Prima pagină » Diverse » Showbiz » Unde și cu cine își va petrece sărbătorile de iarnă Ela Crăciun, autoarea unuia dintre cele mai citite bloguri de parenting din România

Unde și cu cine își va petrece sărbătorile de iarnă Ela Crăciun, autoarea unuia dintre cele mai citite bloguri de parenting din România

Ela Crăciun este o fană declarată a sărbătorilor de iarnă, iar anul acesta şi-a propus să se bucure cel mai frumos Crăciun de până acum, doar în compania celor dragi, într-un cadru de poveste, plină de recunoştinţă şi încărcată cu foarte mult optimism şi bună dispoziţie.

Autoarea unuia dintre cele mai citite bloguri de parenting din România și proaspătă câştigătoare a Premiului pentru Educaţie în Parenting, din cadrul galei ,,I Success”, Ela Crăciun va petrece sărbatorile de iarnă la Sinaia, ca în fiecare an, alături de familie şi de… Moş Crăciun.

Ȋncă de la naşterea fiului său cel mare, Alex, în urmă cu 16 ani, Ela Crăciun a avut simbolul acestei sarbători aproape şi s-a asigurat că cei trei copii ai săi vor avea toate sanşele să se bucure de magia clipelor petrecute împreună.

„Sunt foarte recunoscătoare că voi avea familia alături de mine şi că mai presus decât orice suntem cu toţii sănătoşi. Este ceea ce ne-au arătat aceşti ultimi doi ani ca fiind cele mai importante lucruri în viaţă. De sărbători noi mergem ca în fiecare an la Sinaia, la părinţii mei. Acolo ne adunăm cu toţii, vine şi sora mea şi îl aşteptăm împreună pe Moş Crăciun, care de 16 ani încoace ne vizitează întotdeauna în persoană. O să i se îndeplinească şi Alesiei dorinţa de a avea zăpadă, pentru că la Sinaia deja a nins. Nu vom sta foarte mult pentru că pe 27 decembrie plecăm în Egipt, unde urmează o vacanţă de o săptămână pentru noi şi copii, alături de sora mea şi de alţi prieteni”, a declarat Ela Crăciun despre planurile sale de sărbători.

Ce planuri are Ela Crăciun pentru 2022

Ȋn ceea ce priveşte obiectivele sale pentru noul an, Ela Crăciun are planuri cel puţin ambiţioase, pentru că este hotărâtă să lanseze o nouă carte şi să transforme într-un real succes programul său de parenting „De la SOS Mama, la ZEN Mama”, un prim e-book de 101 pagini, care cuprinde şi 8 infografice explicative, precum şi 4 workbook-uri, disponibil în exclusivitate pe site-ul mami-zen.ro.

Noua sa carte semnată se numeşte ,,Mese fără griji” – 101 rețete ușoare pentru diversificare și copii mofturoşi – avizate de nutriționiști – şi urmează a fi lansată în prima partea a anului 2022.

Ela a lansat programul special de parenting ,,De la SOS mama, la ZEN mama”, în ziua în care fiul său Nicholas a împlinit 3 ani.

Vă recomandăm și:

Ela Crăciun, la un pas de a-și anula vacanța cu familia în Dubai. Care este motivul și de ce s-a răzgândit realizatoarea TV în ultimul moment

Ela Crăciun l-a primit în familie pe Michael Douglas. Ce grad de rudenie îi leagă pe cei doi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
România poate intra într-o criză fără precedent. Trei blocaje, în același timp
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
Andrei Barbu, prima reacție după ce a agresat-o pe Ema Uta: 'Rămâne de văzut ce o să
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!