Prima pagină » Diverse » DISENSIUNI. Mai mulți europarlamentari o critică pe Angela Merkel pentru propunerile sale privind bugetul UE

DISENSIUNI. Mai mulți europarlamentari o critică pe Angela Merkel pentru propunerile sale privind bugetul UE

DISENSIUNI. Mai mulți europarlamentari o critică pe Angela Merkel pentru propunerile sale privind bugetul UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se confruntă cu o serie de critici din partea Parlamentului European în contextul discuțiilor referitoare la bugetul Uniunii Europene.

Europarlamentarii susțin că Merkel plănuiește să modifice condițiile referitoare la respectarea statului de drept, ca un compromis pentru adoptarea mai rapidă a bugetului Blocului comunitar, informează politico.eu.

Liderii europeni se vor întâlni săptămâna viitoare la Bruxelles pentru negocieri referitoare la Cadrul financiar multianual al Uniunii Europene, dar și cu privire la fondul destinat revenirii economiei europene după criza provocată de pandemia de COVID-19, iar ideea de a condiționa acordarea fondurilor de respectarea principiilor statului de drept va fi pe agenda acestora.

Guvernul de la Berlin a fost multă vreme de acord cu condiționarea alocării fondurilor de respectarea unor norme democratice. Cu toate acestea, criza provocată de COVID-19 pare să o fi făcut pe Merkel să își schimbe abordarea.

Înaintea crizei, state precum Finlanda, Suedia, Germania și Franța erau încrezătoare că ar putea să se folosească de un asemenea mecanism pentru a forța state precum Polonia și Ungaria să respecte statul de drept.

Însă mai mulți europarlamentari avertizează că riscurile unei crize economice profunde și o posibilă creștere a populismului în statele din sudul Europei au determinat-o pe Merkel să evite să mai promoveze aceste condiționări.

„Înțeleg că Guvernul german vrea întâi un acord asupra bugetului și abia apoi discuții despre statul de drept, pentru că bugetul are nevoie de unanimitate și, spre exemplu, Polonia și Ungaria nu pot să fie forțate să fie de acord”, a declarat Daniel Caspary, liderul grupului partidului cancelarului german din Parlamentul European.

Parlamentul European s-ar putea opune noului proiect de buget

Caspary a adăugat că, deși înțelege că există o presiune ca urmare a crizei, Parlamentul European insistă ca criteriul respectării statului de drept să fie luat în considerare.

„Pot să înțeleg presiunea cu care se confruntă Guvernul german, aceea că trebuie să ne mișcăm rapid în privința bugetului, pentru că banii trebuie să vină repede”, a spus Caspary, care a adăugat că Parlamentul European s-ar putea opune acordului „atât timp cât nu există o soluție cu privire la problema respectării statului de drept”.

La rândul său, Merkel a sugerat săptămâna trecută că această condiție, a respectării statului de drept, este o problemă pe termen lung. Ea a explicat că principiul statului de drept „nu este o chestiune legată de bani, este ceva de durată, care acoperă mai mulți ani”.

„Pentru a putea asocia fondurile cu statul de drept, avem nevoie de fonduri în primul rând. Avem nevoie de un acord, de aceea ne concentrăm pe înregistrarea unui progres în legătură cu acesta, pentru a avea o bază de la care să plecăm”, a spus Merkel.

Unii politicieni susțin că declarațiile lui Merkel arată că aceasta ar urma să încerce să împiedice introducerea mecanismului privind statul de drept în cadrul negocierilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!