Prima pagină » Hot Pe Facebook » BREAKING NEWS: Unul dintre cei mai iubiți actori ai momentului a fost GĂSIT MORT în camera de hotel. Avea doar 31 de ani!

BREAKING NEWS: Unul dintre cei mai iubiți actori ai momentului a fost GĂSIT MORT în camera de hotel. Avea doar 31 de ani!

BREAKING NEWS: Unul dintre cei mai iubiți actori ai momentului a fost GĂSIT MORT în camera de hotel. Avea doar 31 de ani!
Nimănui nu îi vine să creadă

Actorul canadian Cory Monteith, cunoscut în special pentru rolul lui Finn Hudson în serialul „Glee”, a fost găsit mort sâmbătă dimineața, în camera sa de hotel din Vancouver, relatează CNN.

Deocamdată, poliția nu a putut stabili împrejurările morții artistului în vârstă de numai 31 de ani. Trupul neînsuflețit al actorului a fost descoperit de personalul hotelului Fairmont Pacific Rim.

O autopsie urmeză să fie făcută luni, precizează sursa citată.

La scurt timp de la aflarea veștii, echipa de producție a serialului „Glee”, dar și alte vedete de la Hollywood, au postat numeroase mesaje pe diverse rețele de socializare, transmițând condoleanțe familiei tânărului artist.

„Nu am cuvinte! Inima mea este frântă”, a scris actrița Dot-Marie Jones, pe Twitter. „Cory nu a fost numai un prieten extraordinar, ci și un bărbat minunat, pe care îl voi păstra în inima mea pentru totdeauna. Sunt norocoasă că am lucrat cu el, l-am iubit atât de mult. Inima mea este alături de familia lui și de familia ! Vă iubesc pe toți!”, a adăugat aceasta.

De asemenea, actorul Kevin Zegers s-a arătat profund îndurerat de moartea lui Cory Monteith.

„Niciodată nu am pierdut un prieten atât de apropiat”, a scris acesta pe contul său de Twitter. „Pare că este vorba despre o greșeală”, a conchis Zegers.

Cory Allan Michael Monteith s-a născut pe 11 mai 1982 în Calgary, Alberta (Canada). A debutat în lumea cinematografiei cu roluri mici ăn producțiile „Final Destination 3″, „Whisper” și „Deck the Halls”. De asemenea, a jucat și în serialele „Smallvinne”, „Supernatural”, „Flash Gordon”, „Stargate Atlantis” și „Stargate SG-1″.

În anul 2009, Cory Monteith a fost distribuit în celebrul serial „Glee”, unde a interpretat rolul lui Finn Hudson. Pe platourile de filmare a cunoscut-o pe Lea Michele, care i-a devenit iubită.

Anul trecut, actorul s-a luptat mai mult timp cu dependența de droguri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi