Armata israeliană a deschis focul spre militanți islamiști, în Gaza. HAMAS denunță încălcarea armistițiului

Publicat: 14 10. 2025, 15:18
Actualizat: 14 10. 2025, 15:27

Armata israeliană a deschis focul, marți, spre mai mulți suspecți islamiști, în nordul Fâșiei Gaza, în pofida armistițiului dintre Israel și grupul militant Hamas.

”Armata israeliană a încercat să îndepărteze suspecții. Aceștia nu s-au supus somațiilor și au continuat să se apropie de trupe, care au deschis focul în pofida amenințării”, a transmis Armata israeliană, conform cotidianului Haaretz.

Potrivit armatei israeliene, cel puțin cinci suspecți au fost uciși în acest incident. Oficialii militari israelieni au declarat că suspecții au depășit o linie de demarcație stabilită prin actualul acord de armistițiu.

În schimb, autoritățile palestiniene au raportat moartea a șase persoane, în două incidente militare produse în nordul Fâșiei Gaza.

Hamas denunță încălcarea armistițiului

Din cauza incidentelor armate, mișcarea militantă Hamas a denunțat încălcarea termenilor acordului de armistițiu.

”Este vorba despre o încălcare a acordului de încetare a focului”, a acuzat Hazem Qassem, purtătorul de cuvânt al organizației islamiste palestiniene.

În același timp, armata israeliană a confirmat identitățile trupurilor a patru ostatici transferate în ultimele 12 ore de grupul islamist Hamas. Anterior, Guvernul Benjamin Netanyahu a acuzat grupul Hamas de încălcarea armistițiului, din cauza refuzului de predare a trupurilor tuturor ostaticilor decedați.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz,  a acuzat grupul Hamas că tergiversează transferul cadavrelor ostaticilor.

”Sarcina urgentă este să asigurăm repatrierea ostaticilor decedați. Anunțul Hamas privind returnarea celor patru cadavre reprezintă un eșec al îndeplinirii obligațiilor. Orice amânare sau evitare deliberată va fi considerată o încălcare flagrantă a acordului și va atrage o ripostă imediată”, a afirmat Israel Katz, într-un mesaj postat pe platforma X.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

IRANUL respinge apelul pentru pace al președintelui TRUMP. Teheranul denunță acțiunile „ostile” ale SUA

ANALIZĂ Le Monde anticipează un DEZASTRU pentru Emmanuel Macron: Președintele Franței se agață de putere