Germania anunță pedepse dure după protestele masive din țară și acuză că migranții sunt vinovați pentru violențele extreme

Publicat: 01 11. 2026, 18:12

După protestele de noaptea trecută din Germania care s-au lăsat cu violențe extreme, oficialii guvernamentali au promis sancțiuni aspre pentru protestatarii care au vandalizat magazine și au rănit peste 100 de ofițeri de poliție. Conform datelor furnizate de poliție, un număr semnificativ dintre cei implicați direct în distrugeri ar fi migranți.

Zeci de mii de tineri au ieșit sâmbătă pe străzile din zeci de orașe din Germania pentru a cere investiții mai mari în educație și măsuri împotriva creșterii costului vieții. La Frankfurt manifestațiile inițial pașnice au degenerat în violențe extreme pe timpul nopții.

Reacția autorităților de la Berlin: „Grupuri violente au deturnat protestele pașnice”

La nivel federal, reacțiile nu au întârziat să apară. Ministrul de Interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, a cerut toleranță zero față de cei care au provocat haosul de pe străzile din Frankfurt. „Atacatorii și hoții vor fi identificați și trași la răspundere”, a declarat Dobrindt pentru publicația Bild. „Această tulburare a liniștii publice trebuie să fie urmată de pedepse dure.”

Oficialul de la Berlin a acuzat „grupuri violente de extremă stânga și agitatori din comunitatea de migranți” că au deturnat mișcarea pașnică a tinerilor. Dobrindt a lăudat tactica poliției, care a menținut o prezență masivă și a distribuit ofițeri în puncte-cheie, evitând astfel un scenariu dezastruos. 

„Excese de violență precum cele din Paris au fost prevenite datorită forțelor noastre de poliție extrem de dedicate”, a adăugat Dobrindt, făcând referire la valul de proteste care a afectat recent capitala Franței.

Incidentele din Germania au loc pe fondul unui val mai larg de nemulțumiri în Europa. În Franța, protestele tinerilor au continuat pentru al treilea weekend consecutiv, după ce revoltele masive de la jumătatea lunii octombrie s-au soldat cu jafuri și distrugeri semnificative ale clădirilor publice și comerciale.

Zeci de magazine vandalizate în Frankfurt

Protestele, coordonate de mișcarea „Gen Z regelt” („Generația Z preia controlul”), s-au transformat într-un coșmar urban în Frankfurt. Grupuri de manifestanți cu fețele acoperite au distrus vitrine și au atacat forțele de ordine cu cocktailuri Molotov.

Roman Poseck, ministrul de Interne al landului Hessa, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă,că 17 magazine au fost vandalizate, iar cinci dintre acestea au fost jefuite. Pentru restabilirea ordinii,autoritățile au mobilizat aproximativ 1.300 de ofițeri de poliție, iar confruntările s-au soldat cu peste 100 de polițiști răniți.

„Sunt șocat de ceea ce am văzut și nu are rost să ascundem realitatea. Vreau să fiu foarte clar:lucrurile nu pot continua așa”, a subliniat Poseck, adăugând că poliția a reținut 54 de persoane cu vârste cuprinse între 13 și 29 de ani.

Cine se află în spatele confruntărilor cu forțele de ordine

Deși majoritatea celor arestați sunt cetățeni germani, autoritățile atrag atenția asupra profilului celor care au provocat tulburările. Conform datelor furnizate de poliție, un număr semnificativ dintre cei implicați direct în distrugeri ar fi migranți. „Poliția estimează în prezent că are de-a face cu un grup de 1.000 până la 1.500 de agitatori violenți, proveniți predominant din rândul comunităților de migranți”, a explicat ministrul de Interne al landului Hessa.