Moscova acuză Ucraina că a blocat negocierile de pace. Condițiile impuse de Rusia pentru reluarea tratativelor
Vicepriministrul rus al Afacerilor Externe a afirmat, într-un interviu acordat agenţiei de presă de stat TASS, că Moscova este întotdeauna deschisă pentru negocierilor privind Ucraina, însă cu condiția ca statele occidentale să adopte o abordare constructivă şi matură.
„Menţinem contacte şi comunicăm direct cu cei care sunt capabili să influenţeze regimul de la Kiev”, a spus oficialul rus.
Moscova acuză Ucraina că a blocat aceste negocieri de pace
Viceministrul rus al Afacerilor Externe, Mihail Galuzin, a acuzat că Ucraina a fost cea care s-a „retras de la negocieri”.
„Suntem întotdeauna pregătiţi pentru negocieri şi deschişi unei soluţii negociate. Am demonstrat acest lucru în repetate rânduri. Cealaltă parte, partea ucraineană, a fost cea care s-a retras de la negocieri, apoi şi-a interzis singură să participe la ele, având, ca să mă exprim foarte moderat, un comportament inconsecvent”, a declarat Galuzin în marja celui de-al treilea Forum Media Kazahstan–Rusia.
Potrivit oficialului rus, dacă în Occident, „în tabăra susţinătorilor Ucrainei, s-a conturat înţelegerea necesităţii unui dialog onest şi constructiv, menit să abordeze cauzele profunde bine cunoscute ale conflictului, atunci este posibil să apară perspective pentru un astfel de dialog”.
„Dar dacă nu, dacă de cealaltă parte nu există o asemenea disponibilitate şi nici voinţa de a se asigura că regimul de la Kiev respectă acordurile încheiate între sponsorii săi occidentali şi noi, atunci vom continua operaţiunea militară specială, vom urmări eliminarea cauzelor profunde ale conflictului şi ne vom apăra interesele prin mijloace militare, acţionând într-o manieră precisă şi eficientă pentru a limita distrugerile şi a proteja populaţia de pe ambele părţi ale liniei de contact”, a adăugat Galuzin.
Moscova „nu vede necesitatea de a-i implica pe prietenii noştri kazahi în această chestiune”
Mihail Galuzin a declarat că Moscova menţine contacte directe cu actorii care pot influenţa regimul de la Kiev şi nu vede motive să implice autorităţile kazahe în acest demers.
„Moscova nu vede necesitatea de a-i implica pe prietenii noştri kazahi în această chestiune sau de a le cere să transmită mesaje către Occidentul colectiv.
Menţinem contacte şi comunicăm direct cu cei care sunt capabili să influenţeze regimul de la Kiev. Nu pot spune că aceste forţe ne ascultă cu mare atenţie, dar continuăm eforturile în această direcţie”, a subliniat diplomatul.