Pacea n-a durat decât o seară. Hamas preia rapid controlul total în GAZA după acordul de încetare a focului
La doar câteva ore după ce a fost anunțat un acord de încetare a focului menit încheierii unui conflict de 2 ani cu Israelul, mişcarea teroristă Hamas a lansat o operațiune internă de reafirmare a autorității în Fâșia Gaza.
Martori locali și surse internaționale au relatat pentru Financial Times că gruparea islamistă a organizat puncte de control, purtând lupte armate cu rivali palestinieni și pedepsind violent persoane suspectate de colaborare cu Israelul.
Patrule armate Hamas au declanșat confruntări în mai multe orașe
Potrivit Financial Times, citând locuitori din Gaza și surse din ONU, membri înarmați ai Hamas s-au mobilizat rapid în întreaga enclavă imediat după semnarea armistițiului. Acțiunea face parte din încercarea de a restabili ordinea, eliminând grupările care au apărut în timpul haosului armat.
Imaginile difuzate pe rețelele sociale arată patrule ale Hamas înarmate și confruntări în mai multe orașe, inclusiv Gaza City și Khan Younis.
Cetățenii palestinieni au început să revină în Gaza după încetarea focului
Mai mult, în nordul Fâșiei Gaza, luptători Hamas s-au ciocnit cu două clanuri palestiniene acuzate că ar fi primit arme și sprijin din partea armatei israeliene.
În sud, în apropiere de Rafah, gruparea Popular Forces, al cărei lider este Yasser Abu Shabab, a refuzat cererea Hamas de a preda armele și implicit de a-și dizolva conducerea. „Rămânem în teritoriul nostru și ne vom apăra pământurile”, a transmis organizația rivală pe rețelele sociale.
Deși Israelul consideră că ofensiva sa militară a distrus o mare parte din infrastructura de luptă a Hamas, capacitatea grupării teroriste de a-și mobiliza forțele, impunând controlul asupra populației, arată că ea continuă să fie o forță dominantă în enclavă.
Gruparea teroristă se regrupează rapid
Mulți locuitori ai Gazei au fost luați prin surprindere de rapiditatea cu care Hamas a reușit să recâștige teren, în ciuda pierderilor suferite în urma bombardamentelor israeliene.
Acordul de încetare a focului, încheiat vineri, prevede în prima etapă schimbul de prizonieri între Israel și Hamas, urmând ca, până luni, mai mulți ostatici israelieni să fie eliberați în schimbul unor deținuți palestinieni.
În faza a doua, potrivit armistițiului, planul impune dezarmarea completă a Hamas și instaurarea unei forțe internaționale de stabilizare. Aceasta ar urma să preia managementul securității în Fâșia Gaza.
Spirala violenței este la doar un pas distanță, scrie Financial Times
Însă, acțiunile recente ale Hamas contrazic spiritul acordului. În ultimele zile, gruparea a emis un ultimatum de 48 de ore către toate formațiunile rivale, cerându-le să predea armele și să livreze liderii către structurile sale.
În altă ordine de idei, Hamas a anunțat că va „asigura securitatea și stabilitatea în teritoriu, protejând drepturile cetățenilor”, o formulare pe care mulți observatori o consideră un eufemism pentru consolidarea controlului autoritar.
Reinstaurarea rapidă a dominației Hamas în Gaza aruncă semne de întrebare asupra viabilității planului de pace promovat de administrația americană, care presupune un proces de tranziție politică sub supraveghere internațională.
În locul calmului sperat, Gaza riscă să acceadă la o nouă fază de tensiune internă, în care rivalitățile dintre facțiuni și epurările interne pot reaprinde spirala violenței, conchide renumita publicație.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Ce indicații a transmis șeful Hamasului către subordonații săi înainte de atacul asupra Israelului