesc haine mai ușor, îmi mai comand din America. În anii trecuți era mai greu în România. Când eram mică am primit mai multe oferte pentru modelling, dar asta era la liceu. Cred că fiecare fată care era mai înaltă a primit câte o ofertă de fotomodelling”.

După ce a jucat în Ungaria, Coreea de Sud, Polonia și acum în Turcia, Eliza se poate mândri că se poate înțelege cu cei din jur în nu mai puțin de șapte limbi: „Nu știu dacă sunt limbi străine, pentru că maghiara e prima mea limbă, română, engleză vorbesc, un pic de coreeană, știu să mă prezint, acum învăț germană și știu foarte puțină franceză și înțeleg italiana. Turca e foarte grea, e o limbă atât de dificilă”.

Federația Maghiară de Volei a încercat să o naturalizeze

În urmă cu doar patru ani, Eliza era dorită la naționala Ungariei. Intenția maghiarilor a fost deturnată de președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, pe atunci abia ales în funcție.

„În 2020, când am preluat conducerea Federației Române de Volei, ea era deja solicitată de federația maghiară să devină cetățean ungar. Eu nu am fost de acord, am discutat și cu federația și cu ea. Am prins un moment ulterior în care i-am solicitat: Haide, că lucrurile s-au schimbat, campionatul e nou, schimbat, de ce nu ai putea face parte dintr-o echipă din România, pentru că ai o valoare. Și să te mai gândești te rog și la națională. Nu vreau să fac presiuni. Răspunsul ei a fost unul pozitiv. Așa Eliza a revenit în națională. I-am expus toate lucrurile pozitive, ce dorim cu echipa națională, ce încercăm să facem cu prezența ei. E un sportiv care a adus un sprijin fantastic în economia echipei naționale de senioare”, a declarat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.

Pentru voleiul românesc, anul 2025 va veni cu o mare provocare: prima participare la un Campionat Mondial după o absență de 43 de ani. Dar acesta nu e singurul obiectiv al conducerii Federației Române de Volei. „Eu și Federația Română de Volei ne propunem ca de la cel mai mic lot până la seniori să ajungem în turnee finale. Ăsta e primul pas. Pentru juniori ne dorim să ajungem cu cât mai multe echipe naționale în turneele finale ale Europenelor, iar la seniori participarea la un Campionat Mondial nu e decât o încununare a muncii lor și e importantă să arătăm acolo chiar că e valoare, nu e o calificare întâmplătoare și putem face rezultate foarte bune. Pentru senioare sperăm, eu zic că 100% ne calificăm la Campionatul European din 2026”, a spus Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.

Premianții Galei Voleiului Românesc

Gala Voleiului Românesc a premiat excelența din volei. Cei mai buni jucători români ai anului 2024 au fost desemnați: Adrian Aciobăniței (Alanya Belediyespor), respectiv Eliza Inneh Varga (Bahçelievler Belediyespor). Titlul de antrenorul anului as fost acordat lui Laurențiu Lică, tehnicianul care a cucerit titlul național cu Corona Brașov la primul sezon pe banca tehnică a unei formații.

Retrasă din activitate în primăvară, fosta internațională Nneka Onyejekwe a primit un premiu pentru întreaga activitate. Antrenorul Gianni Crețu, care a ajuns cu Slovenia în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice, a primit titlul pentru „Cea mai bună performanță obținută de un antrenor român care activează în străinătate”, în vreme ce selecționerul naționalei masculine, Sergiu Stancu, a primit titlul pentru

Performanța Anului, după calificarea României la Campionatul Mondial din 2025.
Arbitrul anului 2024 a fost desemnat arbitrul internațional Bogdan Stoica.

La volei de plajă, antrenorul anului a fost desemnat Răzvan Ifrim. Echipa feminină a anului a fost Ioana Miu/ Ioana Hododi, iar cea masculină a anului a fost formată din Bogdan Bratosin și Valentin Hupoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!