Bloomberg: România, în plină criză politică și economică, votează soarta Guvernului Bolojan, dar fără o soluție clară pentru ziua de mâine
Votul asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan poate împinge România într-o nouă criză politică, într-un moment critic pentru economie, fondurile europene și stabilitatea financiară a țării. În tot acest timp, scena politică nu are încă o alternativă clară de guvernare.
România intră marți într-o zi cu miză uriașă pentru viitorul politic și economic al țării, scrie Bloomberg.com. Parlamentul dezbate și votează moțiunea de cenzură care poate duce la căderea Guvernului Bolojan, însă, dincolo de calculele parlamentare, marea întrebare rămâne aceeași: ce urmează după?
În centrul acestei ecuații se află nu doar soarta Executivului, ci și stabilitatea unei economii aflate sub presiune, cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, cu piețe financiare nervoase și cu aproape 8 miliarde de euro din fondurile de redresare europene blocate în așteptarea reformelor promise.
Moțiunea de cenzură are susținerea PSD, a AUR și a altor formațiuni parlamentare de extremă dreapta, iar semnăturile strânse până acum indică, cel puțin teoretic, o majoritate suficientă pentru demiterea Guvernului. Totuși, votul este secret, iar negocierile de ultim moment pot schimba orice calcul.
Parlamentul va începe dezbaterea asupra moțiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan marți, la ora 11:00, la București.
Economia, marele risc al crizei politice
Dincolo de lupta politică, piețele transmit deja semnale de neliniște. Leul s-a apropiat de un minim istoric în raport cu euro, randamentele obligațiunilor de stat au urcat la cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană, iar costurile de finanțare ale datoriei publice cresc într-un ritm îngrijorător.
În paralel, România riscă să piardă accesul la aproape 8 miliarde de euro din mecanismul european de redresare dacă reformele asumate nu sunt accelerate până după luna august. În lipsa acestor fonduri, presiunea asupra bugetului ar deveni și mai mare, într-un moment în care deficitul bugetar a ajuns la 7,7% din PIB.
„Un guvern tehnocrat sau de minoritate ar putea apărea ca o soluție de compromis mai acceptabilă. Însă orice soluție de guvernare va fi probabil mai slabă decât cabinetul Bolojan în ceea ce privește promovarea consolidării fiscale și a reformelor structurale”, a declarat Andreea Elena Draghia, economist la Raiffeisen Bank.
Nimeni nu are un plan clar pentru „ziua de după”
Aici apare cea mai mare vulnerabilitate a momentului politic: deși există forțe care vor căderea Guvernului, nu există în acest moment o majoritate clară și coerentă pentru formarea unui nou Executiv.
PSD și AUR au exclus, cel puțin la suprafață o colaborare pentru guvernare, iar liberalii și useriștii au respins ideea unei noi coaliții cu social-democrații în actualele condiții. În aceste circumstanțe, variantele rămase sunt fragile: un guvern tehnocrat, un cabinet interimar cu puteri limitate sau un blocaj politic prelungit.
Odată căzut guvernul Bolojan cu ajutorul PSD și AUR, criza se intalează rapid cu efecte directe la nivelul societății românești. Un asemenea scenariu ar putea alimenta și mai mult ascensiunea extremei drepte, în contextul în care AUR conduce deja în toate sondajele și capitalizează electoral pe fondul nemulțumirilor sociale și economice.
Alegerile anticipate rămân, oficial, un scenariu puțin probabil, însă un impas politic prelungit ar putea transforma această variantă într-o posibilitate reală, ceea ce ar deschide un nou capitol de incertitudine pentru România.
În momentul de față, Bloomberg subliniază că nimeni nu poate prezice rezultatul votului secret, care va începe în mai puțin de o oră în Parlamentul din România. Moțiunea de cenzură a fost semnată de peste 250 de parlamentari săptămâna trecută, un nivel de susținere care ar asigura cu ușurință adoptarea acesteia în parlamentul de 464 de locuri. Însă social-democrații și AUR, partidul de extremă dreapta, nu au niciun plan politic pentru ceea ce va urma.