Prima pagină » Gândul Green » O casă nouă ar putea polua mai mult decât una veche? Emisiile de carbon în sectorul construcțiilor

O casă nouă ar putea polua mai mult decât una veche? Emisiile de carbon în sectorul construcțiilor

Editorialist: Cristian Lisandru

Publicat: 18/03/2021, 10:30

Actualizat: 18/03/2021, 10:31

În 2019, contribuțiile sectorului construcțiilor la emisiile globale de CO2 a fost de 38%, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. Pe măsură ce populația mondială continuă să crească și tot mai mulți oameni aleg să locuiască în zone urbane, și cererea pentru clădiri noi continuă să se mărească.

Proiecțiile actuale estimează că în întreaga lume, până în 2060, ”echivalentul orașului Paris va fi construit în fiecare săptămână”.

Producția de ciment este responsabilă pentru 4-8% din emisiile globale de CO2. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, doar emisiile provenite din combustibili fosili precum cărbunele, petrolul și gazul sunt surse mai mari de gaze cu efect de seră (GES). Pe lângă poluare, crearea betonului necesită cantități mari de apă, ridicând probleme majore în special în regiunile cu cantități limitate de apă (water stressed regions) din țările în curs de dezvoltare.

În orașe, betonul înrăutățește efectul insulei de căldură, determinând oamenii să utilizeze mai multă energie pentru aerul condiționat. Observăm în acest fel că avem de-a face cu serie de efecte în lanț ce sunt cauzate direct sau indirect de sectorul de construcții, notează Lorena Axinte (doctor în Planificare Urbană și Regională) și arhitectul Bálint Halász pentru InfoClima.

Nu putem opri complet folosirea cimentului sau a celorlalte materiale de care avem nevoie pentru construcții. Dar putem, și trebuie, să reducem cantitatea de materii prime pe care o folosim, să îmbunătățim tehnicile de construcție, și să reducem emisiile în întregul sector al construcțiilor, dacă dorim să atingem obiectivele climatice de la Paris.

Sectorul construcțiilor este responsabil pentru 38% din totalul emisiilor de CO2 la nivel global, iar acest număr continuă să crească.
Proiecțiile actuale estimează că în întreaga lume, până în 2060, „echivalentul orașului Paris va fi construit în fiecare săptămână”.
Deși o mare parte a emisiilor este legată de faza inițială de construcție, iar apoi de ciclurile de renovare, emisiile încorporate sunt mult mai greu de calculat, și nici nu primesc suficientă atenție în spațiul public.
La nivel individual, fiecare dintre noi poate lua anumite decizii care să reducă acest tip de emisii atunci când construim sau renovăm o clădire.
În industria construcțiilor există exemple pozitive de reducere și refolosire a materialelor, care se aliniază economiei circulare. Deși la nivel european nu există reglementări ferme în privința emisiilor de carbon încorporat, țări precum Olanda, Finlanda și Franța au introdus măsuri pentru reducerea lor.

O imagine completă a emisiilor de carbon ale unei clădiri

Pentru o imagine completă a emisiilor de carbon ale unei clădiri, este util să analizăm întregul proces prin care trece: de la extracția materialului, până la construcție, utilizare și uneori dezmembrare (în reciclare sau deșeuri).

Carbonul emis în diferitele etape ale ciclului de viață poate fi clasificat în două grupe principale:

Emisiile operaționale, atribuite funcționării zilnice a clădirii, precum încălzirea și răcirea, iluminatul, utilizarea apei.
Emisiile de carbon încorporat (embodied carbon emissions), care include toate emisiile legate de construcție (precum aprovizionarea cu materiale, transportul, construirea propriu-zisă), dar și cele rezultate din renovări și demolări.

O defalcare aproximativă a emisiilor pe durata de viață a unei clădiri pe un interval de 100 de ani. Faza inițială de construcție produce o parte considerabilă a emisiilor, precum și renovările la fiecare 5-15 ani.

Ponderea carbonului înglobat în ciclul de viață al clădirilor va crește considerabil

Deși reducerea emisiilor operaționale a primit multă atenție în spațiul public, despre carbonul încorporat se vorbește mult mai rar. Carbonul încorporat este mai dificil de măsurat și de urmărit decât carbonul operațional – relativ simplu de dedus din facturile de energie. Carbonul încorporat nu poate fi calculat din produsul finit, necesitând autoevaluare și transparență a procesului din partea producătorului.

Cu toate acestea, ponderea carbonului înglobat în ciclul de viață al clădirilor va crește considerabil, potrivit publicației The Embodied Carbon Review 2018. Scăderea ponderii emisiilor operaționale se datorează decarbonizării rețelelor energetice, dar și numărului tot mai mare de clădiri eficiente energetic și a clădirilor cu consum de energie aproape zero (NZEB).

În schimb, ponderea carbonului încorporat continuă să crească (1) deoarece emisiile din primele și ultimele etape ale ciclului de viață sunt mai dificil de redus, și (2) deoarece clădirile includ tot mai multe sisteme care au propriile emisii provenite din producție, instalare și utilizare. Astfel de sisteme includ aparate de încălzire, ventilație, aer condiționat, alarmă de incendiu, etc. Unele dintre acestea ar putea fi utile în reducerea emisiilor operaționale, dar propriile emisii încorporate nu ar trebui omise. Astfel, pentru a maximiza reducerea emisiilor de GES în întreaga industrie a construcțiilor, ar trebui să abordăm direct și problema carbonului încorporat, precizează Lorena Axinte (doctor în Planificare Urbană și Regională) și arhitectul Bálint Halász.

Diferite părți ale unei clădiri contribuie la carbonul încorporat într-o varietate de moduri. În plus, circumstanțe diferite (de exemplu, locația, cadrul de reglementare) și anumite alegeri făcute într-un proiect (de exemplu, tipul materialelor) pot duce la profiluri foarte diferite. Un studiu de caz bine documentat, clădirea Leadenhall din Londra, oferă un exemplu al principalelor surse de carbon încorporat și al ponderii acestora în totalul acumulat de clădire.

Astfel, cea mai mare proporție de carbon încorporat este asociată cu materialele. În cadrul materialelor, elementele structurale au cea mai mare pondere (fundații, pereți exteriori).

Alte părți ale clădirii, cum ar fi fațadele, finisajele exterioare și interioare, corpurile de iluminat, pereții despărțitori interni și serviciile de construcții au, de asemenea, un impact considerabil. Acest lucru se datorează, parțial, din cauza ciclului de viață mai scurt și a renovărilor mai frecvente.

Defalcarea carbonului încorporat în clădirea Leadenhall

Cu toate acestea, pe lângă emisiile încorporate și cele operaționale, industria mai are o problemă: deșeurile materiale. În Europa, 36% din totalul deșeurilor generate în 2018 au provenit din construcții și demolări, iar 26% din minerit și cariere.

Aceste cifre evidențiază nevoia de a trece de la un model liniar de producție și consum, la unul circular, care transformă deșeurile în resurse valoroase.

Ponderea deșeurilor provenite din construcții și activități de minerit în Uniunea Europeană, 2018 (Eurostat)

Ce putem face la nivel european? Cum trebuie să fie noile clădiri publice

Timpul pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris se scurge rapid, încurajând idei și inițiative de reducere a emisiilor de carbon în sectorul construcțiilor. Până de curând, reglementările s-au concentrat în principal pe performanța energetică (de exemplu, Directiva UE privind Performanța Energetică a Clădirilor – EPBD), lăsând reducerea carbonului încorporat mecanismelor voluntare (de exemplu, sistemele de rating ecologic – LEED, BREEAM, Green Start; calculul european de evaluare a ciclului de viață standardizat , etc.).

EPBD a fost schimbată, iar următoarele modificări afectează acum toate țările UE:

toate clădirile publice noi trebuie să fie clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (NZEB) începând cu 31 decembrie 2018;
toate clădirile noi trebuie să fie NZEB începând cu 31 decembrie 2020.

Deoarece directiva europeană nu reglementează în mod explicit emisiile încorporate, unele țări au luat măsuri directe pentru a le limita. The Architects! Climate Action Network (ACAN) a evidențiat câteva exemple pozitive:

Olanda și Finlanda cer efectuarea unei evaluări complete a ciclului de viață a carbonului înainte de a elibera autorizații de construcție. Finlanda a setat limite privind emisiile de carbon încorporate, acestea fiind revizuite și mărite progresiv în următorii ani.
Franța impune evaluarea și raportarea emisiilor de carbon încorporate pentru toate clădirile noi din țară, recompensând utilizarea lemnului și a materialelor ecologice.

Carbonul încorporat nu a fost în centrul politicilor de construcții ecologice

Mediul construit are o pondere considerabilă în producția și consumul de materiale, și în carbonul emis la nivel mondial. Fundația Ellen Macarthur prezice că, până în 2050, emisiile de CO2 încorporate ”vor fi responsabile pentru aproape jumătate din totalul emisiilor de clădiri noi, comparativ cu 28% în prezent”.

Reducerea carbonului încorporat în clădiri este indispensabilă pentru a atinge obiectivele climatice de la Paris, consideră Lorena Axinte (doctor în Planificare Urbană și Regională) și arhitectul Bálint Halász.

Cu toate acestea, până astăzi, carbonul încorporat nu a fost în centrul politicilor de construcții ecologice, iar dezbaterile publice privind impactul clădirilor asupra mediului s-au concentrat în principal pe eficiența energetică. Pe lângă îmbunătățirea eficienței energetice, persoanele angajate în construirea unui viitor durabil – indiferent că sunt clienți, designeri, politicieni sau activiști de mediu – ar trebui să înceapă să-și direcționeze atenția și spre carbonul încorporat.

Tags: acordul de la paris arhitectura Bálint Halász emisii carbon lorena axinte planificare urbana poluare

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase