Scandalul Watergate, care l-a obligat pe președintele american Richard Nixon să demisioneze în 1974, și confruntările armate de la Moscova, din 1993, au demonstrat cât de periculoasă poate deveni o criză politică. Cu aproape 3.000 de ani în urmă, Homer descria în „Odiseea” o altă luptă pentru putere: un rege dispărut, o regină presată să își aleagă un nou soț, un moștenitor amenințat cu moartea și o adunare publică incapabilă să rezolve conflictul.
În august 1974, Richard Nixon devenea primul președinte din istoria Statelor Unite care demisiona din funcție. Scandalul Watergate, pornit de la pătrunderea ilegală în sediul Partidului Democrat și amplificat de încercările de mușamalizare, îi distrusese autoritatea politică. Înregistrările realizate chiar la Casa Albă au contribuit decisiv la demonstrarea implicării sale în acoperirea faptelor. În fața perspectivei aproape certe a unei proceduri de demitere, Nixon a ales să plece. Aproape 20 de ani mai târziu, în octombrie 1993, o altă criză politică avea un deznodământ mult mai violent. La Moscova, conflictul dintre președintele Boris Elțîn și Parlament s-a transformat în confruntări armate, iar tancurile armatei ruse au tras asupra clădirii în care se baricadaseră adversarii președintelui. Bilanțul oficial al violențelor a fost de 147 de morți.
Ce legătură au aceste episoade cu Ulise? „Odiseea”, cunoscută mai ales pentru ciclopi, sirene și aventuri pe mare, vorbește pe larg despre o problemă cât se poate de politică: ce se întâmplă când autoritatea este contestată, iar comunitatea nu mai reușește să găsească o soluție acceptată de toți? În Itaca lui Homer, absența regelui provoacă o criză de putere care durează ani întregi și se încheie cu un măcel. Mecanismele politice ale lumii antice erau diferite de cele moderne, dar rivalitățile, conspirațiile și disputele privind legitimitatea conducătorilor sunt ușor de recunoscut.
Ulise este regele Itacăi, o insulă din Marea Ionică. Pleacă la războiul troian și lipsește de acasă 20 de ani: 10 petrecuți în război și încă 10 rătăcind pe mare, în încercarea de a se întoarce. Între timp, în palatul său se instalează peste 100 de pretendenți care vor să se căsătorească cu Penelopa, soția regelui dispărut. Oaspeții nepoftiți mănâncă, beau, petrec și consumă averea familiei, convinși că Ulise nu se va mai întoarce.
Dincolo de insistențele lor matrimoniale, există și o miză politică. Penelopa aparține casei regale, iar căsătoria cu ea ar putea aduce prestigiu și influență celui ales. Nu înseamnă că noul soț ar moșteni automat tronul, pentru că regulile puterii în lumea descrisă de Homer nu funcționau precum succesiunea din monarhiile moderne. Dar pretendenții provin din familii aristocratice puternice, iar dispariția lui Ulise le oferă ocazia să își consolideze poziția.
În centrul conflictului se află și Telemah, fiul lui Ulise. Când tatăl său a plecat la război, era un simplu copil. Acum este un tânăr care încearcă să își apere familia și moștenirea, dar nu are încă autoritatea necesară pentru a-i alunga pe pretendenți. Mai rău, aceștia încep să îl privească drept un obstacol care trebuie înlăturat.
Unul dintre cele mai interesante episoade politice ale „Odiseei” apare încă din Cântul II. Telemah convoacă adunarea oamenilor din Itaca, prima organizată după plecarea lui Ulise la război. Tânărul se ridică în fața comunității și denunță comportamentul pretendenților, care îi ocupă casa și îi risipesc averea. Cere ca aceștia să plece și încearcă să obțină sprijinul celor prezenți.
Scena arată că, în lumea homerică, puterea regelui nu era singura formă de autoritate. Existau adunări publice, bătrâni respectați și familii influente. Numai că simpla existență a unei adunări nu garanta și rezolvarea problemelor. Pretendenții îl sfidează pe Telemah, o învinovățesc pe Penelopa pentru că amână alegerea unui soț, iar oamenii din Itaca nu reușesc să impună o soluție. Adunarea se încheie fără ca situația să se schimbe.
La o scară incomparabil mai mare, criza constituțională din Rusia, din 1993, a arătat ce se poate întâmpla atunci când instituțiile unui stat ajung să își conteste reciproc autoritatea. Boris Elțîn a încercat să dizolve Parlamentul, deși constituția aflată atunci în vigoare nu îi acorda acest drept. Parlamentarii au declarat măsura neconstituțională și au votat înlăturarea președintelui, susținându-l pe vicepreședintele Aleksandr Ruțkoi ca înlocuitor. Fiecare tabără pretindea că apără ordinea constituțională. Conflictul a escaladat, iar în primele zile ale lunii octombrie, Moscova a devenit scena unor lupte de stradă și a intervenției armatei.
Evident, adunarea din Itaca nu poate fi comparată instituțional cu Parlamentul unei republici moderne. Dar ambele episoade arată cât de gravă poate deveni o dispută atunci când mecanismele politice nu mai reușesc să producă o soluție acceptată de taberele aflate în conflict. În Itaca, pretendenții ignoră cererile lui Telemah. În Rusia anului 1993, confruntarea dintre președinte și legislativ a ajuns să fie tranșată prin forță militară.
În Itaca, criza nu se oprește la discursuri. Când Telemah pleacă în căutarea unor vești despre tatăl său, pretendenții pun la cale o ambuscadă pentru a-l ucide la întoarcere. În fruntea lor se află Antinous, unul dintre cei mai agresivi rivali ai familiei regale. Alături de el acționează Eurymachus, un personaj mai abil în vorbe, însă la fel de interesat să profite de situație. Lupta pentru influență ajunge astfel la un complot împotriva fiului regelui.
Penelopa încearcă, în tot acest timp, să evite o decizie care ar putea schimba soarta familiei. Le promite pretendenților că va alege un soț după ce termină de țesut un giulgiu pentru Laertes, tatăl lui Ulise. Însă, în fiecare noapte, desface ceea ce lucrase în timpul zilei. Vreme de 3 ani, reușește să îi țină în așteptare prin această stratagemă, până când secretul este dezvăluit.
Penelopa nu conduce armate și nu participă la adunările bărbaților, dar are un rol esențial în păstrarea poziției familiei sale. Prin amânare, împiedică pretendenții să obțină ceea ce urmăresc. Homer îi acordă astfel o formă de putere diferită de cea a războinicilor: capacitatea de a rezista prin inteligență și răbdare.
Finalul crizei politice din Itaca este violent. Ulise se întoarce acasă deghizat în cerșetor, fără să își dezvăluie identitatea. Își studiază adversarii, își caută aliați și pregătește răzbunarea. Ajutat de Telemah și de 2 slujitori credincioși, Eumeu și Filetios, îi atacă pe pretendenți în sala palatului. Primul ucis este Antinous, lovit de o săgeată în timp ce bea vin. Urmează un măcel în care pretendenții sunt eliminați.
Pentru Ulise, este momentul recuperării casei și al pedepsirii celor care i-au încălcat ospitalitatea, i-au amenințat familia și i-au consumat averea. Dar pentru Itaca, problema nu este încă rezolvată. Pretendenții uciși aveau părinți, frați și rude. Familiile lor cer răzbunare, iar insula se apropie de un nou conflict. În ultimul cânt al poemului, oamenii se împart din nou în tabere, iar rudele celor morți pornesc înarmate împotriva lui Ulise.
Acum vom aminti din nou cazul Watergate, tocmai pentru contrastul dintre cele două deznodăminte. Richard Nixon a pierdut sprijinul politic necesar pentru a rămâne la Casa Albă, inclusiv în rândul propriului partid. În locul unei confruntări violente, criza s-a încheiat prin demisia sa, la 9 august 1974, iar vicepreședintele Gerald Ford a preluat funcția potrivit regulilor constituționale. A fost o demonstrație a faptului că o criză gravă de autoritate poate fi soluționată prin mecanisme instituționale, fără ca statul să se prăbușească.
În Rusia, în schimb, conflictul dintre instituții s-a încheiat prin intervenția armatei și victoria politică a lui Elțîn. În Itaca, Ulise își elimină adversarii cu arcul și sabia. Cele 3 situații sunt diferite prin cauze, epocă și organizare politică, dar oferă o imagine a modurilor în care se poate încheia o confruntare pentru putere: prin retragerea unui conducător, prin impunerea forței sau prin distrugerea adversarilor.
Pacea din „Odiseea” nu vine însă printr-o nouă victorie militară decisivă, ea vine prin intervenția zeiței Atena, la porunca lui Zeus. Confruntarea dintre Ulise și rudele pretendenților este oprită, iar ordinea este restabilită. Homer încheie astfel povestea cu o observație politică importantă: un conducător își poate învinge adversarii fără să pună capăt conflictului care i-a adus în fața lui.
În lumea descrisă de Homer, zeii pot interveni pentru a opri un război civil. În statele moderne, responsabilitatea revine instituțiilor, legilor și oamenilor care le aplică. Watergate a demonstrat că un președinte poate fi obligat să renunțe la putere fără vărsare de sânge. Criza din Rusia, din 1993, a arătat cât de repede poate degenera o dispută constituțională atunci când adversarii ajung să considere forța drept ultima soluție.