Nicu Alifantis, veșnic îndrăgostit de orașul natal: „Iubesc Brăila. Sunt îndrăgostit de ea, uite că nu mi-a trecut”

Nicu Alifantis, colosul muzicii folk, a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA, ediția din 8 februarie 2025. El și-a amintit de copilăria petrecută la Brăila, oraș pe care declară că îl iubește.

Nicu Alifantis s-a născut într-un mai și într-o Brăilă cu români, greci, machedoni, evrei, armeni, turci, o Brăilă cosmopolită, o Brăilă a Mariei Filotti, a lui Mihail Sebastian, Brăila lui Fănuș Neagu. El a mărturisit că iubește acest oraș al „sărbătorii permanente”, pe care îl numește „o poezie”.

„Multe etnii, într-adevăr, era o poezie. Era un oraș absolut superb. Eu, când am deschis ochii în orașul ăla a fost o bucurie pentru mine. Toată copilăria, toată adolescența petrecută acolo, printre oamenii ăia, ieșitul la joacă când eram foarte mici, și fiecare ne adunam și vorbeam în română, ca să ne înțelegem repede, pentru că fiecare acasă vorbea limba lui. Portul acela, Dunărea, eu am avut bafta să mă nasc pe o stradă, Albiei, se numește ea, care era pe malul Dunării.

Și o vedeam. Am văzut-o în toate ceasurile zilei, în toate anotimpurile, era un spectacol, am iubit-o foarte tare. Iubesc Brăila. Sunt îndrăgostit de ea, uite că nu mi-a trecut. Și pe măsură ce mă duc acolo, chit că oamenii cu care am crescut și alături de care am trait multe lucruri frumoase, multe întâmplări frumoase s-au mai dus, iată că Brăila, pe timp ce trece parcă și mai adânc se înfige în inima mea. E un oraș pe care chiar îl iubesc și îi iubesc și pe oamenii de acolo. Sunt speciali tocmai pentru că e Dunăre, tocmai pentru că este conglomeratul ăsta de etnii, de tradiții, de obiceiuri, de mentalități, e foarte interesant.”, a povestit Nicu Alifantis.

ANCHETĂ Rețea de traficanți de droguri din Arad, destructurată de DIICOT. Suspecții au folosit un copil de 10 ani pentru a vinde canabis

16:06

APĂRARE Slovacia trimite până la 101 soldați în România și Polonia pentru consolidarea apărării aeriene a NATO

15:55

Muzicianul se simte legat de Dunăre, de sărbătorile nesfârșite la care participa.

„- Atunci când plângeți, vă curge Dunărea prin ochi?

– Vrând-nevrând, n-ai încotro. Ea plânge cu lacrimile ei, noi plângem cu ale noastre, și unele și altele sunt sărate, asta e nebunia, pentru că Dunărea, o fi ea un fluviu dulce, dar în amărăciunea ei și în tot ce a luat în brațe și ține ea acolo în străfundurile ei, există o amărăciune, care există în orice lacrimă.

– Participați la toate sărbătorile. Fiecare comumitate avea Biserica ei, avea tradițiile ei și erați parte, de fiecare data, din acest ritual.

– Era o bucurie, toate erau prelungite, toate sărbătorile, fiecare etnie venea cu bunătățile ei culinare și atunci era un mare răsfăț pentru noi, mai ales că eram copii, și orice lucru nou apărut pe masa se simțea altfel, era o plăcere, plus că era, vrând-nevrând, Brăila trăia o sărbătoare permanentă.”, a fost dialogul dintre Adrian Artene și Nicu Alifantis.

CITEȘTE ȘI: