Putin trimite în SUA parlamentari aflați pe lista sancțiunilor americane. Moscova vrea să reînvie legăturile cu Washingtonul

Publicat: 26 03. 2026, 21:52
Actualizat: 26 03. 2026, 21:54

O delegație formată din parlamentari din Duma de Stat a Rusiei se află în vizită în Statele Unite, prima de acest fel de la invazia Ucrainei din 2022. Această inițiativă este descrisă de Kremlin drept un pas necesar pentru reluarea dialogului bilateral, care a fost aproape înghețat în ultimii ani, scrie Kyiv Post.

Delegația este formată din mai mulți politicieni ruși, printre care se numără vicepreședintele Dumei, Boris Cernîșov, și parlamentarii Veaceslav Nikonov și Svetlana Jurova. Vizita este cu atât mai interesantă întrucât toți aceștia sunt pe lista persoanelor sancționate de Washington.

„Sperăm că acești primi pași provizorii își vor aduce, desigur, contribuția la relansarea în continuare a relației noastre bilaterale”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a precizat că Vladimir Putin a dat instrucțiuni specifice parlamentarilor înainte de această vizită, dar nu a oferit mai multe detalii în acest sens.

Anna Paulina Luna

Vizita rușilor în SUA vine la inițiativa Annei Paulina Luna, cea care întreține relațiile și cu partidul AUR din România

Vizita are loc la invitația reprezentantei republicane Anna Paulina Luna, care a obținut autorizația necesară de la Departamentul de Stat pentru ca parlamentarii sancționați să poată intra în SUA. Paulina Luna a intrat în atenția românilor datorită legăturii acesteia cu partidul AUR și, în special, a momentului în care aceasta și George Simion au tăiat tortul în forma Groenlandei în timpul unei vizite în SUA.

Leonid Sluțki, președintele comitetului pentru afaceri externe al Dumei, a precizat că această vizită are rolul de a „relua comunicarea” dintre cele două state, fără o agendă specifică, fiind considerată o „întâlnire de test” pentru a evalua posibilitățile de cooperare viitoare. Discuțiile sunt programate să aibă loc la Washington vineri, pe 27 martie, unde rușii se vor întâlni cu oficiali din administrația Trump.

Zelenski spune că SUA face presiuni pentru cedarea teritoriilor către Rusia

Această vizită are loc la doar o zi distanță după ce președintele Volodimir Zelenski a avertizat că Washingtonul a făcut presiuni asupra Kievului pentru a se retrage din regiunile rămase neocupate de ruși din Donețk și Luhansk. Garanțiile de securitate ale Washingtonului ar fi condiționate de concesionarea acestor teritorii. Mai mult, președintele ucrainean a precizat că SUA s-ar putea retrage din discuțiile de pace dacă negocierile stagnează.


Recomandările autorului:

Zelenski ar putea rămâne cu ochii în soare. Pentagonul ia în considerare redirecționarea ajutorului militar din Ucraina către Orientul Mijlociu

Cât va dura operațiunea lui Trump împotriva Iranului. Președintele SUA înaintează același termen de 4 săptămâni, dar nu există niciun progres de pace

Marea Britanie intensifică lupta împotriva „flotei-fantomă” a Rusiei. Starmer dă undă verde armatei să intercepteze vasele lui Putin