Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA, de la vânzarea de chibrituri prin vecini la ridicarea unui imperiu. Succesul în afaceri, definit de frugalitatea și caracterul „neplăcut” al geniului suedez

Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA, de la vânzarea de chibrituri prin vecini  la ridicarea unui imperiu. Succesul în afaceri, definit de frugalitatea și caracterul „neplăcut al geniului suedez
Publicat: 29/01/2018, 15:41

Potrivit lui Malcolm Gladwell, un cunoscut autor de cărți, Kamprad a avut succes datorită celor mai nepopulare trăsături morale ale sale: caracterul neplăcut și aroganța față de cei care îl considerau de-a dreptul „nebun”.

În copilărie, Kamprad le vindea mărunțișuri vecinilor săi și nu-i de mirare că aptitudinile antreprenoriale l-au ajutat să desfășoare o „revoluție” de 11,8 miliarde dolari în domeniul mobilei, devenind multimiliardar, scrie Business Insider.

Kamprad s-a născut în sudul Suediei, în 1926 și la vârsta de 5 ani a început să vândă chibrituri pentru a face un ban. La vârsta de 10 ani, se deplasa deja cu bicicleta prin cartier, pentru a le vinde vecinilor decorațiuni de Crăciun, pește și creioane.

Simpatizant al regimului nazist

În adolescență, Kamprad a fost implicat în mișcarea tineretului nazist, sub influența bunicii sale germane, „o mare admiratoare a lui Adolf Hitler”. Ulterior, a spus că acea perioadă a fost „cea mai mare greșeală din viața sa” și chiar și-a cerut scuze angajaților IKEA într-o scrisoare.

La vârsta de 17 ani, tatăl său i-a dat o anumită sumă de bani, ca răsplată pentru notele de la școală, în pofida faptului că micul Ingvar era dislexic. Kamprad a folosit recompensa pentru a înființa IKEA în 1943. La început, acesta vindea decorațiuni de casă, precum ramele foto și cinci ani mai târziu a introdus comerțul cu mobilă.

Denumirea de IKEA este un acronim al inițialelor numelui său, plus inițialele fermei familiei, unde s-a născut: Elmtaryd, în apropiere de Agunnaryd.

În 1956, Kamprad a revoluționat industria mobilei prin introducerea noțiunii de „mobilă la pachet”. Astfel, costurile erau reduse de ambele părți, deoarece consumatorii își asamblau singuri obiectele de mobilier, urmând instrucțiunile furnizate de companie.

Potrivit autorului de best-seller-uri Malcolm Gladwell, Kamprad a fost un om aparte – el a posedat o combinație de inteligență și deschidere, fiind în același timp antipatic. Aceste trăsături l-au ajutat să devină un antreprenor fără frică, mai ales la începutul carierei sale.

În acest sens, Kamprad a făcut o mutare nepopulară și sediile IKEA din Suedia au ajuns în Copenhaga, Danemarca, în 1973. Kamprad a luat această măsură pentru a evita taxele mari din țara natală. Mai mult, antreprenorul s-a mutat în Elveția, pentru a protesta față de majorarea taxelor în Suedia. În prezent, corporația are sediul în Olanda, chiar dacă Kamprad și-a petrecut ultima parte din viață pe pământ suedez.

Kamprad a administrat o structură corporatistă complexă, care a inclus o entitate caritabilă și alta de retail și franciză. IKEA Group, cu sediul în Olanda, este deținută de Stichting INGKA Foundation, care este și aripa umanitară a business-ului. Fondurile venite dela Stichting INGKA Foundation pot fi folosite strict în două direcții: reinvestiții în IKEA Group și francizele sale sau donații în cauze umanitare.

Viața de familie și averea lui Kamprad

Kamprad a avut o fiică adoptată și trei fii biologici. Astfel, Peter, Jonas și Mathias au avut o influență uriașă asupra IKEA, furnizând strategia pe termen lung. În 2013, cel mai tânăr fiu al lui Ingvar, Mathias, a devenit președintele Inter IKEA holding SA, compania care controlează Inter IKEA și gestionează francizele din toată lumea, preluând atribuțiile tatălui său.

În ultimii ani, au existat speculații legate de „valoarea de piață” a lui Kamprad. Pentru că fondurile Stichting INGKA Foundation pot fi folosite doar în două direcții, avocații antreprenorului nu au vrut să ofere o evaluare a averii. Totuși, Wealth-X estimează că bătrânul a lăsat în urmă o avuție de 48,1 miliarde dolari.

În privința listării la bursă, Kamprad a declarat: „Am decis că bursa nu era o opțiune pentru IKEA”. „Am știut că doar o perspectivă pe termen lung putea securiza planurile noastre de creștere și nu am vrut ca IKEA să devină dependentă de instituțiile financiare”.

Referitor la povestea de succes a IKEA, au fost lansate două cărți esențiale. În 1976, Kamprad a vorbit despre conceptul și ideologia companiei sale în „Testamentul unui dealer de mobilă”, care a devenit un fel de literă de lege la IKEA. La finele anilor 1990, antreprenorul a colaborat cu un jurnalist suedez la cartea „Leading by Design: The IKEA Story”, în care a vorbit despre menținerea simplității la IKEA și în viața sa personală.

Fondatorul IKEA: „Am atâtea de făcut, încât nu am timp să mor!”

Kamprad a fost cunoscut drept o persoană incredibil de frugală. Acesta prefera să zboare la clasa economică, să stea în hoteluri ieftine și a condus timp de 20 de ani o singură mașină Volvo.

În prezent, IKEA are 370 de magazine în 47 de țări. Potrivit Wealth-X, Kamprad nu a împrumutat niciodată bani și nu a emis nicio acțiune în cadrul companiei.

Potrivit BI, IKEA Food Services generează vânzări anuale de 1,8 miliarde dolari. Fiecare unitate IKEA are un bistro, în care servește mâncare tradițională suedeză și alte preparate culinare. După 40 de ani petrecuți în Elveția, de unde a coordonat creșterea companiei, Kamprad s-a reîntors în Suedia, în 2013, pentru a fi aproape de familie și prieteni, după moartea soției sale, survenită în 2011.

Bătrânul antreprenor s-a aflat până în ultima clipă în spatele deciziilor de la IKEA. Acesta a împlinit 91 de ani în luna martie a anului trecut. În 2014, Ingvar declara: „Oh, am atât de multe de făcut și nu am timp să mor”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația