Prima pagină » Diverse » Când se afișează, de fapt, rezultatele la Evaluarea Națională. Notele finale vin mai târziu decât ne așteptam

Când se afișează, de fapt, rezultatele la Evaluarea Națională. Notele finale vin mai târziu decât ne așteptam

Când se afișează, de fapt, rezultatele la Evaluarea Națională. Notele finale vin mai târziu decât ne așteptam

Ministerul Educației a stabilit măsuri în premieră pentru ca elevii să afle rezultatele la examenul de Evaluare Națională din acest an.

În premieră, fiecare elev care va participa la Evaluarea Națională va primi miercuri, la finalul examenului de matematică, un cod astfel încât să poată vedea notele în mod anomim, arată o notă trimisă de Ministerul Educației către comisiile de examen de la Evaluare Națională 2020.

Elevii vor primi un cod unic pe care îl vor putea accesa intrând pe site-ul Ministerului Educației, în 27 iunie, pentru a vedea cum s-au descurcat la cele două probe – de Limba română și de matematică.

Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. În aceeaşi zi, între orele 16,00 şi 19,00, şi pe 23 iunie, între orele 8,00 – 12,00, se vor putea depune contestaţiile.

Contestațiile pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice

În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Lucrările vor merge, pentru a fi corectate, în alt județ decât județul din  care face parte elevul

Potrivit declarației ministrului Educației, specificul acestei sesiuni este că se organizează în două etape, pentru ca absolvenții de clasa a VIII-a să aibă șanse egale pentru a participa la Evaluarea Națională. O altă modificare, spre deosebire de anul trecut, este aceea că lucrările vor merge, pentru a fi corectate, în alt județ decât județul din  care face parte elevul, inclusiv pentru municipiul București.

Calendar Evaluare Națională 2020

2 – 5 iunie – înscrierea elevilor

15 iunie – probă scrisă: Limba şi literatura română

17 iunie – probă scrisă: Matematică

18 iunie – probă scrisă: Limba şi literatura maternă

22 iunie – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)

22 iunie (orele 16:00 – 19:00) – Depunerea contestaţiilor

23 iunie (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestaţiilor

23-26 iunie – Soluţionarea contestaţiilor

27 iunie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor

Calendar sesiune specială Evaluare Națională 2020:

22-26 iunie: înscrierea candidaților

29 iunie: Limba și literatura română

30 iunie: Matematică

1 iulie: Limba și literatura maternă

2 iulie: afișarea rezultatelor (ora 12:00)

2 iulie: depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 19:00)

4 iulie: afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00) la Evaluare Națională 2020.

Absolvenţii clasei a VIII-a susţin miercuri proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2020.

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a din România susțin astăzi, 17 iunie, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale, în condiții speciale, în contextul pandemiei de coronavirus.

Peste 170.000 de elevi ar urma să dea proba de Matematică, din cadrul Evaluării Naționale, în condiții speciale, precum măsurarea temperaturii înainte de intrarea în unitățile școlare.

Ce măsuri trebuie să respecte elevii la proba de Matematică a Evaluării Naționale

Măsurile pe care elevii trebuie să le respecte înainte de proba de Matematică sunt cele impuse de autoritățile române în contextul pandemiei de coronavirus și luni, 15 iunie, când a avut loc proba la Limba și literatura română. Astfel, elevilor li se va măsura temperatura înainte de a intra în unitățile școlare în care susțin examenul de capacitate, iar în interior vor purta măști și vor folosi dezinfectant pentru mâini.

Evaluare Națională 2020. Anunțul ministrului Educației privind subiectele la Limba și Literatura Română.

 Ministrul Educației a susținut, întrebată fiind cât de dificile sunt anul acesta subiectele față de cele din anii anteriori, că nu poate oferi un răspuns legat de gradul de dificultate. ”

Putem spune însă că, anul acesta, din programă au fost eliminate conținurile de pe semestrul 2 din clasa a VIII-a sau a XII-a”.

Rată de absenteism în prima zi a Evaluării Naţionale sunt din comunităţile cele mai vulnerabile

World Vision arată că școlile cu cea mai mare rată de absenteism în prima zi a Evaluării Naţionale sunt din comunităţile cele mai vulnerabile, cu foarte multe familii sărace, monoparentale sau cu mulți copii, fără locuri de muncă ori care lucrează cu ziua, parte din grupuri marginalizate, cu populaţia majoritară de  etnie romă.

Potrivit organizației, în cele mai sărace comunităţi rurale unde World Vision România activează au existat şcoli cu prezenţă chiar şi de 37% la examen, dar şi şcoli cu prezenţă mai ridicată, de 70%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!