Prima pagină » Gânduri printre cărți » ”Punctuația iubirii”, noul volum de versuri semnat de Adrian Artene: ”Cuvintele nu îmbătrânesc! Nici anii nu le cuprind!”

”Punctuația iubirii”, noul volum de versuri semnat de Adrian Artene: ”Cuvintele nu îmbătrânesc! Nici anii nu le cuprind!”

Cristian Lisandru

Un an care prinde viață și pornește la drum dintre filele unui volum de versuri nu poate anunța decât o bucurie literară pentru toți cei care încă își găsesc răgazul pentru a se îndepărta, măcar temporar, de realitatea înconjurătoare și de o ariditate contemporană pe care fiecare artist o resimte până la durere.

Adrian Artene, poetul și directorul editorial GÂNDUL.RO,  își (re)descoperă mângâierea cotidiană prin vers și pregătește lansarea celui de-al doilea volum de poezie care îi va purta semnătura – „Punctuația iubirii” -, anunțând chiar la finele anului trecut această apariție literară de excepție.

Despre viața ”cântată” prin poezie nu se poate scrie decât că însumează nu numai tot ce-i mai bun în lume, dar și ceea ceea ce este, în ultimă instanță, răvășitor în sufletul unui poet. Se poate discuta, fără teama de a greși, de o revelație artistică indiscutabilă și chiar de o apropiere, inimaginabilă pentru mulți, de ceea ce înseamnă CREAȚIE, cu toate implicațiile sale, nu numai literare, ci și spirituale.

”Punctuația iubirii” este un volum de poezie prezentat nu doar elegant vizual, ci și recomandat de o consistență metaforică indiscutabilă, semnalul reconfortant că artistul – dincolo de toate acele temeri, provocări și (dez)iluzii care îi amprentează viața de zi cu zi – se regăsește în vers precum un fericit căutător al unui elixir al nemuririi pe care îl descoperă, fericit, chiar în propria-i persoană.

Coperta-față a volumului de versuri ”Punctuația iubirii”, semnat de Adrian Artene

Criticul Alex Ștefănescu: ”Un sentiment al cosmicității care nu devine niciodată grandilocvență”

Tresărind, aproape vizual, atunci când este vorba despre poeme care abordează ancestrala temă a iubirii, Adrian Artene trezește – prin sinceritatea debordantă a versurilor sale – o emoție cu totul aparte, indescriptibilă prin însăși frumusețea ei.

Volumul  ”Punctuația iubirii” este, în profunzimea sa literară, o rara avis, iar în completare vine și prezentarea cărții sub o formă excepțională, ceea ce face ca ea să își merite un loc aparte în colecțiile cititorilor de poezie și nu numai.

”Îl prețuiesc pe Adrian Artene. Spre deosebire de atâția poeți lipsiți de talent care se mândresc cu insuccesul lor ca și cum ar fi o dovadă de profunzime și inaccesibilitate. Adrian Artene, în mod evident talent, scrie simplu și cuceritor, dând dovadă de imaginație și sensibilitate, de darul comunicării instantanee cu cititorul.

Textele sale sunt fluide și alunecătoare. Par scrise cu o nuia pe suprafața unei ape. Și se mai remarcă printr-un sentiment al cosmicității care nu devine niciodată grandilocvență. (…) Aceeași grație caracterizează referirile spontane la divinitate.

Criticul literar Alex Ștefănescu

Poezia ”Punctuația iubirii”, cea care dă și titlul volumului de poeme, în manuscris

Academicianul Nicolae Dabija: ”Melodia e clădită în poem”

Așa cum mărturisește chiar poetul Adrian Artene, ”Cuvintele nu îmbătrânesc! Nici anii nu le cuprind!” Iar o astfel de declarație trebuie apreciată la justa valoare a ”întineririi” permanente prin metaforă, metrică și mesaj. ”E o ediție nemaitipărită vreodată în România, între coperte de catifea, cu file dintr-o ceară luminoasă, litere din solzi aurii, un sigiliu din cristale Swarovski și semnături care se vor păstra dincolo de timpuri!”, dezvăluie autorul pe pagina sa de Facebook.

Un volum de versuri se naște nu numai din acel creuzet al minții poetului, ci este vegheat – de-a lungul întregului proces – și de ”ursitoare moderne” care oferă artistului sprijin, speranță și, de foarte multe ori, puterea de a scrie încă o filă și de a oferi o consistență fizică tuturor cuvintelor sale. Iar versurile lui Adrian Artene, așa cum spune academicianul Nicolae Dabija, sunt ”scrise pentru a fi cântate”.

”Versurile lui Adrian Artene sunt scrise pentru a fi cântate. Melodia e clădită în poem. Ea vine din interior. Ea face parte din text. E marea calitate a acestor poeme atingătoare de suflet.

Academicianul Nicolae Dabija

Maestrul Ion Dichiseanu: ”Sunt poezii pe care vă recomand să le citiți în intimitatea propriului suflet”

Printre persoanele care au contribuit la apariția volumului de versuri „Punctuația iubirii”, Adrian Artene îi amintește pe doamna Lili Bobu, care ”păstorește” Asociația Culturală ”Regal d’Art”, Paul Surugiu – Fuego (artistul care a susținut – inclusiv prin picturile sale – întregul proiect literar), ilustrul academician Nicolae Dabija, cel care, prin prefața scrisă, incită cititorul și deschide o ușă către lumea versificată de Adrian Artene, uluitorul critic literar Alex Ștefănescu și nemuritorul maestru al teatrului și filmului, Ion Dichiseanu.

”Aflând versurile lui Adrian Artene, am trăit emoții adânci. Am recitat poeziile lui cu dragoste la radio, la televiziune. Sunt poezii pe care vă recomand să le citiți în intimitatea propriului suflet pentru a vă alina dureri și a vă îmbăta cu fericiri!

Actorul & scriitorul Ion Dichiseanu

Nu în ultimul rând, au fost și sunt prezenți în acest miraculos scenariu construit prin forța cuvântului scris poeta Lucia Olaru Nenati, scriitorul Ioan Groșan, jurnalista și scriitoarea Marina Almășan sau ”apostolul” muzicii ușoare – așa cum mărturisește Adrian Artene -, compozitorul Jolt Kerestely.

”Citind aceste versuri semnate de Adrian Artene, am avut surpriza de-a găsi ceva ce, de la Ioan Alexandru încoace, n-am mai întâlnit în poezia prestată de generațiile poetice următoare: tema religioasă, cu referiri și adresări Înaltului divin, reînnodând șirul întrerupt de multă vreme de vitejiile ateiste ale vremilor aspre de acum.

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati

Volumul ”Punctuația iubirii” poartă, deopotrivă, și meritele Mirelei Brehuescu – care s-a ocupat de corectura volumului-, ale designerului Mihaela Irimescu și ale fotografului Mihai Pop.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli