Prima pagină » Economic » Guvernul a stabilit forma finală a electoRATEI. Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți reduci temporar ratele la bancă

Guvernul a stabilit forma finală a electoRATEI. Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți reduci temporar ratele la bancă

Guvernul a stabilit forma finală a electoRATEI. Ce trebuie să știi dacă vrei să-ți reduci temporar ratele la bancă
Textul ordonanței de urgență a Guvernului privind implementarea ElectoRATEI, măsură de restructurare a creditelor bancare printr-o deducere specială la rate, urmată de o facilitate fiscală, a fost publicat în Monitorul Oficial. Față de varianta prezentată anterior, măsura a suferit o serie de modificări.

Ratele nu vor fi „înjumătățite”, după cum a anunțat premierul Ponta în momentul în care a prezentat electoRATA, ci vor fi diminuate cu cel mult 35%, dar nu cu mai mult de 900 de lei. Deducerea la impozit se va realiza pentru veniturile „realizate la locul unde se află funcția de bază”. Practic, salariatul nu va putea să deducă până la 35% din totalul veniturilor sale, în situația în care pe lângă salariu mai câștigă bani și dintr-o chirie, spre exemplu. Totodată, și pensionarii vor putea beneficia de măsura de reeșalonare a creditelor.

Reprezentanții brokerilor de credite spun că, deși textul ordonanței a suferit unele modificări, foarte multe lucruri au rămas în continuare incerte și greu de implementat.

„S-au schimbat cifrele față de cele vehiculate anterior, însă modul de aplicare a rămas același. E bine că este voluntară atât pentru client cât și pentru bancă. A apărut și al treilea actor, angajatorul, care va opera deducerile fiscale. Nu e foarte clar cum. Trebuie actualizate programele de salarizare. Ne gândim la angajatori cu mii de angajați”, a declarat pentru gândul Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România.

Bidian este de părere că efortul angajatorului, de a schimba programele de salarizare astfel încât să poate efectua deducerea, a fost subestimat. Ea a ținut să sublinieze că, din punct de vedere al costurilor, măsura nu înseamnă o reducere a datoriei românilor către bănci, chiar din contră.

„Clienților nu le este favorabilă. Clar vor plăti mai mulți bani și reprezintă o barieră de a accesa alte credite”, a mai precizat șefa Kiwi Finance, adăugând că băncile privesc o restructurare cu o atitudine mai critică decât o întârziere la biroul de credit atunci când vine vorba de încheierea unui contract cu un client.

Întrebată dacă românii au început să se intereseze de electoRATĂ, Bidian a precizat că niciunul dintre clienții săi nu a luat în calcul utilizarea acestei facilități.

Cinci întrebări și răspunsuri despre electoRATĂ

Ce presupune măsura?

Reducerea cu cel mult 35% a ratelor lunare aferente creditului, dar nu cu mai mult de 900 de lei sau echivalentul, pentru o perioadă de cel mult doi ani. Această reducere va fi urmată de o facilitate fiscală. Pe o perioadă echivalentă, deducerea de la rată va fi scăzută din baza de impozitare pentru calculul impozitului pe venit.

Durata inițială a creditului va fi prelungită cu perioada pentru care se diminuează ratele. Totodată, sumele reprezentând diminuările ratelor lunare de plată (inclusiv costul suportat de debitor pentru amânarea la plată a acestora) vor fi distribuite pe o durată egală cu cea pentru care a fost acordată diminuarea, începând cu data de la care nu mai operează diminuarea respectivă.

Cine poate accesa această deducere?

Orice persoană care realizează venituri brute de sub 2.200 de lei pe lună, fie că acestea sunt din salarii sau din pensii.

Alte condiții care trebuie îndeplinite:

– Persoanele în cauză trebuie să fie titulare ale unui contract de credit aflat în derulare la data de 31 mai 2014 indiferent de data acordării creditului;

– Creditul primit de persoana fizică să fi fost supus restructurării până la data de 1 ianuarie 2016;

– Deducerea poate fi acordată doar pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 de zile.

Cât economisești la impozit?

Pentru persoanele care au venituri din salarii: din salariul brut (realizat la locul unde se află funcția de bază) se scad contribuțiile sociale obligatorii aferente unei luni, deducerea personală acordată pentru luna respectivă, deducerea specială pentru credite (suma cu care a fost diminuată rata), cotizația sindicală plătită în luna respectivă și contribuțiile la fondurile de pensii facultative. Suma rezultată în urma acestor calcule va fi impozitată cu 16%.

Venitul impozabil lunar din pensii se va stabilit în modul următor: din venitul din pensie se scad contribuțiile sociale obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică, suma neimpozabilă lunară de 1.000 de lei și deducerea specială pentru credite.

Cine se va ocupa de deducere?

„Obligația acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului, iar procedura de aplicare se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, se arată în textul ordonanței.

Practic, angajatorul va trebuie să implementeze un sistem prin care să schimbe modul în care se calculează impozitele pentru angajații care vor alege să apeleze la această măsură, iar procedura exactă va fi anunțată de Fisc.

Cum trebuie să procedeze angajatul pentru a obține facilitatea fiscală (scutirea de impozit)?

Angajatul trebuie să prezinte angajatorului mai multe documente:

– La solicitarea acordării deducerii, documentul emis de împrumutător din care să rezulte: titularul creditului, rata creditului de după încheierea perioadei de diminuare a ratei și graficul plăților stabilit în urma restructurării.

– Lunar, documentul emis de împrumutător care atestă plata ratelor conform graficului stabilit în urma restructurării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...