Budapesta acuză Kievul: Un atac asupra unei stații de transformare ar fi dus la întreruperea fluxului de PETROL din Rusia spre Ungaria și Slovacia
Fluxul de țiței din Rusia către Ungaria și Slovacia, prin conducta Drujba, a fost întrerupt luni, au declarat oficiali din Ungaria și Slovacia.
Autoritățile de la Budapesta au dat vina pentru întrerupere pe un atac al forțelor ucrainene asupra unei stații de transformare.
Spre deosebire de majoritatea celorlalte țări din Uniunea Europeană, Ungaria și-a menținut dependența de energia rusească după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Ungaria importă cea mai mare parte a țițeiului prin conducta Drujba, care trece prin Belarus și Ucraina pentru a ajunge în Ungaria și Slovacia.
Ministrul de Externe al Ungariei Peter Szijjarto a anunțat printr-o postare pe Facebook că a luat legătura cu ministrul adjunct al Energiei din Rusia, Pavel Sorokin, care i-a spus că experții lucrează la restaurarea stației de transformare, dar nu este clar când vor fi reluate livrările.
„Acest cel mai recent atac împotriva securității noastre energetice este scandalos și inacceptabil”, a scris Szijjarto.
El nu a precizat când sau unde a avut loc atacul.
Reacția ministrului ucrainean de Externe
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, nici nu a confirmat nici nu a negat informațiile privind atacul, dar a scris pe platforma X că Ungaria „poate trimite acum plângeri” la Moscova, nu la Kiev.
„Rusia, nu Ucraina, este cea care a început acest război și refuză să-l încheie. Ungariei i s-a spus de ani de zile că Moscova este un partener nesigur. În ciuda acestui fapt, Ungaria a depus toate eforturile pentru a-și menține dependența de Rusia”, a scris Sibiha.
Transpetrol, compania care operează rețeaua de conducte de țiței din Slovacia, a confirmat că aprovizionarea cu petrol a Slovaciei prin conducta Drujba a fost oprită.
„Compania noastră nu cunoaște mai multe informații despre motivul întreruperii, care se află în afara teritoriului Republicii Slovace. Transportul petrolului prin teritoriul slovac este asigurat și efectuat în conformitate cu planul de pompare”, au anunțat reprezentanții Transpetrol.
Nici Ministerul Apărării sau forțele armate ale Ucrainei, nici compania petrolieră maghiară MOL nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea reporterilor Reuters.
Anul trecut, Ministrul de Externe al Ungariei Peter Szijjarto a declarat că conducta Drujba va rămâne principala rută pentru importurile de țiței a Ungariei.
Suspendarea livrărilor de petrol vine după o oprire temporară săptămâna trecută, când pe 13 august Armata ucraineană a anunțat că dronele sale au atacat stația de pompare a petrolului Uniecha din regiunea Bryansk din Rusia.
Foto: Profimedia
RECOMANDAREA AUTORULUI: