Numirea lui Claudiu Năsui la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova stârnește reacții și controverse la Chișinău
Numirea deputatului USR Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova a stârnit reacții puternice în rândul politicienilor și al unor reprezentanți ai societății civile de la Chișinău.
Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a pus sub semnul întrebării experiența pe care Năsui ar putea să o aducă în noua funcție.
„Nu văd care este experiența pe care o poate aduce în Moldova”, a transmis Usatîi, care a mai spus, în mod ironic, că „plusul noului ministru este că nu va avea nevoie de traducător”.
Usatîi vrea să știe reformele reușite ale ministrului Năsui
„Pentru mine era important să aflu ce reforme reușite și sănătoase au fost realizate pentru economia României. Și când un domn nu a lucrat nici măcar un an de zile, eu nu văd care este experiența pe care o poate aduce în Moldova. Au fost anunțate reforme cu măsuri dure, cu reducerea cu 30-40% a aparatului funcționarilor și a întreprinderilor de stat, dar nu am văzut rezultate care să justifice această numire. (…) Plusul noului ministru este că nu va avea nevoie de traducător. Deci, acesta este unicul plus pe care îl văd la moment. Vă spun că eu nu am văzut atât de multe reușite în România încât să spunem că trebuie neapărat să aducem un ministru de acolo”, a declarat Renato Usatîi, potrivit G4Media.
Controversă: Nominalizarea lui Năsui, o etapă a procesului de Unire cu România
Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova și lider al socialiștilor, susține că numirea lui Năsui ar face parte dintr-un proces mai amplu, de a pregăti țara pentru o eventuală unire cu România.
„Se face Unirea pas cu pas, la «foc încet»”, a scris Dodon pe Facebook.
Lidera Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Diana Caraman, pune sub semnul întrebării modul în care sunt nominalizați membrii Guvernului Republicii Moldova.
„Desemnarea lui Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei în România, pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării ridică întrebări legitime despre criteriile pe baza cărora sunt selectați membrii Guvernului Republicii Moldova.
Moldova dispune de economiști, antreprenori, manageri și profesioniști cu experiență, care cunosc direct realitățile și problemele economice ale țării. În acest context, este firesc ca autoritățile să explice de ce recurg la soluții din afara țării și care sunt avantajele concrete pentru Republica Moldova. E regretabil că instituțiile statului sunt tratate ca spațiu pentru experimente politice sau administrative dubioase”, a scris lidera PCRM, mai arată G4Media.
La rândul său, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a criticat decizia autorităților și afirmă că Republica Moldova are suficienți specialiști care ar putea ocupa funcții importante în administrație.
„În țară, specialiști nu sunt, după părerea PAS”, a transmis Ceban.
Fostul premier Ion Sturza a avut însă o poziție mai nuanțată. El l-a descris pe Năsui drept un politician „bine pregătit tehnic”, dar i-a pus sub semnul întrebării experiența administrativă.
„Ați vrut Milei? Poftim unul de la București”, a scris Sturza, făcând referire la apropierea lui Claudiu Năsui de ideile președintelui argentinian Javier Milei.
Nominalizarea lui Năsui vine în contextul în care acesta este cunoscut pentru pozițiile sale favorabile reducerii cheltuielilor statului și reformării administrației publice.