Prima pagină » Gândul Meu » GÂNDUL MEU. Dumneavoastră sărbătoriți, domnule președinte Iohannis? Că noi nu prea

GÂNDUL MEU. Dumneavoastră sărbătoriți, domnule președinte Iohannis? Că noi nu prea

GÂNDUL MEU. Dumneavoastră sărbătoriți, domnule președinte Iohannis? Că noi nu prea
Scriu astăzi, în această penultimă zi a anului, cu gustul amar al victoriei din 16 noiembrie. Nu am fost niciodată genul care să se hrănească cu iluzii, dar atunci, în zilele de dinaintea turului doi și în cele de imediat după, a fost un interval foarte scurt în care am crezut cu tărie în miracol și în puterea reunită a minților și sufletelor unor oameni a căror voință de mai bine poate schimba soarta unei națiuni.

Am vorbit atunci cu mulți prieteni care păreau la capătul puterilor și al speranței, care se simțeau dezamăgiți și trădați, care nu mai vedeau nimic dincolo de întunericul care se așternuse. Am transformat înfrângerea lui Ponta într-un țel personal și am făcut o promisiune, aproape inconștientă, că el nu va fi președinte, că un astfel de om nu ne poate guverna pe noi, cei mulți, cu mintea trează și cu viitorul copiilor noștri în față.

Am luptat cu forța pe care numai îndârjirea absurdă a celui care nu mai are nimic de pierdut o poate degaja. Iar astăzi, 30 decembrie 2014, domnule președinte Klaus Iohannis, scriu ca să vă întreb daca a fost, cu adevărat, o victorie și, mai ales, să încerc să înțeleg a cui. A dumneavoastră? Dacă e așa, nu ați pornit la drum cu o atitudine de învingător.

Camarila cea nouă nu e cu mult diferită de cea veche, domnul Mihalache e pe lista dumneavoastră de consilieri, împreună cu alte nume ce ridică multe semne de întrebare, bugetul e semnat într-o formă, pentru unii, de-a dreptul absurdă, partidul nu pare a se grăbi să scape de numele controversate, șefia lui e încredințată unui om care nu a excelat prin nimic și care s-a remarcat, imediat după numire, doar prin strălucitoarea prezență în studiourile Antenei 3. Credeți că România lucrului bine făcut ar trebui să aibă, ca însemn distinctiv, avatarul mediocrității?

A fost victoria noastră? Cu siguranță că nu. Ponta încă ne guvernează, se auto-guvernează, își face cadou de Crăciun ordonanțe de urgență, continuă bâlciul doctoratelor, numește miniștri care sunt o rușine și o palmă pe obrazul diasporei, partidul pe care îl reprezintă se asigură că tocmai acele proiecte de legi care vizează o evoluție politică democratică și transparentizarea procesului de vot sunt îngropate cât mai adânc și aruncate cât mai departe de o posibilă dezbatere: legea partidelor politice, legea cu privire la votul electronic, legea votului prin corespondență. Ponta iese de la Cotroceni fluturând un zâmbet triumfător atribuit consultărilor fructuoase pe care le-a avut cu președintele nou ales (de noi) și schimbului de urări de bine cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dumneavoastră sărbătoriți, domnule Președinte? Că noi nu prea. Nici familiile celor morți în accidentul de pe lacul Siutghiol. Oare și-au pus amenda sub brad, cu gândul la cei plecați? Nu am văzut sau auzit vreo reacție din partea dumneavoastră. Or fi avut baronii locali responsabili de pierderea unor vieți omenești și de cloaca de la ISU Dobrogea sărbători mai fericite?

Eu am aflat, în zilele recepției de instalare de la palatul Cotroceni, pe care urmează să-l transformați, înțeleg, într-o a doua casă, că în diaspora asta atât de hulită, dar atât de prezentă, care a stat în stradă, în ploaie și frig, pentru statul de drept, pe care ați acceptat să o reprezinte un nimeni cu poleială de securist, că familia unui tânăr de 33 de ani care a ars de viu în septembrie, tânăr plecat la muncă, în Belgia, să-și întrețină familia, încă așteaptă să-i fie trupul repatriat. Fetița lui de 5 ani încă așteaptă să-l plângă. Despre asta o fi știind noul ministru, domnule Președinte? Sărbătorile familiei acelui tânăr cum or fi fost?

Eu nu mai cred în miracole. Intru în noul an cu sufletul amestecat și cu povești triste în minte, ale unor oameni care au luptat pentru nimic. Mai intru cu un îndemn pe care-l fac aproape cu aceeași îndârjire cu care am stat, atunci, la alegeri, în fața secției de vot: în stradă! E iminent, e acut, e indispensabil pentru încheierea acestui capitol de coabitare, spoială și compromis pe care nu-l merităm.

E singura soluție.

În rest, vă doresc o noapte a Anului Nou cu suflet plin, cu minte limpede. Și un 2015 fără ei.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Recomandarea video

Mediafax
Tanczos Barna, critic la adresa CCR: Amânarea deciziei pe pensiile magistraților riscă să coste România sute de milioane de euro
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Primele imagini de la priveghiul lui Sorin și a Dianei Iacob 😢 Obiectul pe care l-a pus familia în sicriul cu trupul neînsuflețit al fetiței lor
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase sportive a trădat SUA pentru China! A ales să concureze la Jocurile Olimpice pentru țara părinților nu pentru țara ei natală
Adevarul
„Sultanul“ Erdogan își pregătește fiul pentru a prelua conducerea Turciei. Scenarii pe culoarele puterii de la Ankara
Mediafax
A fost stabilită data procesului intentat de Trump împotriva BBC
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
„Răspunsul NATO va fi devastator”. Rutte spune ce se va întâmpla în cazul unui război cu Rusia
Cancan.ro
Dată afară de PRO TV, angajată acum de Cătălin Măruță: 'Discretă, dar esențială.' Andra a strâns-o imediat în brațe!
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a pierdut lupta cu kilogramele în plus! Ce dietă strictă urmează
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Cel mai familist model Dacia (facelift 2026) poate fi comandat în România. În duel direct cu Citroen
Descopera.ro
O navă spațială dispărută de 60 de ani ar fi fost regăsită!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ce aduc suplimentele în alimentația zilnică și cum le alegem informat (P)