Ministrul Energiei anunță că rafinăria Petromidia și-a realuat activitatea și funcționează la capacitate maximă
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, că rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea și funcționează la capacitate maximă, după ce la sfârșitul lunii martie au fost finalizate lucrările de mentenanță.
Bogdan Ivan a scris pe pagina sa de Facebook că lucrările de mentenanță la rafinăria Petromidia s-au terminat în timp record şi că livrările de produse petroliere au fost reluate, iar alimentarea cu benzină și motorină continuă fără disfuncționalități. Anunțul ministrului Energiei vine după ce, în data de 27 martie, au fost finalizate lucrările mecanice din cadrul reviziei planificiate.
„Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, și-a reluat activitatea și funcționează la capacitate maximă pentru România! Lucrările de mentenanță au fost realizate în timp record, iar necesarul pentru piață a fost asigurat pe toată durata acestei perioade. Livrările de produse petroliere au fost reluate, iar alimentarea cu benzină și motorină continuă fără disfuncționalități”, a scris Bogdan Ivan într-o postare pe Facebook.
Rafinăria Petromidia
Ministrul Energiei mai spune că rafinăria Petromidia acoperă aproximativ 27% din consumul intern de carburanți și că anual produce 5,78 milioane tone de produse finite, dintre care 1,66 milioane tone de benzină și 2,52 milioane tone de motorină. De asemenea, Bogdan Ivan a subliniat că volumele disponibile sunt direcționate cu prioritate către rețeaua proprie de stații, pentru a asigura continuitatea alimentării la pompă.
Și Vega Ploieși urmează să revină la capacitate optimă
Lucrări de mentenanță au fost și la rafinăria Vega Ploiești, care va reveni la capacitate optimă în următoarele zile, a anunțat compania Rompetrol Rafinare la sfârșitul lunii martie. Odată cu redeschiderea celor două, numărul rafinăriilor în funcțiune în România va ajunge la trei din cele patru existente. În timpul lucrărilor de mentenanță la Petromidia și Vega Ploiești a funcționat doar rafinăria Petrobrazi, operată de OMW Petrom. Rafinăria Petrotel a rușilor de la Lukoil este închisă în contextul sancțiunilor internaționale în vigoare.
Rafinăria Vega
RECOMANDAREA AUTORULUI: