Maia Sandu a condamnat incidentul în care o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați: „Războiul Rusiei afectează întreaga regiune”

Publicat: 29 05. 2026, 11:10
Actualizat: 29 05. 2026, 11:46
FILED - 27 August 2025, Moldova, Chisinau: Moldova's President Maia Sandu speaks during a press conference at the presidential palace. Photo: Kay Nietfeld/dpa

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm incidentul în care o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați, afirmând că atacul demonstrează încă o dată că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei reprezintă o amenințare pentru întreaga regiune.

Într-o postare publicată pe Facebook, Maia Sandu și-a exprimat solidaritatea cu România și a avertizat asupra efectelor regionale ale conflictului provocat de Federația Rusă.

„Condamn cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuințe, la Galați. Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune și pune în pericol vieți omenești. În aceste momente, suntem solidari cu România, iar Europa trebuie să rămână unită și fermă în apărarea păcii, securității și valorilor democratice.”, a scris Maia Sandu.

Maia Sandu, presedintele Republicii Moldova, sustine o declaratie de presa la sosirea sa la Palatul Cotroceni, in timpul vizitei pe care o face in Romania la invitatia presedintelui Klaus Iohannis, joi, 23 februarie 2023. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Mesajul liderului de la Chișinău a fost transmis vineri, la câteva ore după ce o dronă a lovit un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând o explozie, un incendiu și rănirea unor civili.

Solidaritate de la Chișinău după cel mai grav incident de securitate produs în România

Declarația președintei Republicii Moldova se alătură valului de reacții internaționale venite după incidentul de la Galați.

În ultimele ore, lideri europeni și oficiali NATO au transmis mesaje de susținere pentru România și au condamnat acțiunile Rusiei în apropierea frontierelor Alianței Nord-Atlantice.

Incidentul din Galați este considerat cel mai grav episod produs pe teritoriul României de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Potrivit MApN, drona s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital. Este vorba despre o femeie de 51 de ani și un copil de 14 ani. Alte două persoane au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

În total, aproximativ 70 de persoane au fost evacuate din blocul afectat, iar incendiul a fost lichidat de echipele de intervenție.


Recomandarea autorului