Cum se fură banii publici? Trei metode concrete care arată de ce achizițiile publice rămân o problemă în România

Reporter: Cum se fură din banii publici?

Bogdan Pușcaș: Există anumite modele în zona comunicării. Fiindcă marea spaimă a celor care au comportamente neconforme este legată de comunicare. Vedem că anunțul de atribuire al unui contract, care ar trebui să fie un fel de buletin informativ la finalul procedurii – prin care să știm cine a câștigat, cu ce preț, câți competitori au fost etc. – se publică cu întârziere sau, de multe ori, nu se publică deloc, pentru a nu fi transparentă atribuirea. Sau, sunt autorități contractante care divizează un contract mai mare în mai multe contracte mici, pentru a eluda procedurile transparente și pentru a atribui contractele prin diverse proceduri speciale, care sunt mai puțin transparente. Pe de altă parte, acea negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este folosită de multe ori în exces de autoritățile contractante. Acestea sunt cele trei moduri prin care se alterează eficiența unei achiziții publice.

După încheierea procedurilor de achiziție publice scade sau crește prețul? Ce ați constatat?

Prețurile odată puse în ofertă rămân neschimbate. Variațiile sunt la nivelul cantități care crește și atunci crește implicit și valoarea contractului. Sau apar elemente neprevăzute, pe care nu le-ai cuantificat la momentul ofertării și care fac elementul acestor negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este o procedură-excepție, care te ajută să duci contractul înainte, însă de departe mai netransparentă decât licitația sau procedura simplificată. Această negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare intră în atenția noastră sub forma unor indicatori de risc. În acest moment, măsurăm pe autorități contractante mari cât la sută din banii publici pe care ele le-au atribuit prin negociere fără publicare și cât de mult folosesc această procedură. Însă până acum nu avem date preliminare.

Cu cât a crescut, în medie, prețul cu care s-a câștigat licitația față de cel inițial?

Noua legislație ne va da bătăi de cap, fiindcă legiuitorul european a permis o modificare a contractului cu maximum 50%. Înainte era un procent de maximum 10%. Acum trebuie să fim mult mai atenți la motivele pe care le aduc autoritățile contractante pentru a limita aceste creșteri de preț. Însă trebuie să vedem și cealaltă fațetă. Este posibil ca multe contracte să se încheie în suma în care s-a licitat, dar să se execute mai puțin, să se presteze mai puțin și economia să vină și din faptul că nu s-a executat tot ceea ce trebuia din contract, chiar dacă prețul final nu a fost modificat. Sau calitatea lucrărilor sau a produselor să fie mai slabă.

Sunteți și membru provizoriu în Consiliul de administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere — S.A. Ce nereguli ați constat în ceea ce privește derularea procedurilor de achiziție publice în construcția de drumuri și autostrăzi?

Această companie nu duce lipsă de conducere, dar va avea nevoie de o echipă de profesioniști, bine plătită, care să nu mai repete greșelile făcute de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR). Am văzut la autostrăzi, așa cum am văzut și în domeniul sanitar, suficient de multe proceduri care au fost viciate, fie din necunoaștere, fie din alte motive pentru care s-au pronunțat instanțele de judecată. Una dintre marile probleme ale acestor proiecte de infrastructură este că au la bază proiectare superficială, care nu au fost bine gândită sau implementată. Curtea de Conturi a controlat CNADNR și a constatat că au fost plătite unele studii de fezabilitate care nu au fost folosite niciodată. Pe de altă parte termenele de garanție a acestor lucrări erau foarte scurte. Tocmai de aceea, din acest an, UE ne-a obligat să folosim un model de contract de lucrări standardizat.

Se vor mai îngrămădi să câștige contractele cu statul în situația acesta? Fiindcă licitațiile vor fi atent monitorizate de mai mulți ochi și, în plus, trebuie să facă și treabă?

Piața noastră este una care nu poate fi neglijată. Statul este cel mai mare contractor și chiar dacă plătește cu întârziere, plătește întotdeauna. Nefiind foarte multe proiecte în piață, nu cred că vom avea lipsă de competitori.

De ce credeți că CNADNR a preferat să deruleze proiecte finanțate de la bugetul național, deși putea să acceseze fonduri europene?

Probabil că a fost o nesincronizare cu fostul Program Operațional Sectorial de Transport. Chiar nu știu de ce nu au intrat mai mult pe fonduri europene.

Nu cumva frica de Departamentul European de Luptă Antifraudă – DLAF – este mai mare decât de instituțiile similare românești?

Din câte lucruri am văzut că s-au întâmplat, cred că frica nu este un lucru determinant. Dacă un om are un comportament incorect, îl va avea și dacă este amenințat de o instituție europeană sau dacă îl paște o procedură penală în România.

De ce credeți că nu am putut construi o autostradă în aproape 30 de ani? Din punctul dvs de vedere, care au fost problemele?

Probabil că este o chestiune de viziune sau de modul în care au fost gestionate aceste contracte. Noi am văzut că s-au derulat câteva zeci de astfel de proceduri. Ce s-a întâmplat după, că au fost litigii ani de zile, că au fost comisii de soluționare a disputelor, că au fost alte elemente de natură contractuală, neînțelegeri între constructor și beneficiar…

Un subiect de actualitate este cel legat de raportul corpului de control al premierului, care arată că autoritățile publice au cheltuit în cinci ani aproape 25 de milioane de euro pe softuri și sisteme informatice care, fie nu au mai fost folosite, fie s-au dovedit a fi defecte. Printre instituțiile la care s-au găsit nereguli este și Ministerul Finanțelor, valoarea contactelor fiind de 5,2 milioane de euro. Raportul arată că cele mai multe contracte au fost atribuite firmelor Siveco (84 de milioane de euro), controlată de controversata femeie de afaceri Irina Socol, Teamnet (58 de milioane de euro), companie deținută de Sebastian Ghiță și UTI (24 de milioane de euro), ce aparține lui Tiberiu Urdăreanu. Informațiile au pornit de la ANAP?

Marile probleme ale unor astfel de contracte au apărut în momentul în care ele nu au fost derulate corespunzător. Adică este vorba de gestionarea defectuoasă după semnarea contractelor. Dacă unele soluții au fost impuse prin caietele de sarcini și au fost motivul pentru care unele societăți comerciale au câștigat licitația respectivă, s-a constat că, până la urmă soluția nu a fost implementată așa cum era trecută în caietul de sarcini. Fie a suferit modificări funcționale, fie modificări de altă natură. Cele mai mari probleme au apărut atunci când s-au făcut modificări pe fondul necesității de a optimiza cifrele contractului. Când s-au făcut economii de manoperă sau economii de orice alt tip. Autoritățile de Management au plătit sume mai mici decât cele din proiect. Au aplicat corecții fiindcă s-a constat că una s-a licitat și alta s-a implementat. Sunt proiecte care au primit corecții și de 100%.

Ce se schimbă în procedurile de achiziții publice, odată cu intrarea în vigoare a noului pachet legislativ în domeniul achizițiilor publice? Ce trebuie să știe atât autoritățile contractante cât și firmele?

Există patru legi care descriu principiile și care dorim să nu fie modificate în perioada următoare. Aceste legi au imediat, ca nivel următor, trei hotărâri de Guvern de aplicare a acestor legi, în care intrăm și mai adânc în descrierea conceptelor. Aceste HG sunt explicate pe înțelesul tuturor printr-un sistem de instrucțiuni și notificări, pe care noi îl numim legislația terțiară. Ce aduce nou acest pachet legislativ este tocmai acest sistem terțiar foarte bine explicitat. Fiindcă un achizitor care lucrează în fiecare zi cu sistemul electronic, cu aceste elemente terminologice, nu are nevoie să citească un articol dintr-o lege care nu spune nimic sau o normă de aplicare cu două articole care îi descriu cadrul general. Are nevoie să știe pe ce buton apasă, ce documente trebuie să redacteze, care este cuprinsul minim și unde trebuie să-l atașeze. Noi am venit cu foarte multe instrumente colaborative. Fiindcă sincer, lumea nu mai citește astăzi. Lumea este în cele opt ore de program pe calculator. Am dezvoltat un ghid online, care se găsește de câteva zile pe site-ul ANAP. De asemenea, în format online se află majoritatea documentelor și a formularelor care ar trebui să le completeze. Fiindcă cei mai mulți operatori economici nu participă din cauza excesului de birocrație și a documentației complicate, a modului în care se comportă anumite autorități contractante cu ei. Legea s-a schimbat fundamental, în sensul că nu mai este legea instituțiilor publice, ci legea accesului la piață a IMM. Fiindcă fără un număr mai mare de întreprinderi implicate în acest proces nu vom putea ajunge la cheltuirea eficientă a banului public. Competiția scade prețul și crește calitatea.

Noul sistem electronic de achiziții publice va avea un „buton roșu” de alertă în cazul neregulilor?

Noul sistem electronic va avea și un beculeț roșu de avertizare în cazul neregulilor. Am constat propagarea unor erori. Dacă într-un anunț de atribuire un angajat al autorității contractante introduce greșit o sumă, astăzi acea eroare se propagă în sistem. În noul mediu online care îl pregătește Agenția pentru Agenda Digitală a României, noul SEAP care va fi funcțional de la anul, vor exista elemente din acestea de beculeț roșu și de validare, astel încât, pe de o parte să nu mai poți atribui un contract și să scrii 100 de milioane când valoarea lui a fost 10.000. De asemenea, noul sistem electronic va oferi ANAP și un set de indicatori care vor orienta mai bine acțiunile de control. O să avem și noi un set de indicatori prin care să putem justifica de ce, de exemplu, la un spital mergem în control de patru ori pe an, iar la altul doar o data la trei ani. Fiindcă prin structura cumpărărilor și prin matricea indicatorilor de risc pe care o dezvoltăm un spital iese fiind ca mult mai riscant decât altul. În perioada următoare se intenționează dezvoltarea unui sistem de clasificare al autorităților contractante. Astfel cele care au note mici o să facem cu ele meditații și să le trecem clasa și astfel să treacă din categoria autorităților contractante cu reale probleme în aplicarea legislației în cea a autorităților contractante conforme. Această clasificare va avea și rolul de a orienta mai bine controlul. Noi astăzi mergem la vânătoare de rate cu tancul.

În ce sector al economiei s-au constatat cele mai multe nereguli în privința achizițiilor publice?

Anul acesta ne-am concentrat pe sectorul sanitar, după cazul Hexipharma, dar și după tragedia de la Colectiv. Am constat într-adevăr neconformități majore la anumite instituții mari, care se presupune că aveau cunoștiință despre procedurile de achiziții publice. Am cerut Ministerului Sănătății documentații standardizate, fiindcă nu se pot opri comportamentele neconforme decât așa. Cel puțin pentru biocide avem această documentație standardizată pe care trebuie s-o folosească orice spital. De asemenea, mai multe primării, consilii locale și consilii județene au picat examenul achizițiilor publice la controlul nostru.

Cum a evoluat numărul licitațiilor și contractelor atribuite direct în ultimii ani? Cum explicați această evoluție?

Lucrurile au evoluat constant în ultimii ani, mai precis au crescut cu 5-10% în fiecare an numărul de proceduri. Autoritățile contractante au început să se conformeze, fiindcă și acțiunile de control au fost foarte susținute. E adevărat că în acest an numărul procedurilor a fost mai mic pentru că a intervenit această modificare legislativă și foarte multe autorități au așteptat să vadă ce aduce nou legea, fie au așteptat să primească formulare noi. În 2016 s-au derulat strict procedurile care au fost necesare bunei funcționări a sistemului. Noua legislație nu va mai lăsa loc modalităților alternative de achiziție pentru că până în 2018 România este obligată să facă toate cumpărăturile din bani publici în mediul online și toată lumea va putea vedea ce a cumpărat orice instituție publică din România. Contractele atribuie direct reprezintă, acum, 40% din totalul achizițiilor. Destul de mult, dar trebuie avută în vedere și structura celor care cumpără. În România există multe autorități contractante mici, cum ar fi primăriile de comună sau secții de spital într-o comună. Prin natura bugetelor, acestea nu pot face decât achiziții directe. Nu este un indicator relevant dacă au crescut sau nu numărul achizițiilor directe, ci dacă prețul pe un anumit tip de achiziție direct a crescut, prin comparație cu piața reală. Dacă nu ai cumpărat corect zece calorifere care costă 5000 de lei și ai luat 10.000 de lei amendă de la ANAP nu e rentabil. Cu alte cuvinte, atenție la modalitățile speciale de atribuire și la gradul de transparență al procedurilor.