Prima pagină » Diverse » Orașul din România care va interzice COROANELE de flori în cimitire. Amenzi usturătoare pentru cei care nu țin cont de noua regulă

Orașul din România care va interzice COROANELE de flori în cimitire. Amenzi usturătoare pentru cei care nu țin cont de noua regulă

Orașul din România care va interzice COROANELE de flori în cimitire. Amenzi usturătoare pentru cei care nu țin cont de noua regulă

Primăria Arad a elaborat un proiect prin care va interzice coroanele de flori, atât cele naturale, cât și cele din plastic, în cimitire.

Scopul este reducerea impactului acestor deșeuri asupra mediului. În comuna Ghioroc, cei mai mulți localnici au renunțat la ele în urmă cu 5 ani, în urma unei propuneri a administrației locale, astfel că sunt ridicate cu 75% mai puține gunoaie din cimitire, scrie antena3.ro.

Reprezentanții Primăriei Arad au declarat, marți, că demersurile pentru interzicerea coroanelor de flori au fost începute în primăvară, iar în luna iulie s-a desfășurat o dezbatere publică pe marginea acestui subiect. Recent, a fost finalizat proiectul care va fi supus votului consilierilor locali.

„A fost elaborat un proiect de hotărâre care prevede interdicţia de introducere în interiorul cimitirelor publice a florilor şi/sau coroanelor funerare confecţionate din plastic sau metale greu degradabile, dăunătoare mediului, precum şi a celor naturale, cu excepţia jerbelor naturale de dimensiuni mici care să nu aibă în componenţă materiale din plastic sau metale greu degradabile. Cei care nu vor respecta aceste reglementări riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Proiectul a fost supus procedurii de transparenţă decizională şi urmează să fie introdus pe ordinea de zi a uneia dintre şedinţele Consiliului Local Municipal de luna aceasta”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Interdicția se va aplica doar în cimitirele aflate în administrarea Gospodăririi Comunale Arad: Cimitirul „Eternitatea”, Cimitirul „Pomenirea”, Cimitirul din cartierul Gai şi Cimitirul din cartierul Mureşel.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...