Prima pagină » Hot Pe Facebook » ȘOC- Fostul premier al României A MURIT în această noapte la ora 4. Vom reveni cu amănunte

ȘOC- Fostul premier al României A MURIT în această noapte la ora 4. Vom reveni cu amănunte

Vestea, acum

Radu Vasile, fost premier al României între 1998 și 1999, a murit în această dimineață, la vârsta de 71 de ani, după o luptă de câțiva ani cu cancerul. Liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a confirmat informația pentru gândul. „Apropiați ai familiei m-au anunțat că a murit azi noapte, în jurul orei 4:00, acasă”, a declarat Pavelescu pentru gândul.

Radu Vasile suferea de cancer la colon, urma un tratament în Israel și suferise deja o intervenție chirurgicală în urmă cu trei ani.

Înainte de a pleca la Berlin, președintele Traian Băsescu și-a arătat „regretul profund și compasiunea” după anunțul că fostul premier Radu Vasile a încetat din viață în această dimineață. „A fost un prim-ministru bun pe care România l-a avut într-o perioadă extrem de grea. A fost un om care a marcat epoca lui, dar și ce a urmat după el, prin curajul de a spune „da” unor miniștri care îi propuneau proiecte”. Mai multe, aici.

Propus de PNȚCD prim-ministru în timpul guvernării Convenției Democrate(1998-1999), Radu Vasile a fost, timp de trei legislaturi, senator al României. Din 2004 s-a retras însă din viața publică.

Fostul său purtător de cuvânt, Adriana Săftoiu, relatează, în cartea „Vocile puterii”, multiplele planuri de debarcare a acestuia de la Palatul Victoria, făcute chiar de partenerii de coaliție. Unul dintre ele a fost dejucat de stafful său, care l-a luat la acel moment prin surprindere pe Emil Constantinescu. Internat după ce suferise un infarct, Radu Vasile își desemnase din spital interimarul. Săftoiu l-a anunțat fără a aștepta un răspuns de la Cotroceni, acolo unde, spunea fostul premier, i se pregatea deja înlocuirea.

Plecarea lui Radu Vasile de la Palatul Victoria, în decembrie 1999, ar fi putut fi încă o dată amânată, crede Săftoiu, „dacă nu ploua la Helsinki”. Fiind meteodependent, premierul Radu Vasile și-a anulat însă participarea la summitul în care România a făcut primul pas către aderarea la Uniunea Europeană. O zi mai târziu, era scos de pe scena politică, după o întâlnire de taină a liderilor CDR, la Cotroceni.

Debarcarea sa a provocat un scandal la vremea respectivă. Deși i se ceruse demisia, Radu Vasile a refuzat să plece de la Palatul Victoria, se închisese în birou și refuza să  vorbească cu președintele de la acea vreme, Emil Constantinescu, dar și cu liderii PNȚCD care îl susținuseră. În ultimă instanță, Constantinescu l-a revocat din funcție, la limita Constituției care nu prevedea decât modalitatea de revocare a miniștrilor.

Pacea de la Cozia

Sursa foto: cotidianul.ro

Unul dintre momentele sensibile ale mandatului de premier al lui Radu Vasile a fost a cincea mineriadă. După ce în ianuarie 1999, guvernul a anunțat închiderea minelor Dâlja și Bărbăteni, minerii conduși de Miron Cozma au declanșat greva generală, cerând venirea în Valea Jiului a ministrului Industriilor la acea vreme, Radu Berceanu, și a premierului Radu Vasile. În urma refuzului acestora, minerii iau decizia plecării către București. Cum ministrul Transporturilor de atunci, Traian Băsescu, a refuzat punerea la dispoziția protestatarilor a unor garnituri de tren, aceștia pleacă spre București conduși de liderul sindical Romeo Beja. Autocarele sunt blocate pe Valea Jiului de baraje făcute de jandarmi, inclusiv prin detorarea stâncilor. Cu toate acestea peste 100 de mineri au trecut de defileu.

Cel mai important moment a fost cel al „bătăliei de la Costești”, când minerii s-au luptat cu jandarmii care au fost atacați și de săteni.

În timpul evenimentelor, ministrul de Interne, Gavril Dejeu, și-a dat demisia, fiind înlocuit de Constantin Dudu Ionescu. Escaladarea violențelor îl face pe Radu Vasile să accepte negocierile cu minerii, care au loc la mânăstirea Cozia, în zilele de 22-23 ianuarie, și care se finalizează cu „Pacea de la Cozia, guvernul angajându-se să satisfacă solicitările minerilor.

Recomandarea video

Mediafax
Ședință a coaliției de guvernare în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
Rubio se întâlnește cu Orbán la Budapesta, în contextul în care SUA și Ungaria urmează să semneze un acord nuclear civil
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Ce se întâmplă doctore
Abia dacă o mai recunoști! Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o complet
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
După mânerele ascunse, China vrea să interzică și volanele de tip „yoke”, popularizate de Tesla
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Un cercetător NASA sugerează că am putea transforma Soarele într-un telescop gigantic