Prostituția, drogurile și alcoolul de contrabandă au intrat în calculul prosperității naționale. Cum se calculează „producția prostituatelor” din România

Publicat: 18/05/2015, 17:37
Sumele din contrabanda cu alcool, tutun, prostituție și droguri au fost estimate, în total, în 2013, de Institutul Național de Statistică la 1,797 miliarde de lei, adică 408 milioane de euro, reiese din datele INS.
De exemplu, în cursul anului trecut, românii au consumat „sex comercial” în valoare de 179,3 milioane de lei, în scădere față 2009, când prostituția producea peste 330 de milioane de lei, potrivit calculelor statisticienilor. Spre comparație, veniturile anuale din această activitate în Marea Britanie sunt estimate la echivalentul a 30 de miliarde de lei, în Italia – 15,4 miliarde lei, iar în Spania – la peste 16 miliarde lei, de aproape 100 de ori mai mult decât în România, potrivit stirileprotv.ro.
Asftel că în cazul prostituției, în România impactul în PIB în 2013 a fost evaluat de statisticieni la 0,03% din PIB, în ce privește consumul de droguri, estimarea este de 0,1% din PIB, iar în contrabanda cu alcool și tutun, câte 0,1% din PIB.
Eurostat a considerat că proporția de 0,02-0,99% din PIB nu poate fi considerată neglijabilă, toate aceste activități ilegale îndeplinind „criteriile unei tranzacții economice”.

Chestorul Sorin Oprea, directorul Agenției Naționale Antidrog (ANA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), spune că banii rezultați din activitățile ilegale se regăsesc în case, mașini și proprietăți.

„Din acest moment, la cererea Eurostat, va trebui să oferim informații cu privire la sumele care provin din activități de tip ilicit, precum traficul și consumul de droguri, pe care le monitorizează instituția pe care o conduc, dar și din infracțiunile de prostituție, contrabanda cu tutun și alcool, a căror combatere cade în sarcina altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Trebuie să conștientizăm faptul că acestea produc sume uriașe de bani la nivel mondial, care se întorc, într-o formă sau alta, în economiile statelor. (…)Toate aceste sume ce provin din astfel de activități se regăsesc în case, mașini, proprietăți”, a spus chestorul Sorin Oprea.

Contrabanda cu tutun și alcool, evaluată la 724 milioane de lei în 2013

Contrabanda cu tutun a fost evaluată în 2013 de INS la 724,5 milioane de lei, reprezentând sub 0,1% din PIB, în scădere față de 2007, când era de 1.058 milioane de lei, adică 0,3% din PIB.

Pe de altă parte, contrabanda cu alcool a fost anul trecut estimată la 144 milioane de lei, adică sub 0,1% din PIB, în creștere față de 2007, când era de 51 milioane de lei, adică 0,3% din PIB.

sursa INS

INS: Prostituatele lucrează 43 de săptămâni pe an

Cât privește prostituția, în mod oficial, autoritățile publice spun că există un număr redus de cazuri de prostituție. „La nivel național, nu există suficiente informații oficiale cu privire la prostituție”, se arată într-un document INS, care adaugă că mai multe informații despre prostituția din România au fost obținute de la organizații non-profit, care au putut furniza asemenea date.

sursa INS

INS a luat în calcul mai mulți indicatori statistici pentru evaluarea impactului prostituției asupra PIB-ului.

„Indicatorii estimați pentru prostituție sunt producția, consumul intermediar, valoarea adăugată brută, consumul final al gospodăriilor populației și exportul”, se arată într-un document elaborat de INS.

Specialiștii de la INS au avut în vedere, în calculul impactului prostituției în PIB și „timpul de lucru” al prostituatelor, apreciind că „sexul comercial poate fi considerat o activitate sezonieră, practicantele sexului comercial lucrând 43 de săptămâni pe an – ipoteze luate în calcul și de alte state membre – sau chiar mai puțin, în funcție de locul de desfășurare a serviciilor”, arată metodologia folosită de INS.

Statisticienii au și o formulă de calcul a „producției” prostituatelor, în funcție de numărul de prostituate, tariful solicitat, numărul de clienți și zilele lucrate. Această formulă matematică este următoarea: Producția =Σ( nr practicante * preț mediu * nr clienți mediu zilnic * nr zile lucrătoare) pe locuri de desfășurare.

Contrabanda cu alcool și tutun

Legislația prevede că activitatea de contrabandă este considerată totalitatea mărfurilor nedeclarate la frontieră, în valoare de peste 20.000 de lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 de lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.

sursa INS

Pentru a evalua contrabanda cu alcool și tutun, INS colaborează cu autorități precum Direcția Generală a Vămilor, Poliția de Frontieră, ANAF, dar și cu producătorii de țigarete care sunt interesați de reducerea pieței negre din domeniu.

Marea Britanie: Traficul de droguri și prostituția au contribuit la PIB cu 10,9 miliarde euro

Și alte state membre UE au demarat recalcularea PIB-ului lor pentru a include impactul activităților ilegale.

Astfel, traficul de droguri și prostituția au contribuit la Produsul Intern Brut (PIB) britanic cu aproximativ 8,5 miliarde de lire sterline (10,9 miliarde de euro) în 2013, potrivit Biroului Național de Statistică (ONS), relatează AFP, potrivit Mediafax.

O purtătoare de cuvânt a ONS a declarat pentru AFP că drogurile și prostituția reprezintă aproximativ 0,5% din „bogăția produsă global”, și anume cea măsurată prin PIB.

Institutul pentru statistici din Marea Britanie a publicat o revizuire a calculului PIB-ului, baza utilizată de obicei pentru estimarea bogăției unei națiuni, pentru anii de criză financiară.

Aceste noi date au integrat și alte schimbări, în cadrul noilor norme europene – cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea (R&D) sunt, de exemplu, contabilizate de-acum ca o investiție și nu ca un consum, lucru valabil și în privința materialului militar.

La final, noua estimare a PIB-ului Regatului Unit pentru 2013 – aproximativ 1.713 miliarde de lire sterline (2.193 miliarde de euro) – a crescut cu 8,5 miliarde de lire sterline prin luarea în considerare a traficului de droguri și prostituției. Alte activități ilegale, ca de exemplu contrabanda cu alcool și tutun, erau deja contabilizate.

În pofida integrării ansamblului modificărilor aduse modului de calcul (droguri, prostituție, R&D, echipament militar, între altele), creșterea britanică a fost confirmată la același nivel, și anume de 1,7% în 2013.

Cu titlul de comparație, în Spania, Institutul național de statistică (INE) a apreciat că aceste activități au reprezentant 0,85% din PIB în 2010, singurul an despre care a furnizat o estimare a amplorii acestora. În anul respectiv, ele au atins aproximativ 9,2 miliarde de euro.
Institutul european pentru statistici, Eurostat, le-a dat termen până în septembrie statelor membre să integreze traficul de droguri și prostituția în statisticile lor naționale, apreciind că este vorba despre tranzacții comerciale liber consimțite.

Aceste noi norme au creat polemică în mai multe țări. Franța a refuzat să contabilizeze prostituția, apreciind că „nu este o activitate comercială liber consimțită”. Suedia, unde „achiziționarea de servicii sexuale” este o infracțiune, a anunțat că nu are de făcut ajustări.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Apelul care te lasă fără bani. Metoda folosită de infractori
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top