Prima pagină » Economic » Digitalia » Digitalizare » UE pregătește un permis digital cu verificare a vârstei pentru accesul la site-uri cu conținut matur | Ce este proiectul de lege „Majoratul online”

UE pregătește un permis digital cu verificare a vârstei pentru accesul la site-uri cu conținut matur | Ce este proiectul de lege „Majoratul online”

UE pregătește un permis digital cu verificare a vârstei pentru accesul la site-uri cu conținut matur | Ce este proiectul de lege „Majoratul online”

Comisia Europeană pregătește o soluție pentru a preveni accesul minorilor la site-urile cu conținut matur. Comisia colaborează cu toate statele membre pentru a face internetul un loc mai „prietenos”, în care intimitatea să fie respectată. 

Inițiativa îi va obliga pe toți utilizatorii adulți de internet din toate statele membre din Uniunea Europeană să dovedească că au vârsta de peste 18 ani pentru a accesa site-urile cu conținut matur.

Marile companii din domeniul digital, precum Meta, X și TikTok, sunt deja investigate de autoritățile din Uniunea Europeană pentru efectele pe care le pot avea asupra utilizatorilor, în special asupra copiilor care au acces la conținutul dăunător.  Din iulie 2025, accesul minorilor pe platformele digitale ar putea fi interzis și reglementat printr-un sistem de verificare a vârstei utilizatorilor, potrivit Capital.ro, care citează declarațiile vicepreședintelui Comisiei Europene, Henna Virkkunen,  pentru Financial Times.

„Protejarea minorilor este o prioritate foarte importantă pentru noi și vom acționa în acest sens. Din punctul de vedere al platformelor, ar fi foarte bine dacă ar crea un sistem cu un nivel de securitate foarte ridicat, cu măsuri de protejare a datelor private ale minorilor. Multe dintre platformele online folosesc un design care este foarte dependent. Minorii utilizează aceste aplicații ore întregi, stau toată ziua pe telefoane, iar acest lucru are impact asupra stării lor”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil de Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times.

UE pregătește EUDI

Platformele de cazinouri, jocuri de noroc și pariuri sportive, site-urile care vând alcool, precum și site-urile care livrează conținut matur sau servicii sexuale (site-urile de videochat și escorting, magazinele de sex shop) vor fi restricționate pentru toți utilizatorii care nu dețin actul pe care îl pregătește Comisia Europeană.

De la finalul anului 2026, toți utilizatorii adulți de internet vor fi obligați să aibă asupra lor Portofelul european pentru identitatea digitală (EUDI, pe scurt) pentru a le accesa. Proiectarea și dezvoltarea actului sunt susținute printr-un contract cu compania T-Scy (Scytals și T-Systems) care va pune aplicația în funcțiune în vara acestui an.  Aplicația va fi personalizabilă și va fi tradusă în toate limbile vorbite în UE.

Comisia Europeană  colaborează cu statele membre și cu părțile interesate din industrie pentru testarea beta. Portofelul va fi disponibil pentru orice cetățean al UE, rezident sau întreprindere din UE care dorește să îl utilizeze. Instalarea aplicației va fi opțională (nu va fi deloc obligatorie), dar va fi necesară pentru a accesa site-urile cu conținut matur.

Motivele invocate de UE

Uniunea Europeană speră că prin această măsură, vor fi abordate deficiențele actuale ale sistemelor de identificare electronică oferite în prezent.  Potrivit statisticilor, doar 14% dintre principalii furnizori de servicii publice din UE permit autentificarea transfrontalieră prin intermediul identificării electronice.

Potrivit sondajelor, 72% dintre utilizatori doresc să cunoască modul cum le sunt prelucrate datele pe durata utilizării platformelor și rețelelor de socializare. 63% dintre utilizatori doresc o carte de identitate digitală pentru ca serviciile online să fie mai sigure în UE.

Cel mai mare hub cu filme pentru adulți i-a transmis Franței „Au revoir!”

Potrivit New York Post, din cauza disputelor avute cu guvernul francez, începând din 4 iunie 2025, proprietarii celui mai mare site hub de filme pentru adulți au decis să blocheze accesul locuitorilor Franței la platformă. Proprietarii susțin că legea propusă de guvernanții francezi este „absurdă” pentru că presupunea ca fiecare utilizator al site-ului, pentru a-l accesa, să-și încarce o fotografie de identitate în loc să dea click pe un buton prin care să declare pe propria răspundere că au peste 18 ani.

Administratorii celui mai mare site de filme cu conținut matur explicit au acuzat guvernul francez de „atacuri asupra libertății” și „încălcarea intimității utilizatorilor”. Dar politicienii francezi spun că numai prin aplicarea acestei măsuri pot proteja minorii de accesul la site-uri cu conținut matur. Ministrul Jean-Noel Barrot a transmis:

„Drum bun și cale bătută! Mai puțin conținut violent, degradant și umilitor accesibil minorilor din Franța. La revedere!”.

La numai 30 de minute de când platforma canadiană a părăsit piața franceză, a doua cea mai mare din lume, mulți utilizatori l-au accesat prin VPN, numărul accesărilor crescând cu 1.000%, cu mult mai mult decât numărul americanilor care au accesat TikTok după interzicerea platformei. Cei mai mulți francezi care au accesat site-ul respectiv prin VPN au continuat să caute filme pentru adulți, folosind termenii „femeie matură” și „femei cu ochelari” în motorul de căutare al site-ului.

În România se pregătește un proiect de lege: „Majoratul online”

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că va interzice accesul persoanelor sub 15 ani din Franța la rețelele de socializare în „următoarele luni”, în cazul în care nu se vor face progrese la nivelul Uniunii Europene, potrivit POLITICO.  Țări membre UE ca Franța, Grecia și Spania deja fac eforturi pentru a limita timpul petrecut de adolescenți pe internet. Măsura ar viza și magazinele care vând cuțite online.

În România, dacă proiectul de lege „Majoritatul online” va fi votat și promulgat, minorii sub 16 ani nu vor mai accesa servicii online fără validarea prealabilă a acordului parental, potrivit Profit.ro, iar conținutul dăunător (violență, conținut sexual, discurs instigator la ură, discriminare etc.) în format audio-vizual și scris va fi reglementat  Dacă legea va fi publicată, furnizorii de servicii online au la dispoziție un termen de 180 de zile să eticheteze obligatoriu conținutul pe categoriile de vârstă ale utilizatorilor și să solicite acordul parental pentru conturile utilizate în România.

În cazul nerespectării legii, nu doar că furnizorii riscă amenzi cuprinse între 0,1% și 0,4% din cifra de afaceri, dar după 5 abateri, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații va dispune suspendarea activității furnizorilor respectivi pe teritoriul național, până la remedierea neconformităților.

„În viața de zi cu zi noi avem reguli. Un copil nu poate cumpără tutun, nu poate intra într-o sală de noroc. În viață din online e liber la absolut orice, la un click distanță de jocuri, de conținut cu puternic impact emoțională. Din acest motiv proiectul nostru de lege vine cu soluții”, a declarat Nicoleta Paulic, senator PNL și inițiator proiect, pentru Știrile PRO TV. 


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: Totul despre noile cărți ELECTRONICE de identitate. Elemente de siguranță și avantaje / Ce poți face dacă ți-ai pierdut buletinul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?