Iranul a lansat un război digital împotriva americanilor și vrea să influențeze opinia publică prin imagini, videoclipuri și meme-uri

Publicat: 27 03. 2026, 17:24

Regimul de la Teheran a pornit o campanie online prin care vrea să genereze confuzie în rândul cetățenilor americani prin fotografii, videoclipuri și meme-uri create cu inteligența artificială. Experții spun că scopul principal este acela de a intensifica sentimentul anti-război în SUA și, indirect, pentru a face presiuni asupra lui Donald Trump pentru a pune capăt conflictului, scrie France 24.

Odată cu declanșarea războiului convențional împotriva Iranuluipe 28 februarie, concomitent, în spațiul online, s-a declanșat și un război informațional. Analiștii spun că acesta este dominat de conținutul generat de inteligența artificială și are ca scop răspândirea informațiilor false despre conflict.

Război pe toate fronturile

Donald Trump a afirmat cu mai multe ocazii că Iranul folosește „știri false” generate de inteligența artificială ca „armă de dezinformare”, deși Casa Albă a distribuit propriul videoclip cu inteligență artificială, aspru criticat, care combina imagini reale ale atacurilor din Iran cu fragmente din filme de acțiune și jocuri video.

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Clemson din Carolina de Sud, în doar 24 de ore de la lansarea atacurilor asupra Iranului, zeci de conturi de socializare afiliate Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice au început să posteze propagandă iraniană despre război, unele dintre acestea ajungând la o audiență de milioane de oameni.

Iranul a publicat un pe X clipul de propagandă de mai sus elaborat cu inteligența artificială și intitulat „Răzbunare pentru toți”, care prezintă atacurile sale drept răzbunare pentru războaiele „imperialiste” americane din trecut.

Printre cele mai vizionate conținuturi se numără videoclipurile generate de A.I. care îl batjocoresc pe Donald Trump și clipuri și fotografii generate de A.I. care pretind că arată devastările provocate de atacurile iraniene asupra Israelului și a statelor din Golf.

„Propaganda include meme-uri și desene animate care nu sunt menite să fie percepute ca fiind reale, dar sunt foarte eficiente în răspândirea mesajelor politice”, a declarat Darren Linvill, autorul studiului și co-director al Centrului de Criminalistică Media din Clemson.

Iranul și-a revizuit rapid strategia de social media imediat după începerea războiului și a apelat în masă la postările de propagandă de război pe platforme precum X, Instagram și Bluesky. Pe măsură ce conflictul s-a intensificat în ultima lună, Iranul s-a bazat atât pe instituțiile media de stat, cât și pe reprezentanți ai acestuia pentru a-și promova mesajul online ca o formă de război asimetric, cu scopul de a viza publicul american.

Există un teren fertil în Statele Unite pentru mesaje care critică implicarea militară în Orientul Mijlociu

Sondajele Ipsos de la mijlocul lunii martie au arătat că opinia publică americană era „copleșitor” împotriva războiului din Iran, unde 58% dintre respondenți s-au opus atacurilor militare americane și 78% s-au opus ideii de intervenție militară americană pe teren.

„O tonă de minciuni într-un grăunte de adevăr” Videoclipurile cu inteligență artificială se răspândesc rapid pe rețelele sociale și se conectează la emoțiile pe care oamenii le au deja, spune Tine Munk, lector senior în criminologie la Universitatea Nottingham Trent și specialistă în război digital.


Recomandările autorului:

Zelenski ar putea rămâne cu ochii în soare. Pentagonul ia în considerare redirecționarea ajutorului militar din Ucraina către Orientul Mijlociu

Cât va dura operațiunea lui Trump împotriva Iranului. Președintele SUA înaintează același termen de 4 săptămâni, dar nu există niciun progres de pace

Marea Britanie intensifică lupta împotriva „flotei-fantomă” a Rusiei. Starmer dă undă verde armatei să intercepteze vasele lui Putin