Jaful de la Luvru: al patrulea și ultimul suspect a fost arestat. Ce anunță procurorii de la Paris
Ultimul suspect al jafului de la Luvru a fost arestat, marți dimineață, anunță Le Parisen. Potrivit sursei citate, este vorba de un bărbat care a fost arestat de anchetatorii din cadrul Direcției de Poliție Judiciară a Prefecturii de Poliție din Paris. Alte trei persoane, un bărbat și două femei, au fost, de asemenea, arestate în timpul operațiunii.
El este reținut la sediul poliției din Paris și este acuzat de „jaf organizat” și „conspirație criminală”. Această persoană este deja cunoscută poliției și se crede că are legătură cu ceilalți trei bărbați deja acuzați în legătură cu acest caz, toți fiind originari din Aubervilliers (Seine-Saint-Denis) sau locuind aici.
Odată cu bărbatul, au mai fost arestat alte trei persoane din anturajul acestuia, în Mayenne, potrivit parchetului din Paris.
Patru persoane se află în prezent în custodia poliției: doi bărbați în vârstă de 38 și 39 de ani și două femei în vârstă de 31 și 40 de ani, toți din regiunea pariziană, a declarat procurorul Laure Beccuau într-un comunicat de presă.
Reamintim că un grup format din patru oameni a comis jaful de pe 19 octombrie la cel mai faimos muzeu al Franței. Folosind o platformă, doi dintre ei au intrat în Galeria Apollo și, cu polizoare unghiulare, au furat bijuteriile coroanei franceze, o captură estimată la 88 de milioane de euro, dar cu o valoare istorică inestimabilă. Printre obiectele furate s-au numărat seturi împodobite cu numeroase diamante și pietre prețioase.
Doi suspecți inițiali – ambii în vârstă de treizeci de ani, locuitori ai orașului Aubervilliers – au fost reținuți pe 25 octombrie, inculpați oficial și plasați în arest preventiv. Aceștia sunt suspectați că au intrat în Galeria Apollo, de-a lungul cheiului François Mitterrand, purtând veste galbene pentru a se da drept muncitori în construcții.
ADN-ul primului suspect, Abdoulaye N., cunoscut și pe YouTube sub numele de „Doudou Cross Bitume”, a fost găsit de anchetatori pe una dintre vitrinele sparte ale muzeului și pe obiecte lăsate la fața locului. Acest taximetrist fără permis, cunoscut poliției pentru furt calificat, a recunoscut că a participat la spargere „la cererea unor persoane neidentificate ”. ADN-ul presupusului său complice a fost găsit pe unul dintre cele două scutere Tmax folosite în evadare.
Un al treilea membru al grupului a fost reținut pe 29 octombrie și ulterior încarcerat. Originar din Seine-Saint-Denis, și el este deja cunoscut sistemului judiciar. El fusese condamnat, în 2015, într-un caz de furt în care era implicat unul dintre primii doi suspecți.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: