Prima pagină » Diverse » Cum a încercat un șofer din Timișoara să scape de amendă, după ce a parcat neregulamentar. Reacția polițiștilor nu a întârziat

Cum a încercat un șofer din Timișoara să scape de amendă, după ce a parcat neregulamentar. Reacția polițiștilor nu a întârziat

Cum a încercat un șofer din Timișoara să scape de amendă, după ce a parcat neregulamentar. Reacția polițiștilor nu a întârziat

Un șofer din Timișoara și-a scos plăcuțele cu numerele de înmatriculare, după ce a parcat maşina neregulamentar, chiar lângă un indicator cu „Oprirea interzisă”, potrivit polițiștilor locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră.

Şi pentru că autoturismul, parcat în zona Punctele Cardinale, încurca circulația, autoritățile au dispus ridicarea acestuia, potrivit polițiștilor locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră.

Ulterior, a fost identificat şi conducătorul auto, în persoana lui D.O., în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în localitatea Dumbrăvița, judeţul Timiş.

Bărbatul a fost amendat cu 725 lei, suma maximă prevăzută de OUG 195/2002, și a primit 3 puncte penalizare la permis, acesta fiind nevoit să plătească și taxa pentru ridicarea și depozitarea autoturismului. Numerele de înmatriculare au fost găsite în portbagajul maşinii.

FOTO: polcomtim.ro

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan: Mecanismul de stabilire a taxelor locale va fi modificat
Digi24
A fost Jeffrey Epstein agent Mossad? Noile documente publicate de SUA adâncesc misterul: „Oricine poate fi spion”
Cancan.ro
Lună martie cum nu prea a mai fost în România. Prognoza meteorologilor Accuweather: fenomene ciudate în București
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
Ce se ascunde sub șantierul Autostrăzii Vestului. Descoperirea impresionantă la săparea primului tunel de la Holdea
Mediafax
Medicii amenință cu greva generală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Elevi care au urmărit serialul „Squid Game” ar fi fost executați în Coreea de Nord, susține Amnesty International
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Oana Radu 13 kilograme în 20 de zile. Ce este „dieta de urgență”! Imagini WOW cu artista
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
2026: Ești obligat să oprești dacă te afli pe banda 2 când pietonul începe traversarea? Regula din noul Cod Rutier
Descopera.ro
Care este diferența dintre alcool și etanol?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce zăpada este albă?