Procurorii constănțeni, Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, acuzați de trafic de influență, și care au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General, ar fi împărțit dreptatea în județ doar pentru ei și pentru apropiații lor. Un martor -cheie în dosar, și posibilă victimă a celor doi procurori, este Vrabie Valentin, primar din Medgidia, despre care există indicii că a refuzat o mită de 200.000 de euro.
Ștefan Gigi-Valentin, de 55 de ani, și Niță Teodor, 60 de ani, au gestionat o serie de dosare penale despre care există indicii că au fost instrumentate în scopul constrângerii unor funcționari/ persoane fizice pentru ca aceștia să încheie contracte de prestări servicii fictive cu societăți indicate de către cei doi procurori. Când Ștefan și Niță erau refuzați, funcționarii deveneau suspecți sau inculpați și chiar erau trimiși în judecată, potrivit surselor judiciare.
În jurul celor doi procurori s-ar fi aflat și doi polițiști extrem de influenți din cadrul IPJ Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care își desfășoară activitatea efectiv în sediul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Constanța, sub coordonarea magistratului procuror Teodor Niță.
Cei doi polițiști, Cătălin Donciu și Sorin Lascu, ofereau sprijin celor doi procurori în instrumentarea dosarelor.
Potrivit datelor din dosar, citate de Mediafax, cei doi polițiști ae fi fost „interfața” procurorului Teodor Niță în interacțiunea cu părțile din dosarele instrumentate, precum și în relația cu instituțiile publice implicate în sprijinirea activităților de urmărire penală.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fwhatsapp-image-2026-05-15-at-14-25-10.jpeg)
De asemenea, în dosarele penale instrumentate de către procurorul Teodor Niță ar fi avut un aport și avocații Cristian Ion, Alexandru Petru Lisievici Brezeanu și Sorin Calaigii, „care au rolul de a negocia modalitatea în care vor fi primite foloasele materiale necuvenite pentru a se emite o soluție favorabilă în dosarele penale instrumentate de către procurorii Gigi Ștefan Valentin și Niță Teodor”.
În concret, în perioada 2019-2025, procurorii Gigi-Valentin Ștefan și Teodor Niță din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ar fi instrumentat mai multe dosare penale, în care urmăreau obținerea unor beneficii materiale prin crearea unei aparențe de legalitate, cauze constituite fie ca urmare a sesizărilor din oficiu, fie ca urmare a preluării de la parchetele subordonate.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fwhatsapp-image-2026-05-15-at-14-25-09.jpeg)
„Constituirea acestui dosar a avut ca scop obținerea parcelei de teren aflată în proprietatea lui Gheorghe Radyon Ivan, magistratul procuror Niță Teodor procedând la atribuirea calităților procesuale de suspect și inculpat și ulterior dispunând trimiterea în judecată a lui Gheorghe Radyon Ivan, existând probe cu privire la nevinovăția acestuia. Ulterior, Judecătoria Constanța a pronunțat o soluție de achitare, soluție menținută de Curtea de Apel Constanța”, arată se arată în referatul procurorilor care instrumentează acest dosar.
În luna noiembrie 2025, acțiunile de constrângere au continuat, fiind materializate prin chemarea lui Hagi Stelică în biroul procurorului Niță Teodor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, fără a îndeplini actele de procedură corespunzătoare, chemarea având ca scop ca licitațiile din anul 2026 să nu mai fie câștigate de către persoanele deținătoare ale contractelor anterioare, ci de către persoane interpuse ale magistraților procurori Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor, pentru ca acestea să obțină controlul asupra mai multor sectoare de plajă.
Printre persoanele interpuse care urmează să participe la licitație se află Neculai Robert Cristian, reprezentat la Holiday Dreaming Sands SRL, și Ciobanu Cristian, zis „Piticu”, potrivit documentelor citate.
În aceeași manieră, tot în contextul dosarului penal menționat, Niță Teodor a exercitat presiuni asupra primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru, în scopul prelungirii valabilității unor contracte încheiate între Primăria or. Năvodari și societățile deținute de Tararache George Alexandru, respectiv ROMTARA PEST SRL, Asociația Salvarea Acvatică Litoral și START RECYLING 2ECO NOW SRL. Ca urmare a presiunilor exercitate de către procurorul Niță Teodor, Primăria or. Năvodari a încheiat în luna septembrie 2025 un contract cu START RECYLING 2ECO NOW SRL, ce are ca obiect „Serviciul de preluare, transport și depozitare în vederea reciclării deșeurilor vegetale provenite din parcuri, domeniul public”.
„Astfel, cei doi magistrați procurori Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au întocmit acte contrare dispozițiilor legale prin care au cauzat vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane fizice și juridice, au exercitat acte de constrângere asupra unor persoane fizice pentru ca acestea să facă sau să nu facă anumite activități, urmărind dobândirea în mod injust a unor foloase patrimoniale pentru sine sau pentru alții.De asemenea, există indicii că cei doi procurori au acționat astfel încât, față de o persoană, să fie pusă în mișcare acțiunea penală, dispunând trimiterea în judecată a acesteia, știind că este nevinovată”, se arată în referatele din ancheta procurorilor de la Parchetul General.
AUTORUL RECOMANDĂ: