Donald Trump afirmă că este singurul om din lume pe care Kim Jong Un îl place. Liderul de la Casa Albă a minimalizat pericolul programului nuclear al Coreei de Nord printr-o declarație controversată.
Pe 22 iunie 2025 și din 28 februarie 2026, SUA au bombardat Iranul tocmai pentru a preveni proliferarea nucleară, regimul islamic de la Teheran fiind acuzat pentru îmbogățirea uraniului cu scopul de a fabrica arme atomice pentru a lovi Israelul.
Președintele american a fost întrebat de ce Iranului nu i-ar putea permite să dezvolte arme nucleare, în condițiile în care Coreea de Nord le deține deja și continuă să-și extindă arsenalul.
Trump a dat vina pe predecesorul său, Joe Biden, pentru că nu a abordat problema Coreei de Nord.
„Pentru că ați avut un alt președinte”, a spus Trump.
„Ar fi putut să-l oprească. Se întâmplă să-mi fie prieten. Kim Jong Un, îmi este prieten. Îl place pe Trump.”
Trump a adăugat că Phenianul dispune de o capacitate nucleară „destul de mare”
.„Nu place prea mulți alți oameni. Sunt cam singura persoană din întreaga lume pe care o place, iar eu îl plac pe el”, a spus președintele, referindu-se la Kim.
„Cât timp sunt eu aici, el va fi bine. Știți de ce? Pentru că mă respectă și mă place. Sunt aspru criticat când spun asta. Oamenii spun că e groaznic.”
Aprecierile lui Trump la adresa lui Kim au venit la o zi după ce liderul ucrainean Volodimir Zelenski a raportat că Coreea de Nord se pregătește să trimită încă 10.000 de militari pentru a sprijini războiul Rusiei împotriva țării sale.
Phenianul a desfășurat deja 8.000 de soldați pentru a lupta de partea Rusiei. În schimb, Trump, care a suspendat ajutorul acordat Ucrainei, a spus în repetate rânduri că „se va întâlni” cu liderul nord-coreean până la sfârșitul acestui an, deși nu există planuri concrete în acest sens.
În ultimii ani, Coreea de Nord și-a extins și capacitățile militare. A efectuat teste cu bombe nucleare și a demonstrat capacitatea de a le lansa cu ajutorul unor rachete cu rază lungă de acțiune care pot atinge teritoriul Statelor Unite, potrivit The Independent.
Sursa Foto: Profimedia
Pe lângă megalomanul ăsta dement, Biden era în regulă!