The Guardian: În Polonia, compasiunea pentru ucraineni s-a transformat în dispreț. Consecințele ar putea fi dramatice

Autoritățile poloneze nu au anticipat că refugiații ucraineni își vor construi vieți noi. Nu au anticipat nici că Ucraina va cere un loc egal la masa negocierilor europene, se arată într-o analiză publicată de The Guardian. Când tancurile rusești și-au început cavalcada, în cele din urmă nereușită, spre capitala Ucrainei, polonezii de rând s-au grăbit să ajute milioane de oameni care fugeau de conflictul iminent. Pe măsură ce polonezii și-au deschis ușile civililor care fugeau de bombele rusești, chiar și partidul populist Lege și Justiție, aflat la putere pe atunci, a trebuit să urmeze exemplul.

Se părea că Polonia și Ucraina erau îndreptate spre o alianță de fier, fără precedent în istoria lor comună, notează jurnalistul polonez Mateusz Mazzini.

• Polonia a pledat pentru cauza ucraineană în vest, cu un oarecare succes.
• Liderii ucraineni, la rândul lor, i-au lăudat pe polonezi pentru generozitatea lor și guvernul de la Varșovia pentru contribuția cu arme și bani la efortul de război.

„Având în vedere că istoria recentă dintre cele două țări fusese marcată de acuzații de genocid din epoca celui de-al Doilea Război Mondial, modificări ale frontierelor și strămutări postbelice a milioane de oameni, a fost o schimbare remarcabilă”, continuă jurnalistul.

Sondajul CBOS: Câți polonezi se opun refugiaților?

Conform unui sondaj de opinie realizat luna trecută de CBOS, cea mai mare instituție de sondare a opiniei publice din Polonia, 52% dintre polonezi se opun acum primirii de refugiați ucraineni de către țara lor.

„Un număr tot mai mare de persoane s-au săturat să sprijine Kievul. Mulți membri ai dreptei susțin că transferurile de arme au epuizat capacitatea Poloniei de a se apăra împotriva unei potențiale agresiuni rusești.

• Volodimir Zelenski a numit o unitate militară după Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), care – ptrint-o ramură a sa – a masacrat aproximativ 100.000 de polonezi în 1943.
• Dreapta poloneză a reacționat.
• Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, i-a revocat lui Zelenski Ordinul Vulturul Alb, cea mai înaltă distincție de stat disponibilă non-polonezilor.

Ambele părți au refuzat să dea înapoi, restituind și alte distincții. Practic, au înghețat relațiile reciproce”, mai scrie jurnalistul polonez.

Incidentul din Wrocław și reacția autorităților

Toate acestea sunt o sursă excelentă pentru propaganda rusească care circulă haotic pe rețelele de socializare poloneze.

Dezinformarea despre „reginele asistenței sociale” ucrainene – care pretind beneficii în detrimentul localnicilor harnici – alimentează tensiuni care, din ce în ce mai mult, se transformă în violență.

„Un incident deosebit de grav a avut loc pe 26 iulie. Un cuplu de tineri ucraineni a fost atacat în fața unui magazin alimentar din Wrocław. Presupușii atacatori ar fi strigat: Plecați la război!

• Aproape zilnic apar titluri despre cetățenii ucraineni care sunt abuzați verbal sau atacați fizic pe străzile din Polonia.
• Niciuna dintre țări nu a făcut suficient pentru a se înțelege reciproc, dincolo de război.
• Acest eșec se întoarce acum împotriva lor.

Pe scurt, Polonia nu a reușit să realizeze pe deplin că ucrainenii nu erau doar victime neajutorate ale lui Vladimir Putin. Erau persoane reale, cu capacitate de acțiune. De îndată ce au putut, mulți refugiați ucraineni s-au mutat din sufrageriile gazdelor lor și au închiriat sau au cumpărat apartamente.

• Au înființat afaceri, multe dintre ele fiind acum înfloritoare. Au creat o comunitate robustă, adesea angajându-se în concurență directă cu localnicii.
• Au refuzat să se comporte ca beneficiari recunoscători sau pasivi ai carității poloneze.
• Aceasta este o progresie de înțeles. Dar compasiunea a încetat să mai fie moneda de schimb a relației dintre polonezi și ucraineni.

Pentru Polonia, o țară aproape în întregime omogenă din punct de vedere etnic încă din anii postbelici, o astfel de schimbare a devenit dificil, dacă nu imposibil, de gestionat”, punctează autorul analizei.

Dispreț în locul cooperării și ură în locul speranței

Ucraina – mai scrie jurnalistul polonez – este o țară ca oricare alta, cu o economie mare și interese naționale dincolo de rezistența sa la războiul de agresiune al lui Putin.

„A evoluat de la un beneficiar pasiv al ajutorului occidental în urma invaziei la scară largă din 2022, la un exportator global de tehnologie și know-how militar nou.

• Obișnuiți cu discuții directe cu liderii americani și vest-europeni, ucrainenii nu au nevoie de un avocat, cu siguranță nu la Varșovia. Zelenski își poate conduce propriul spectacol.
• Prin urmare, ceea ce reiese este dispreț în locul cooperării și ură în locul speranței.
• Entuziasmul inițial era sortit să dispară în cele din urmă. Ambele guverne ar fi trebuit să se pregătească pentru asta.

În schimb, au permis ca un vid să fie umplut de dezinformarea rusească menită să separe și mai mult cele două țări, slăbind astfel sprijinul Europei pentru Ucraina. Un astfel de rezultat putea și ar fi trebuit să fie evitat, în special de coaliția liberală de guvernare a lui Donald Tusk”, consideră Mateusz Mazzini.

Restul Europei are încă timp să se pregătească

Miopia Poloniei – punctează jurnalistul polonez – este o „poveste cu tentă de avertisment”.

„Indiferent ce se va întâmpla în următorii ani, pare sigur că Ucraina va fi atrasă mai aproape de Europa, iar ucrainenii mai aproape de economiile europene.

• Aceștia vor deveni concurenți comerciali pentru francezi și germani, așa cum au fost pentru polonezi.
• Liderii ucraineni vor veni la Bruxelles, Paris și Berlin, cerând nu gloanțe și bani gratis, ci o voce egală.
• Vor argumenta că apărarea continentului împotriva barbariei rusești le-a câștigat un loc la masa negocierilor.

Nimic din toate acestea nu ar trebui să fie o surpriză. Ucrainenii sunt mai mult decât victime, iar Ucraina este mai mult decât o țară în război.

Eșecul Poloniei de a lua în considerare acest lucru a avut deja consecințe dramatice. Restul Europei are încă timp să se pregătească pentru această realitate evidentă”, încheie Mateusz Mazzini.