Explozie la o mină de cărbune din regiunea Luhansk, controlată de ruși: Peste 40 de oameni, blocați sub pământ

Publicat: 06 04. 2026, 14:54

Peste 40 de persoane au rămas blocate sub pământ, în urma unui atac asupra unei mine de cărbune din regiunea Luhansk, controlată de Rusia, a declarat, luni, un oficial numit de Moscova, care a dat vina pe Ucraina pentru acest atac, relatează France 24.

Potrivit sursei citate, Ucraina a lovit mina de cărbune Bilorichenska din regiunea Luhansk, controlată de Rusia și a avariat o substație electrică. 41 de mineri sunt blocați sub pământ.

„Toate serviciile relevante iau măsuri pentru a salva minerii și a restabili alimentarea cu energie electrică a minei”, a declarat Leonid Pasechnik, șeful regiunii numit de Moscova.

El a spus că s-a stabilit deja legătura cu minerii și că aceștia dispun de o rezervă de apă potabilă.

Ținta atacului ucrainean a fost o centrală electrică, iar întreruperea curentului electric care a urmat a blocat sistemele minei, inclusiv liftul, a declarat într-un comunicat Leonid Pasechnik, șeful regiunii numit de Rusia.

„Noaptea, Forțele Armate Ucrainene au lovit teritoriul minei Belorechenskaya, substația electrică a fost avariată. Oprirea de urgență a luminii a surprins 41 de mineri, care se află acum sub pământ”, a scris el pe rețeaua de socializare rusă Max.

La 1 aprilie, Rusia a afirmat că a preluat controlul deplin asupra regiunii Luhansk, cea mai estică regiune a Ucrainei.

Ucraina nu a emis încă nicio declarație cu privire la afirmațiile Rusiei.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Ucraina ignoră cererile aliaților. Principalul terminal petrolier al Rusiei de la Marea Neagră a luat foc, în urma unui atac cu drone

Viktor Orban acuză Kievul de pregătirea unui act de sabotaj la conducta de gaze din Serbia. Opoziția din Ungaria îl contrazice