UNICEF și ONU avertizează: Una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, victima unui viol

UNICEF și ONU avertizează: Una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, victima unui viol
FOTO - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 04/03/2020, 12:53

Una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani a fost victima unui viol, se arată într-un raport Unicef transmis miercuri. Raportul evidenţiază, în cazul fetelor, şi tendinţe negative îngrijorătoare în domeniul nutriţiei şi al sănătăţii.

Numărul fetelor care merg la şcoală şi îşi continuă studiile este mai mare ca oricând la nivel global, însă progresele remarcabile înregistrate în domeniul educaţiei au contribuit prea puţin la construirea unui mediu în care fetele au parte de mai multă egalitate şi de mai puţină violenţă, avertizează UNICEF, Plan International şi UN Women într-un nou raport.

Conform raportului, numărul fetelor aflate în afara sistemului de învăţământ a scăzut cu 79 de milioane în ultimele două decenii. În ultimul deceniu, raportul dintre fetele şi băieţii care frecventează învăţământul secundar s-a modificat în favoarea fetelor.

Cu toate acestea, violenţa împotriva femeilor şi a fetelor rămâne un fenomen răspândit. În 2016, de exemplu, femeile şi fetele au reprezentat 70% dintre persoanele identificate ca victime ale traficului la nivel mondial, majoritatea dintre ele fiind victime ale exploatării sexuale. Uimitor este faptul că una din 20 de fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani – în jur de 13 milioane – a fost victima unui viol în decursul vieţii, aceasta fiind una dintre cele mai violente forme de abuz sexual la care sunt expuse femeile şi fetele.

„În urmă cu 25 de ani, guvernele lumii şi-au luat un angajament faţă de femei şi fete, însă şi-au respectat promisiunea doar parţial. Deşi, la nivel mondial, s-a obţinut sprijin politic pentru şcolarizarea cât mai multor fete, acestora nu li s-au oferit competenţele şi susţinerea de care au nevoie nu doar pentru a-şi construi propriul destin, ci şi pentru a putea trăi în siguranţă şi demnitate”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

„Accesul la educaţie nu este suficient – trebuie să schimbăm şi comportamentul şi atitudinea oamenilor faţă de fete. Putem vorbi într-adevăr de egalitate doar în momentul în care toate fetele beneficiază de protecţie împotriva violenţei, îşi pot exercita drepturile în mod liber şi se bucură de şanse egale în viaţă”, adaugă Henrietta Fore.

Raportul, A New Era for Girls: Taking stock on 25 years of progress [O nouă eră pentru fete: bilanţul a 25 de ani de progrese], este publicat în contextul campaniei Generation Equality şi marchează cea de-a 25-a aniversare a Declaraţiei de la Beijing şi a Platformei de Acţiune –planul istoric elaborat în scopul promovării drepturilor femeilor şi ale fetelor.

„Este esenţial să tragem la răspundere guvernele în legătură cu angajamentul pe care şi l-au asumat prin istorica Declaraţie de la Beijing, iar acest raport furnizează o imagine detaliată a lumii în care trăiesc fetele 25 de ani mai târziu”, a afirmat directorul general al Plan International, Anne-Birgitte Albrectsen.

„Adolescentele, în mod special, se confruntă cu un nivel ridicat al discriminării pe criterii de vârstă şi gen şi continuă să fie ignorate în comunităţile lor şi în forumurile decizionale, rămânând în mare parte invizibile la nivelul politicilor guvernamentale. Încurajarea şi susţinerea adolescentelor aduc un triplu beneficiu societăţii – pentru fetele de azi, adultele care vor deveni şi viitoarea generaţie de copii. Dacă nu reuşim să înţelegem acest lucru şi nu punem capăt discriminării ce afectează fetele din întreaga lume, ne va fi foarte greu să atingem ţelurile ce ţin de egalitatea de gen stabilite în cadrul Agendei 2030”, arată aceasta.

În prezent, fetele sunt expuse unui risc crescut de violenţă în orice mediu – atât în spaţiul online, cât şi la şcoală, acasă şi în comunitate – consecinţele acesteia fiind de ordin fizic, psihologic şi social. Raportul notează faptul că o serie de practici negative, precum căsătoriile timpurii şi mutilarea genitală a femeilor (MGF), continuă să perturbe şi să pericliteze viaţa, probabil, a milioane de fete din întreaga lume. În fiecare an, 12 milioane de fete se căsătoresc la vârste fragede, iar 4 milioane sunt expuse riscului de MGF. La nivel global, probabilitatea ca fetele de 15-19 ani să justifice violenţa împotriva femeilor în spaţiul conjugal este la fel de mare ca în rândul băieţilor de aceeaşi vârstă.

Raportul evidenţiază, în cazul fetelor, şi tendinţe negative îngrijorătoare în domeniul nutriţiei şi al sănătăţii, multe dintre ele de neimaginat în urmă cu 25 de ani. De exemplu, globalizarea, trecerea de la o alimentaţie tradiţională la alimente procesate nesănătoase şi expansiunea rapidă a marketingului agresiv ce vizează copiii au condus la creşterea consumului de alimente nesănătoase şi de băuturi zaharoase. Aceasta a contribuit la răspândirea supraponderabilităţii şi a obezităţii în rândul copiilor şi al adolescenţilor. Între 1995 şi 2016, prevalenţa supraponderabilităţii aproape s-a dublat în cazul fetelor de 5-19 ani, de la 9% la 17%, numărul actual al fetelor supraponderale (155 de milioane) dublându-se faţă de cel înregistrat în 1995 (75 de milioane).

În România, potrivit unui studiu publicat în 2017 de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, la fetele de 8 ani, prevalenţa obezităţii este de 9%, mai mică faţă de prevalenţa obezităţii la băieţi (13,50%).

Datele Institutului de Statistică al UNESCO arată că, în 2017, 170.718 fete din învăţământul primar, gimnazial şi secundar se aflau în afara sistemului de educaţie din România, în creştere faţă de 162.669 în 2016 şi faţă de 143.311 în 2015.

La nivel global, în ultimii 25 de ani, au apărut, de asemenea, tot mai multe preocupări cu privire la deteriorarea sănătăţii mintale, datorată parţial şi utilizării excesive a tehnologiilor digitale. Raportul notează faptul că suicidul reprezintă, în momentul de faţă, a doua cauză de deces în cazul adolescentelor de 15-19 ani, fiind depăşit doar de patologiile materne. Fetele prezintă în continuare un risc crescut de contractare a unor infecţii cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, acesta din urmă afectând în prezent 970.000 de adolescente în vârstă de 10-19 ani, faţă de 740.000 în 1995. Adolescentele de 10-19 ani reprezintă în continuare aproape 3 din 4 cazuri de noi infecţii detectate la nivelul adolescenţilor din întreaga lume.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului