Prima pagină » Economic » Meleșcanu anunță data la care România va trece la moneda Euro

Meleșcanu anunță data la care România va trece la moneda Euro

Meleșcanu anunță data la care România va trece la moneda Euro
Mai multe pe gandul.info

„Deja întrunim în prezent toate cerințele formale, am putea să ne alăturăm uniunii monetare chiar mâine, dar ne temem că va avea un efect negativ asupra veniturilor pensionarilor și a celor mai săraci”, a declarat Meleșcanu pentru cotidianul polonez.

„Cred că vom adopta moneda euro în cinci ani, în 2022″, a adăugat ministrul.

Din zona euro fac parte 19 state. Cel mai recent, Lituania, s-a alăturat în 2015.

Previziunea lui Meleșcanu este una foarte optimistă, în condițiile în care în primăvara acestui an, Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, declara: „Este încă calea lungă până la convergența structurală, care să îndreptățească dorința noastră de aderare la euro, astfel încât acest pas să poate fi făcut. Noi propunem un minim de convergență de 75% din media UE. Adevărata miză este în ce condiții și cum vom fac aderarea. Criza a redus rata de creștere potențială a economiei românești. Există indicatori de competitivitate care arată că suntem la urmă. Am încercat să estimăm perioada de timp pentru convervența reală. Există un timp de parcurgere al convergenței reale. Dacă am avea o creștere cu același ritm ca până acum am ajunge la 75% în 13 ani. Dacă am avea o creștere de 5% am avea nevoie de nouă ani pentru aderare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
Avion lovit de fulger la scurt timp de la decolare. Aeronava avea la bord 217 pasageri VIDEO
Cancan.ro
Meteorologii Easeweather au anunțat deja prima zăpadă. Pe ce dată se întorc ninsorile în România. Este mult mai repede ca în alți ani
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Ungaria caută 3,5 miliarde de euro dispărute din fonduri UE. Investigația vizează cercul lui Orban
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
O tânără de 22 de ani, concediată pentru că venea mereu mai devreme la muncă