Documentarul „Melania” ajunge în top 3 în box office-ul american. Ce încasări a avut filmul în care Prima Doamnă este protagonistă
În primul weekend de la debut, documentarul „Melania” a sfidat previziunile pesimiste și s-a poziționat pe locul 3 în box office-ul nord-american, cel mai bun început pentru o producție dintre toate documentarele din ultimul deceniu. Filmul a fost întrecut în clasament doar de două pelicule de groază: Send Help (regizat de Sam Raimi), care a ocupat primul loc, și Iron Lung, scrie The Guardian.
Filmul, unde Prima Doamnă a Americii este protagonistă, a generat aproximativ 7 milioane de dolari în primele trei zile, depășind estimările inițiale care variau între 3 și 5 milioane de dolari.
Succesul a fost susținut masiv de un segment demografic specific. Publicul a fost format din 72% femei și 83% persoane cu vârsta peste 45 de ani, o raritate demografică într-o perioadă în care box office-ul este condus de bărbați mai tineri.
Filmul a fost cel mai apreciat de femeile în vârstă
Prin comparație, cele două filme cu cele mai mari încasări de la box office-ul autohton, thrillerul de supraviețuire „Send Help” al lui Sam Raimi (care a debutat cu 20 de milioane de dolari) și „Iron Lung” al YouTube-rului Markiplier (care a debutat cu 17,5 milioane de dolari) au avut distribuții similare, de 50-60% bărbați sub 25 de ani, arată Variety.
Există o prăpastie uriașă între recepția critică și cea a fanilor. Pe Rotten Tomatoes, filmul a debutat cu un scor al criticilor de doar 7%, în timp ce publicul i-a acordat un impresionant scor pozitiv de 99%.
Melania și-a înregistrat câștigurile vizând conservatorii mai în vârstă și s-a remarcat pentru atenția acordată unor subiecte apropiate de ceea ce se spune că sunt interesele fanilor soțului ei: patriotismul, creștinismul și importanța familiei.
„Melania”, un documentar cu costuri uriașe
Deși cifrele de box office sunt mari pentru un documentar, producția a fost extrem de costisitoare, cu un buget de achiziție de 40 de milioane de dolari și costuri de marketing de 35 de milioane, ceea ce înseamnă că drumul spre profit este încă lung.
Recomandările autorului:
Val de momente stânjenitoare pentru Cher la gala Grammy. Artista a primit un premiu pentru întreaga carieră. Cum a decurs prima sa apariție pe scena de la Los Angeles din ultimii 18 ani
Trump vrea să-l dea în judecată pe comediantul Trevor Noah, pentru glumele despre Epstein la Grammy. „Pregătește-te, Noah“. Artiștii, împotriva ICE
Cazul Epstein cutremură familiile regale europene. După prințul Andrew al Marii Britanii, apar documente și cu prințesa moștenitoare a Norvegiei