Prima pagină » Diverse » Ion Cristoiu: „Iată dovada. Cenzorul presei românești de pe YouTube este Elisabeta Moraru, din România”

Ion Cristoiu: „Iată dovada. Cenzorul presei românești de pe YouTube este Elisabeta Moraru, din România”

Ion Cristoiu: „Iată dovada. Cenzorul presei românești de pe YouTube este Elisabeta Moraru, din România”

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu dezvăluie, pe blog, că suspendarea canalului său de YouTube, dar și a altor jurnaliști care nu urmează retorica oficială, „a fost pusă pe seama voinței eminențelor cenușii ascunse prin Silicon Valley, deci inabordabili altfel decât printr-o petiție ajunsă direct în trash. De unde și resemnarea multora, că nu ne putem bate cu Goliații digitali”. Însă „cenzorul” este mult mai aproape decât s-ar fi așteptat jurnaliștii români.

Iată dezvăluirea făcută de Ion Cristoiu pe blogul său:

O coincidență ne-a luminat. De fapt, nu trebuie mers cu jalba-n proțap peste mări și țări, deoarece cenzorul este la o aruncătură de băț, mai precis la Google România, unde Country Manager este Elisabeta Moraru. (foto).

Suspendarea abuzivă a canalului de YouTube Ion Cristoiu nu a rămas fără ecou, multe publicații au luat atitudine și s-a făcut oarece vâlvă, suficientă cât să ajungă și la urechile Elisabetei Moraru. Care ar fi putut recurge la o reanalizare a motivelor, deoarece acuzația pentru care s-a făcut suspendarea și exemplul, parcă aleatoriu, ales de ei nu susțin deloc acuzația. Ceea ce ne îndreptățește să credem că, de fapt, s-a mers pe clasica variantă cu basca. Sau cu ordinul.

La Conferința G4Media pe tema „Noile tehnologii, rețelele sociale și riscurile dezinformării”, Moraru a recunoscut că a cenzurat informațiile, atât pe perioada războiului din Ucraina, cât și acum, cu războiul din Orientul Mijlociu.

Redăm textul din G4Media:

În ceea ce privește eforturile Google de combatere a dezinformării în privința Ucrainei pe tot parcursul anului 2022, Elisabeta Moraru a declarat că ”au fost eliminate Russia Today si Sputnik din rezultatele de căutare, au fost pauzate monetizările pentru tot ce am identificat ca media finanțate de Rusia, au fost blocate mai multe canale și peste 17 milioane de reclame cu privire la ce se întâmplă în Ucraina, dar și peste 275 de publicații media identificate ca fiind în legătură cu Rusia”.

Anul trecut, Google a blocat, în total, reclame de la 300.000 de publisheri, a mai spus Elisabeta Moraru. Mai exact, 24 milioane de reclame care violau politicile Google, 51,2 milioane de reclame cu conținut inadecvat pentru discursul urii și violență, 20,6 milioane de reclame pentru produse violente, arme, explozibil. Printre eforturile companiei în ceea ce privește lupta împotriva dezinformării, Moraru a amintit că Google dispune de o rețea de 150.000 de fact checkeri
-eri.

Ultima provocare a companiei în materie de dezinformăre este războiul din Israel: ”Pe Youtube, în ultimele zile, am observat o creștere a narativelor legate de antisemitism, ură și în contextul acesta au fost puse taguri speciale pentru conținut în funcție de vârstă. A fost eliminat conținut despre Hamas și Hezbollah. Există și un buletin pe care vă recomand să îl identificați Tag Bulletin, care prezintă actorii identificați și ce canale care sunt închise”, a spus șefa Google România. Ea a adăugat că Google face eforturi susținute pentru a combate dezinformarea, însă ele nu sunt suficiente având în vedere amploarea fenomenului, dar și numărul uriaș de utilizatori pe care îl însumează produsele companiei.

”Cel mai important element: avem nevoie să lucrăm împreună, cel mai important este să învățăm din exemple și cum să-i învățăm pe ceilalți, sunt 7 milioane de europeni care au parcurs cursurile noastre de media literacy și digital literacy, ne ducem mult și către zona rurală, efortul nostru este pentru a îmbunătăți constant produsele. Acum 25 de ani, undeva la 4% din populația planetei avea acces la internet, dar acum vorbim de 70%. Și vă mai dau o cifră: în fiecare oră se încarcă pe Youtube 90 de ani de televiziune”, a spus Elisabeta Moraru.

Elisabeta Moraru, CEO Google România: În ultimele trei luni ale anului trecut, doar pe Ucraina, am eliminat 100.000 de video-uri pentru dezinformare

Potrivit Business Magazin, care o include în top, Elisabeta Moraru s-a alăturat companiei Google în urmă cu peste un deceniu, pe poziţia de Industry Head, iar în rolul actual a fost numită în toamna anului 2016. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, urmând totodată un master în ştiinţele comunicării şi în politică şi management electoral şi un doctorat în sociologie. Înainte de a veni la Google, Elisabeta Moraru a făcut parte din echipa de management de la Microsoft (2007-2011) şi Xerox (2011-2012). Anterior experienţei profesionale în multinaţionale, executivul a ocupat o serie de funcţii în domeniul comunicării în cadrul Universităţii Bucureşti, Institutului Naţional de Administraţie Publică şi Ministerului Afacerilor Interne.

Canalul de YouTube al scriitorului și publicistului Ion Cristoiu a fost suspendat vineri, pentru o săptămână, după difizarea pastilei ”Lumii de azi îi lipsește un Nicolae Ceaușescu”.

Sursa foto: blog Ion Cristoiu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială