Alertă în Hawaii. Evacuări masive, în urma riscului de cedare a unui baraj vechi de 120 de ani: „Plecați acum”
Este alertă în Hawaii încă de vineri noaptea (20 spre 21 martie 2026). Mii de localnici au fost evacuați din Waialua, în urma riscului de cedare a unui baraj vechi de 120 de ani. Străzile au fost inundate în urma căderilor masive de precipitații, iar mai multe case au fost desprinse de pe fundații.
Locuitorii din nordul insulei Oahu, rezidenți ai Waialua, au fost nevoiți să evacueze zona, în urma riscului de cedare a unui baraj vechi de 120 de ani. Din cauza ploilor torențiale, străzile au fost inundate, iar mai multe case au fost desprinse de pe fundații. Au fost înregistrate pagube materiale semnificative.
Ordinele de evacuare au fost emise în cursul zilei de vineri, 20 martie 2026. În urma acestor ordine, circa 5.500 de persoane au fost nevoite să părăsească zona. Oficialii au avertizat că barajul Wahiawa, care a fost construit în anul 1906, este „expus riscului de cedare iminentă”, notează Mediafax.
„Plecați acum”. Mii de locuitori au fost evacuați
Alerta emisă la ora 21:15, seara trecută, avertiza: „Plecați acum cât timp condițiile sunt sigure pentru a evita blocarea”. Alerta de evacuare a fost emisă întregului oraș Waialua, la vest de pârâul Kaukonahua, spre Kaena, notează hawaiinewsnow.com.
La fața locului au intervenit echipaje care au evacuat zeci de copii și adulți aflați la o tabără de primăvară. Circa 70 de copii și adulți au fost evacuați cu elicopterul. Drumul de acces către tabără a fost blocat.
De asemenea, evacuările au continuat și pe insula Maui. Avertizările de evacuare au fost valabile pentru zonele rezidențiale aflate în proximitatea bazinelor de retenție.
Autorul recomandă:
- Erupție impresionantă în Hawaii. Drumurile și parcul național au fost închise după ce vulcanul Kilauea a aruncat cu lavă la 300 de metri înălțime
- SUA, lovite de furtuni și tornade puternice. Cel puțin șase morți, zeci de răniți, zeci de case distruse și sute de gospodării, fără electricitate
- Inundații devastatoare și alunecări de teren în sud-estul Braziliei: 30 de oameni au murit și 40 sunt dați dispăruți
Sursă foto: capturi video Hawaii News Now