Kremlinul jubilează după declanșarea războiului SUA-Iran. Rusia înregistrează o creștere masivă a cererii de petrol și gaze

Publicat: 06 03. 2026, 19:32
Actualizat: 06 03. 2026, 19:32
Oil rigs against the backdrop of the colorful sky and a flagpole with the flag of Russia. The concept of oil production, minerals, development of new deposits.,Image: 562808618, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat vineri că războiul din Iran declanșat de Statele Unite și Israel a dus la o creștere notabilă a cererii de produse energetice rusești.

„Observăm o creștere semnificativă a cererii de energie rusească din cauza războiului din Iran. Rusia a fost și rămâne un furnizor de încredere atât de petrol, cât și de gaze – atât de gaze din conducte, cât și de gaze naturale lichefiate. De asemenea, rămâne capabilă să garanteze continuitatea tuturor livrărilor contractate”, a spus Dimitri Peskov.

 

Comentariile purtătorului de cuvânt al Kremlinului au venit după ce Statele Unite au acordat joi Indiei o derogare de 30 de zile pentru cumpărarea de petrol rusesc. Înainte de conflictul cu Iranul, Washingtonul a criticat de mai multe ori India pentru că a continuat să cumpere petrolul Moscovei, care ajută la finanțarea efortului de război împotriva Ucrainei.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a susținut că această derogare oferită Indiei este o „măsură deliberat pe termen scurt care nu va oferi beneficii financiare semnificative” Rusiei.

Strâmtoarea Ormuz, una din principalele rute ale petrolului

Conflictul din Orientul Mijlociu a dus la închidere de facto a Strâmtorii Ormuz, prin care trece aproximativ 20% din consumul global de petrol. Astfel, marii consumatori precum India și China s-au văzut nevoite să caute alternative, orientându-se masiv către resursele rusești.


Recomandările autorului:

Prim-ministrul Spaniei cere o „cooperare loială” cu SUA, dar condamnă atacurile asupra Iranului drept „greșeală extraordinară”

UE vrea să împiedice noii membri să devină Ungaria 2.0. Cum arată planul Bruxelles-ului care a transformat Muntenegru în cobai

Lupte în Orient, ziua 7: Rusia este acuzată că furnizează Iranului informații pentru a lovi forțele americane din Orientul Mijlociu