Prima pagină » Educație » UPDATE: A doua zi de GREVĂ în școlile din România: Părinții și elevii, chemați la negocieri / Ciucă: Cerințele sunt foarte, foarte greu de îndeplinit

UPDATE: A doua zi de GREVĂ în școlile din România: Părinții și elevii, chemați la negocieri / Ciucă: Cerințele sunt foarte, foarte greu de îndeplinit

Otilia Serescu
UPDATE: A doua zi de GREVĂ în școlile din România: Părinții și elevii, chemați la negocieri / Ciucă: Cerințele sunt foarte, foarte greu de îndeplinit

Greva generală din școli continuă marți, 23 mai. Premierul Nicolae Ciucă spune că se va întâlni cu reprezentanții elevilor și ai părinților, dar în privința solicitărilor venite din partea sindicaliștilor, „acestea sunt foarte, foarte greu de îndeplinit”.

UPDATE 2: Încheierea mediilor, în pericol din cauza grevei

Elevii din România riscă să rămână cu situația școlară neîncheiată, din cauza grevei profesorilor. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) afirmă că profesorii nu vor încheia mediile elevilor, în anul școlar 2022-2023, dacă dorințele lor nu vor fi onorate de guvernanți.

„Nu avem niciun element care să ne determine să credem că greva poate fi oprită. Probabil le va încheia (mediile – n.red.) altcineva, nu știu”, a declarat Simion Hăncescu.

Declarația președintelui Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vine în contextul în care, marți dimineața, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că se va întâlni cu reprezentanții elevilor și ai părinților. El a catalogat cerințele sindicaliștilor din educație „foarte, foarte greu de îndeplinit”.

Întrebat cum interpretează faptul că sindicatele n-am fost chemate la discuții de către premierul Ciucă, Simion Hăncescu a spus că „nu va fi nicio soluție pentru noi” și Guvernul „va refuza să acorde ceva.”

„Din declarația dată de premier astăzi reiese foarte clar că nu sunt dispuși să ofere ceva. A spus că asta este situația, nu avem”, a precizat liderul sindical. (Mai multe informații despre subiect aici…)

UPDATE 1: Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, reprogramată din cauza grevei

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a a fost reprogramată din cauza grevei profesorilor. Ministerul Educației a trimis marți spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023.

Conform documentului, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă și comunicare), respectiv 31 mai (Matematică și științe ale naturii).

(Citește AICI ce se întâmplă cu examenele naționale)

ȘTIRE INIȚIALĂ

Nici marți elevii nu vor merge la școală, profesorii continuând, astfel, prima grevă din ultimii 18 ani. Acțiunea de protest a demarat luni, 22 mai, și, pentru că profesorii nu au obținut ce au cerut guvernanților, ei dascălii nu vor merge în fața claselor nici marți. (Mai multe informații aici…)

Premierul Nicolae Ciucă a spus, marți dimineața, că se va întâlni cu reprezentanții părinților și ai elevilor „pentru a rezolva problema”.

„Este foarte clar pentru noi toți că nu putem vedea profesorii în altă parte decât la catedră, iar pe copiii noștri – elevi sau studenți în bănci sau în amfiteatre. Nu cred că în momentul de față putem rezolva problemele blocând anul școlar. De aceea, mă angajez personal, (…) astăzi vom continua dialogul cu asociația părinților, a elevilor și, pe bază de dialog, vom rezolva problema. Fac apel la sindicate și la cadre didactice să înțeleagă măsurile pe care le-am luat”, a spus liderul de la Palatul Victoria.

„Nu putem spori, în acest moment, cheltuielile”

Pe de altă parte, șeful Executivului spune că cerințele liderilor de sindicat sunt „foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față”.

„Am găsit resurse pentru a asigura acele bonificații pentru debutanți în învățământ. Este în dezbatere publică proiectul de HG, proiectul de OUG. Am înțeles probleme personalului auxiliar și al celui nedidactic.

Celelalte chestiuni pe care le-am discutat cu liderii de sindicat sunt foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față, în condițiile în care  România, pentru a beneficia de fonduri europene în continuare, (…) avem o țintă de deficit pe care trebuie să o îndeplinim. Nu putem spori, în acest moment, cheltuielile pentru că absolut orice astfel de cheltuială produce efect pe deficit și, odată ce am pierdut controlul pe deficit, nu ne mai putem îndeplini obiectivele și intrăm într-o altă paradigmă pe care nu știu cine o va controla”, a punctat Nicolae Ciucă (Detalii suplimentare aici….).

Vă recomandăm să citiți și:

Victor Ponta: „În Educație este un DEZASTRU. Profesorii sunt îndreptățiți să facă grevă”

GREVA PROFESORILOR. Mesajul unei profesoare din Arad: „Am predat într-o sală de clasă goală pentru că am fost nedreptățită de mult prea multe ori”

 VIDEO | Ministrul Muncii, Marius Budăi, face apel la dialog față de profesori și spune că negocierile pentru noul guvern vor fi reluate după grevă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
„Răzbunarea va fi inevitabilă”. Părintele motoarelor rachetelor strategice rusești a fost lichidat de forțele speciale ucrainene
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Mai bine pierdem banii din PNRR”. Profesorii avertizează că școlile ar putea rămâne fără diriginți
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Vacanță de coșmar pentru o turistă într-un hotel all-inclusive din Bulgaria. „Chiar dacă suntem români nu înseamnă că suntem porci”
Digi24
Jurnalistul care a realizat interviul în care Trump a susținut că Meloni l-a „implorat” să facă o poză cu el a murit subit la 50 de ani
Cancan.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Trei moduri în care știința te poate ajuta să te simți mai fericit