De ce nu vrea președintele Iohannis „relaxarea fiscală ALL INCLUSIVE” a premierului Ponta

EXCLUSIV

Administrația prezidențială a solicitat prezentarea de către Guvern a unui plan de reducere a cheltuielilor, ca măsuri compensatorii, care trebuiau avute în vedere cu mult înainte, a declarat petru gândul consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

Consilierul prezidențial amintește că sunt deja în vigoare anumite măsuri de relaxare fiscală, dând exemplu cota redusă de TVA pentru alimente și este de așteptat să urmeze și alte măsuri similare.

„În opinia noastră, este însă imprudent să recurgi la un pachet fiscal >, cum am mai spus, până nu există o abordare corelativă și pe partea de cheltuieli. De aceea noi am solicitat prezentarea de către Guvern a unui plan de reducere a cheltuielilor, ca măsuri compensatorii, care trebuiau avute în vedere cu mult înainte, așa cum solicită de altfel și Legea responsabilității fiscal-bugetare”, a declarat consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

În opinia lui, relaxarea fiscală nu este doar posibilă, ci și necesară, însă este important să fie avute în vedere și riscurile care provin din partea politicii cheltuielilor publice.

„Înainte de a face pași serioși pe unul din cele două fronturi, impozite versus cheltuieli bugetare, se impune un minim exercițiu corelativ între acestea, un exercițiu de bun simț economic. De exemplu, politica fiscală vrea să ducă impozitele în jos, în timp ce politica bugetară vrea să ducă cheltuielile publice în sus. Ceea ce sună a foarfecă fiscal-bugetară, cu efect amplu și direct asupra deficitului bugetar”, arată Marinescu.

Cosmin Marinescu atrage atenția că România avea înainte de criză o datorie care reprezenta 13% din PIB, iar acum aceasta a ajuns la 40% din PIB, fiind greu de identificat ce nevoi de dezvoltare au fost alimentate, în acești ani, cu această datorie suplimentară.

Marinescu spune că, în același timp, execuția bugetară este cu mult rămasă în urmă față de prevederile bugetare, cu circa 63% în privința cheltuielilor de capital și cu circa 56% în privința cofinanțării pentru proiecte europene. „Așadar, dacă tot nu suntem în stare să cheltuim atât cât prevede bugetul, atunci relaxarea fiscală trebuie însoțită și de o reducere semnificativă de cheltuială bugetară. Nu este deloc nevoie de deficite mai mari”, este de părere Marinescu.

Pe de altă parte, consilierul prezidențial admite că, de exemplu, „pentru multă lume a fost o surpriză modul spontan în care s-a mers pe cota de TVA de 19%”, amendamentul fiind adoptat cu doar două zile înainte de votul final.

De ce nu a promulgat președintele Codul Fiscal

Întrebat care sunt principalele observații față de prevederile actuale ale proiectului Codului fiscal, Marinescu spune că acestea sunt de natură instituțională și juridică, în baza angajamentelor bugetare pe care Guvernul și le-a asumat.

„Însuși Codul fiscal face trimitere la aceste angajamente (strategia fiscal-bugetară și programul de convergență-n.n), la acest cadru de stabilitate fiscal-bugetară, în chiar ultimul său articol, articolul 498, care în opinia noastră ar fi trebuit să fi fost primul citit și însușit în cadrul acestui demers. În termeni instituționali, lucrurile sunt simple: cum ar putea Președintele promulga o lege despre care știm, ex-ante, că este incompatibilă nu doar cu Tratatul de guvernanță fiscală, ci chiar cu propriile prevederi?!”, se întreabă retoric consilierul prezidențial.

În legătură cu implicațiile Codului asupra deficitul bugetar, consilierul arată că s-au vehiculat diverse estimări, de la 2,8%, la 1,7% ca apoi să se accepte public că este imposibilă respectarea țintei de deficit, astfel încât s-a ajuns că „nu se mai înțeleagă nimic”.

Referitor la legea salarizării, Marinescu spune că relaxarea fiscală și legea salarizării „sunt incompatibile la același moment”, din punctul de vedere al riscurilor de a vulnerabiliza major cadrul fiscal-bugetar.

Contrele pe Codul fiscal

Președintele Klaus Iohannis a transmis recent Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul Fiscal. În cererea de reexaminare se arată că punerea în aplicare a noului Cod fiscal „ar genera implicații majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale”.

Premierul Victor Ponta s-a arătat nemulțumit de decizia președintelui de a nu promulga Codul Fiscal, ci doar Codul de procedură fiscală. „N-avem Codul Fiscal, dar avem codul de procedura fiscal. Avem căruța, dar n-avem caii. Poate așa se lucrează nemțește, nu știu. Sau românește”, l-a atacat șeful Guvernului pe președinte.

A fost rândul guvernatorului BNR să iasă public și să critice reducerile masive de taxe și impozite prevăzute în Codul Fiscal. Mugur Isărescu a arătat că în forma actuală Codul Fiscal este „inaplicabil din punct de vedere economic”, menționând că retrimiterea Codului fiscal în Parlament este un „lucru înțelept”. Guvernatorul BNR a explicat că reducerile de taxe ar fi trebui să se facă în etape.

Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că returnarea Codului Fiscal către Parlament întârzie pregătirea bugetului pe 2016.

Consiliul Fiscal a dat aviz negativ pentru proiectul Codului Fiscal motivat de existența unui „risc extrem de deteriorare permanentă și de proporții a poziției finanțelor publice ale României, în contradicție cu regulile fiscale și principiile instituite de Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare și cu tratatele de guvernanță fiscală europene”.

Victor Ponta a anunțat că Senatul va fi convocat după 15 august pentru a rediscuta Codul Fiscal, iar apoi Legea va ajunge la Camera Deputaților.

Codul Fiscal aprobat de Parlament prevede printre altele reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea „taxei pe stâlp” și a supraaccizei la carburanți, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate, și dă posibilitatea primăriilor să majoreze cu 50% nivelul taxelor locale, în timp ce impozitul pe terenurile nelucrate poate crește cu 500%. Din proiectul inițial au fost eliminate scăderile cotei unice de impozitare și CAS, propuse inițial pentru 2019, respectiv 2018.


sursa Consilui fiscal

Consiliul Fiscal a calculat că impactul bugetar al măsurilor de relaxare fiscală din Codul Fiscal este de 17 miliarde de lei, adică 2,3% din PIB, arătând că „este discutabilă oportunitatea unei relaxări fiscale de asemenea proporții”.

Consiliul Fiscal consideră că alte surse de presiune asupra deficitului bugetar sunt reprezentate de majorarea salariilor din sectorul public – impact de 1,3% din PIB în 2016- și majorarea cu cel puțin  1% din PIB a cheltuielilor de apărare confom angajamentului politic de la începutul anului 2015.

Vă prezentăm mai jos interviul integral acordat gândul de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

În ultimele zile, Ministrul Finanțelor a făcut o serie de declarații referitoare la faptul că România ar fi încorsetată de regulile care solicită un deficit mic, deoarece un deficit mai mare ar favoriza nevoile de dezvoltare ale României? Care este opinia dvs.?

Total opusă, ca abordare de principiu în privința deficitelor bugetare. Am mai insistat asupra acestei concepții economice de tip keynesist, care explică, de fapt, cum nu se poate mai bine, marasmul economic pe care l-au cunoscut și încă îl traversează multe țări europene, în această etapă post-criză.

Deficitul bugetar are ca implicații, pe de o parte, inflația – pe care sper că nu o mai vrem și, pe de altă parte, datoria publică –  care este cel mai facil mijloc de a transfera constrângerile prezentului în spinarea generațiilor viitoare. Iată cazul Greciei, care este exemplul standard, de manual, al dezvoltării pe datorie, care nu a însemnat decât amânarea notei de plată, de la un an la altul, până când datoria devine nesustenabilă și mirajul dezvoltării se risipește brusc.

Firește, nu acesta este pericolul imediat al României, însă toate țările care astăzi sunt supraîndatorate au avut cândva datorii mici. De exemplu, înaintea crizei, datoria României era de circa 13% din PIB, pentru ca în prezent să ajungă la circa 40%. Dacă ne gândim puțin, va fi greu de identificat ce nevoi de dezvoltare au fost alimentate, în acești ani, cu această datorie suplimentară.

În același timp, însă, execuția bugetară este cu mult rămasă în urmă față de prevederile bugetare, cu circa 63% în privința cheltuielilor de capital și cu circa 56% în privința cofinanțării pentru proiecte europene. Așadar, dacă tot nu suntem în stare să cheltuim atât cât prevede bugetul, atunci relaxarea fiscală trebuie însoțită și de o reducere semnificativă de cheltuială bugetară. Nu este deloc nevoie de deficite mai mari.

Există aprecierea că Administrația Prezidențială nu a venit cu observații din timp, atunci când Codul fiscal s-a aflat în dezbatere. Această poziție critică a fost mai largă, din partea ministrului Finanțelor, din partea Guvernului, în general. Cum comentați?

În primul rând, aș spune că rolul Administrației Prezidențiale nu este de a face observații în alte etape ale procesului legislativ decât cele impuse de prevederile constituționale. Este evident că, în faza de dezbatere a unui proiect legislativ, orice opinie din partea Președenției ar putea influența dezbaterea, dacă nu chiar rezultatul acesteia.

Fiecare instituție își are rolul său, într-o anumită etapă bine delimitată a procesului legislativ. Cum ar fi, de exemplu, ca Parlamentul, ca for legislativ, să se pronunțe asupra actelor normative atunci când acestea se află pe masa Guvernului, sau ca Președintele să trimită punct de vedere atunci când proiectele legislative sunt în dezbatere parlamentară?! Este absurd, firește, mai ales că proiectul Codului fiscal s-a schimbat semnificativ de la o etapă la alta. De exemplu, pentru multă lume a fost o surpriză modul spontan în care s-a mers pe cota de TVA de 19%, știut fiind că amendamentul respectiv a fost adoptat cu doar două zile înainte de votul final.

Oricum, așa cum a declarat și ministrul Finanțelor în mai multe rânduri, eu am discutat cu domnia sa despre evoluția măsurilor din Codul fiscal, despre importanța instituțională și economică a respectării angajamentelor bugetare din partea Guvernului, inclusiv despre preocuparea noastră, a Administrației Prezidențiale, pentru sustenabilitatea finanțelor publice.

Care sunt, totuși, principalele observații pe care le aveți față de prevederile Codului Fiscal?

Observațiile definitorii sunt de natură instituțională și juridică, în baza angajamentelor bugetare pe care Guvernul și le-a asumat. Sunt elocvente, de exemplu, documentele oficiale de politică economică, anume Strategia fiscal-bugetară și Programul de Convergență, în baza cărora Guvernul se angajează să asigure menținerea în obiectivele bugetare pe termen mediu, adică celebrul MTO. Aceste angajamente sunt reflectarea asumării de către România a Compactului fiscal, care fixează începând cu 2015 o țintă de deficit structural de 1% din PIB.

Însuși Codul fiscal face trimitere la aceste angajamente, la acest cadru de stabilitate fiscal-bugetară, în chiar ultimul său articol, articolul 498, care în opinia noastră ar fi trebuit să fi fost primul citit și însușit în cadrul acestui demers. În termeni instituționali, lucrurile sunt simple: cum ar putea Președintele promulga o lege despre care știm, ex-ante, că este incompatibilă nu doar cu Tratatul de guvernanță fiscală, ci chiar cu propriile prevederi?!
Iar în legătură cu implicațiile Codului asupra deficitul bugetar s-au vehiculat diverse estimări, diverse calcule. Să ne amintim că, în contextul adoptării Codului de către Parlament, ministrul Finanțelor a vehiculat un deficit de 2,8 – 2,9% din PIB, apoi, imediat după, s-au dat asigurări că va avea loc respectarea țintei de deficit ESA de 1,2% din PIB, la care să se adauge o flexibilitate bugetară acceptată de Comisia Europeană de 0,5% – rezultând deci o țintă de deficit de 1,7% din PIB, pentru ca recent să se accepte public că este imposibilă respectarea țintei de deficit pentru anul 2016. După cum observați și dvs., nu se mai înțelege nimic.

Or, în această privință, nu Consiliul Fiscal, sau Banca Națională, sau Comisia Europeană sau FMI, sau Administrația Prezidențială, în cele din urmă, trebuie să demonstreze că România va rămâne în țintele bugetare asumate, ci Guvernul și Ministerul Finanțelor, însă în mod cifric, cu prognoze și calcule de impact, astfel încât să fie clar în ce direcție merge România, pe termen mediu și lung, în privința deficitului bugetar și a întregului cadru fiscal-bugetar, de altfel.

De ce n-ar fi totuși posibilă o relaxare fiscală în condițiile în care economia crește?

În opinia mea, relaxarea fiscală nu este doar posibilă, ci și necesară. Însă trebuie să abordăm cu atenție lucrurile, să știm foarte clar ce impozite dorim să scadă, cu cât și mai ales de ce. Este important să înțelegem dacă economia are nevoie, de exemplu, mai degrabă de stimularea consumului sau de stimularea investițiilor. Apoi, este de asemenea important să privim nu doar înspre nevoia de relaxare fiscală, ci și către riscurile care provin din partea politicii bugetare, adică politica cheltuielilor publice.

Înainte de a face pași serioși pe unul din cele două fronturi, impozite versus cheltuieli bugetare, se impune un minim exercițiu corelativ între acestea, un exercițiu de bun simț economic. De exemplu, politica fiscală vrea să ducă impozitele în jos, în timp ce politica bugetară vrea să ducă cheltuielile publice în sus. Ceea ce sună a foarfecă fiscal-bugetară, cu efect amplu și direct asupra deficitului bugetar.

Să nu uităm că avem deja în vigoare anumite măsuri de relaxare fiscală, cum este cota redusă de TVA pentru alimente și vor mai urma și altele, în mod sigur. În opinia noastră, este însă imprudent să recurgi la un pachet fiscal „all inclusive”, cum am mai spus, până nu există o abordare corelativă și pe partea de cheltuieli. De aceea noi am solicitat prezentarea de către Guvern a unui plan de reducere a cheltuielilor, ca măsuri compensatorii, care trebuiau avute în vedere cu mult înainte, așa cum solicită de altfel și Legea responsabilității fiscal-bugetare.

Ministrul Finanțelor a vorbit și despre o posibilă sursă de bani din închiderea și/sau privatizarea companiilor de stat, ceea ce ar asigura „atât de mulți bani că vom putea acoperi și Codul Fiscal și Legea Salarizarii”. Cât de realiste sunt aceste surse? Care ar putea fi sursele de bani pentru măsurile din Codul Fiscal și pentru aplicarea Legii Salarizării, în opinia dvs.?

Aceste surse pot fi realiste, însă, fără a prezenta anumite măsuri concrete nu se poate trece de la realism la certitudine. Sunt convins că însuși bugetul conține numeroase „ferestre” de oportunitate în privința reducerii cheltuielilor publice. Însă o asemenea abordare ar fi trebuit deja prezentată, ea trebuia deja să producă anumite efecte înaintea unei asemenea exercițiu de relaxare fiscală: haideți să facem ordine în structura și nivelul cheltuielilor publice, apoi vor fi mai clare inclusiv sustenabilitatea și amploarea relaxării fiscale.

Sectorul întreprinderilor de stat constituie, bineînțeles, principalul focar de indisciplină financiară și economică. Statul trebuie să clarifice, odată pentru totdeauna, ce și cât trebuie să facă în economia de piață, fiind limpede că statul este un prost gestionar și rolul său economic trebuie regândit. Însă problemele sectorului întreprinderilor de stat nu se rezolvă peste noapte, pentru a se reflecta imediat în buget.

În opinia mea, relaxarea fiscală și legea salarizării sunt incompatibile la același moment, din punctul de vedere al riscurilor de a vulnerabiliza major cadrul fiscal-bugetar. În acest sens, dincolo de problema colectării veniturilor, cred că cea mai sigură resursă de acomodare a celor două abordări este tocmai timpul, prin secvențe separate ale celor două abordări.

Oricum, orice creștere de cheltuială publică sporește dificultatea reducerii impozitelor.

Aș mai adăuga și faptul că, în acest context, trebuie să învingă gândirea economică pe termen lung, pentru a evita erorile, cu premise politice, de a face azi opțiuni în funcție de ce vrem „mâine”. Mai degrabă planul de „poimâine” ar trebui să ne ghideze opțiunile de azi.
 

Inchide