Prima pagină » Economic » Rompetrol Rafinare anunță că Petromidia și Vega vor fi redeschise. „Rafinăriile își vor relua, în cel mai scurt timp, eforturile de aprovizionare cu produse petroliere”

Rompetrol Rafinare anunță că Petromidia și Vega vor fi redeschise. „Rafinăriile își vor relua, în cel mai scurt timp, eforturile de aprovizionare cu produse petroliere”

Lucrările mecanice din cadrul reviziei planificate a celor două rafinării operate de Rompetrol Rafinare, Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, au fost finalizate cu succes, au anunțat vineri oficialii companiei, conform Mediafax. În acest moment funcționează doar rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom, în timp ce Petrotel, a rușilor de la Lukoil, este închisă în contextul sancțiunilor internaționale în vigoare. 

Rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare din țară, și Vega Poliești, vor reveni la capacitatea optimă în următoarele zile, a anunțat compania Rompetrol Rafinare. Aceștia mai spus că procesul este foarte important și va fi realizat etapizat cu respectarea tuturor normelor de siguranță și securitate în muncă. Astfel, odată cu această acestă redeschidere, numărul rafinăriilor în funcțiune în România va ajunge la trei din cele patru existente.

Rafinăria Petrobrazi

Petromidia și Vega au trecut cu succes de revizie

Compania spune că revizia celor două rafinării a presupus un număr total de peste 700 de lucrări specifice de mentenanță, schimbarea de catalizatori în șase instalații principale, verificări la aproximativ 900 de echipamente, dar și inspecții și testări pentru aproape 1.200 de conducte.

„Un alt obiectiv realizat cu succes în cadrul reviziei a fost recertificarea și prelungirea autorizațiilor de funcționare din partea autorităților competente – ISCIR și CNCIR. Apreciem suportul constant al autorităților, care au facilitat finalizarea lucrărilor în termenul estimat de companie”, au transmis oficialii companiei.

Sursa foto: Facebook/ Rafinăria Vega – Rompetrol

Lucrările au fost executate cu sprijinul a peste 2.500 de oameni – specialiști din cadrul companiei, ai contractorului general (Rominserv) și ai celor 45 de companii implicate, cu vastă experiență în domeniu.

„Astfel, rafinăriile operate de Rompetrol Rafinare își vor relua, în cel mai scurt timp, eforturile de aprovizionare cu produse petroliere, prin care vor contribui la stabilizarea pieței naționale, într-un context dificil, atât pentru producători, cât și pentru consumatori”, au transmis oficialii.

Rafinăria Petromidia Năvodari

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
NASA caută astronauți! Ce condiții trebuie să îndeplinești și ce salariu poți primi?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi