Prima pagină » Diverse » PSD cere creșterea salariului minim brut pe economie de la 2.300 la 2.500 de lei

PSD cere creșterea salariului minim brut pe economie de la 2.300 la 2.500 de lei

PSD cere creșterea salariului minim brut pe economie de la 2.300 la 2.500 de lei
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

PSD cere creșterea salariului minim brut pe economie. Potrivit social-democraților, este absolut necesară majorarea imediată, de la 2.300 la 2.500 de lei, ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a românilor. Totodată, social-democrații spun că vor iniția un proiect pentru compensarea pierderilor de venit ale IMM-urilor, generate de creșterea prețurilor la utilități.

„În contextul scăderii abrupte a puterii de cumpărare a populației urmare a exploziei prețurilor la toate produsele și serviciile, dar în special la utilități, este absolut necesară creșterea imediată a salariului minim brut pe economie cu un procent de 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajații care au persoane în întreținere”, potrivit unui comunicat al PSD.

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în România singura prioritate a politicienilor aflați la guvernare este rămânerea, cu orice preț, la Putere.

”În timp ce strategia Spaniei (dar și a altor țări europene) este de a majora salariul minim pe economie, bazându-se pe faptul că trebuie reduse inegalitățile dintre cei cu salarii foarte mari și cei cu salariul minim, în România, singura prioritate a politicienilor aflați la guvernare este rămânerea, cu orice preț, la Putere. (…)

Dacă Spania, care are deja un salariu minim de peste 1.100 de euro, a considerat (în contextul european al creșterilor de prețuri la energie, alimente și combustibili) că este nevoie de o protecție sporită a persoanelor care câștigă 1.100 de euro pe lună, în România (unde avem aceleași prețuri, dar salarii de 3 ori mai mici) guvernanții rămân indiferenți în fața faptului că ziua de mâine nu vine, pentru milioane de români, decât cu datorii și griji.”, mai scrie Weber, pe Facebook.

Recent, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat planuri de majorare a salariului minim anul acesta, pentru a proteja puterea de cumpărare a angajaţilor, pe fondul inflaţiei ridicate şi a creşterii costului vieţii. Preţurile de consum în Spania au crescut în urma majorării preţurilor la energie, care au alimentat inflaţia în UE.

Citește și: Factură record, în valoare de 739.000 de lei, primită de proprietarul unui apartament din Alba, în care nu locuiește nimeni de peste 20 de ani

Ce spunea premierul

Salariul minim sau orice alt venit ar trebui legat de productivitate, nu de valoarea coşului de consum, aşa cum cer sindicaliştii, a afirmat, recent, premierul Florin Cîţu.

„Vom crește salariul minim atunci când vom avea creștre economică, când vom avea o creștere de productivitate”, a comentat premierul când s-a pus problema unei creșteri a salariului minim la 1.600 de lei, atât cât credea ministrul Finanțelor că este nivelul unui salariu minim.

Ministrul Muncii a declarat că dorește să obțină creșterea salariului minim în România, ceea ce ar fi de natură să ajute economia în contextul actual.

„Avem și o discuţie la nivel european, unde există îngrijorare cu privire la expunerea spre riscul de sărăcie, inclusiv sărăcie energetică, şi atunci statele membre îşi pun problema cum ar trebui să arate salariul minim.  În acelaşi timp, dacă – şi vă spun asta ca rezultat al discuţiilor pe care le am în teritoriu cu angajatori mici şi mari -, dacă obţinem o mai mare corectitudine în relaţiile de muncă,  atunci majorările de salariu minim ar putea să conducă şi la o creştere a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai”, a explicat Raluca Turcan la Digi24.

Salariul minim este cea mai mică remunerație pe care angajatorii trebuie să o plătească angajaților pentru munca lor. Chiar dacă toate țările UE au o anumită practică a salariului minim, în majoritatea statelor membre această remunerație nu acoperă adesea toate costurile de trai. Aproximativ șapte din zece lucrători cu salariu minim din UE au considerat că este greu să-și atingă costurile de trao în 2018. Aproximativ 10% dintre lucrătorii europeni sunt expuși riscului sărăciei .

Ce face Parlamentul European pentru salarii minime corecte în UE

Parlamentul European, Consiliul și Comisia au proclamat Pilonul european al drepturilor sociale în noiembrie 2017, stabilind angajamentul UE față de salarii corecte.

În octombrie 2019, Parlamentară  a adoptat o rezoluție , care solicită Comisiei să propună un instrument juridic pentru salarii minime echitabile în UE.

Într- un raport adoptat în decembrie 2020 , Parlamentul a subliniat că directiva privind salariile echitabile ar trebui să contribuie la eliminarea sărăciei în muncă și să promoveze negocierea colectivă.

În 2020, Comisia a publicat o propunere de directivă pentru îmbunătățirea adecvării salariilor minime în UE. Este menit să protejeze nu numai lucrătorii din UE, ci și să contribuie la reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați, la întărirea stimulentelor la muncă și la crearea unor condiții de concurență echitabile pe piața unică .

Propunerea ia în considerare competențele naționale și libertatea contractuală a partenerilor sociali și nu stabilește nivelul salariului minim.

Directiva vrea să promoveze negocierea colectivă a salariilor în toate țările UE. Pentru țările cu salarii minime statutare, acesta își propune să se asigure că salariile minime sunt stabilite la niveluri adecvate, ținând seama în același timp de condițiile socio-economice, precum și de diferențele regionale și sectoriale.

Comisia pentru ocuparea forței de muncă a Parlamentului lucrează la propunerea Comisiei și se așteaptă să o voteze în septembrie 2021, urmată de un vot al tuturor deputaților.

Salariul minim net în România este de 1.386 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?