Prima pagină » Economic » Cine este principalul favorit la conducerea Autorității de Supraveghere Financiară

Cine este principalul favorit la conducerea Autorității de Supraveghere Financiară

Cine este principalul favorit la conducerea Autorității de Supraveghere Financiară
Fostul ministru al Finanțelor Daniel Dăianu este aproape de a fi numit în poziția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), propunere politică acceptată și de Banca Națională a României.

Fostul ministru al Finanțelor Daniel Dăianu este aproape de a fi numit în poziția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), propunere politică acceptată și de Banca Națională a României, au declarat pentru Mediafax mai multe surse oficiale.

Până la ora publicării acestei știri, Daniel Dăianu nu a putut fi contactat.

Guvernul a decis în luna decembrie a anului trecut, prin ordonanță de urgență, să desființeze autoritățile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepția celor care țin de BNR, astfel că atribuțiile și tot personalul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private vor fi preluate până cel târziu în luna martie de către o nouă instituție – Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În nota de fundamentare a actului normativ, Guvernul a motivat caracterul de urgență invocând disfuncționalitățile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfășurată în sectorul pieței de capital și cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activității de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competență a băncii centrale.

La acel moment, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat că unificarea autorităților de supraveghere a pieței financiare nebancare este recomandată de către Banca Centrală Europeană, mai ales în state în care adâncimea acestei piețe este mică.

„Avem această recomandare de la BCE, ca în țările unde piețele financiare nebancare nu sunt mari, cum este și situația României, să unificăm instituțiile de supraveghere. După cum știți, 94% din intermediarea financiară reprezintă piața bancară. Pentru 3-4% din piață să stai cu trei instituții este un mic lux”, a spus Isărescu.

Premierul Victor Ponta anunța tot atunci că președintele ASF va fi numit de către Parlament pe baza experienței în domeniu și ținând cont de opinia BNR.

Actul normativ a fost elaborat de Ministerul Finanțelor sub mandatul lui Florin Georgescu, care de altfel a fost vehiculat ca posibil conducător al instituției. Georgescu a revenit însă la BNR, iar chiar guvernatorul Isărescu a făcut atunci o declarație în care anunța că fostul ministru va fi în continuare prim-viceguvernator al băncii centrale.

ASF este condusă de un consiliu format din 15 membri, dintre care un președinte și trei vicepreședinți. Membrii consiliului ASF sunt numiți de Parlament, în ședința comună a celor două Camere, la propunerea comună a Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisiei economice, industrie și servicii din Senat și, respectiv a Comisiei buget, finanțe și bănci și Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din camera Deputaților.

Comisiile reunite efectuează selecția candidaților ce urmează să fie numiți, exclusiv pe baza experienței și calificării profesionale în supravegherea sectorului financiar. Numirea membrilor Consiliului ASF se face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Daniel Dăianu, doctor în economie, a fost ministru al Finanțelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce în 1992, a fost secretar de stat la Finanțe. El a lucrat și ca economist șef la Băncii Naționale a României, post din care a fost numit ministru în decembrie 1997.

Dăianu a fost europarlamentar în perioada 2007-2009, fiind candidat din partea PNL. Pentru a ocupa postul de europarlamentar el a demisionat în decembrie 2007 din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, post ocupat din septembrie 2005.

În octombrie 2009, Dăianu a încercat să revină la BNR, candidând ca independent pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație, însă nu a găsit sprijinul necesar în Parlament.

În timpul regimului comunist, din 1976 până în septembrie 1978, el a lucrat la Direcția de Informații Externe (DIE), din MAI. În octombrie 2007, în perioada candidaturilor pentru Parlamentul European, el a afirmat că a intrat în DIE deoarece astfel putea să studieze în străinătate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi