De ce nu se revoltă oligarhii împotriva lui Putin? Greșeala majoră a Occidentului și strategia prin care ar putea declanșa un „război al tuturor împotriva tuturor” la Moscova

Publicat: 22 11. 2026, 10:00

De ce nu se revoltă oligarhii împotriva lui Putin? Întrebarea nu este una cu răspuns facil. Decizia recentă a Uniunii Europene și a Elveției de a ridica sancțiunile impuse miliardarilor ruși Alisher Usmanov și Mikhail Fridman a reaprins dezbaterile despre eficiența acestor măsuri. Economistul Vladislav Inozemtsev susține, într-o analiză publicată de The Insider, că sancțiunile personale au eșuat în a diviza elita de la Moscova. Mai mult, au produs exact efectul invers.

Unii observatori s-au grăbit să anunțe prăbușirea politicii de sancțiuni după cazul Usmanov-Fridman. Dar realitatea arată diferit.

  • Restricțiile pentru restul persoanelor vizate au fost prelungite cu trei ani.
  • Cel de-al 22-lea pachet al UE a adăugat peste 800 de nume noi, ridicând totalul la peste 4.000 de persoane.
  • După unele estimări, peste 13.000 de ruși sunt vizați de diverse restricții.
Loading ...

Cu toate acestea, simpla lungire a listelor nu înseamnă succes. Sancțiunile personale s-au dovedit a fi un instrument ineficient, arbitrar și chiar contrar principiilor fundamentale ale statului de drept occidental, notează autorul analizei.

Alisher Usmanov / Foto – Profimedia Images

Trei defecte majore ale sancțiunilor personale

Primul mare neajuns este caracterul arbitrar. O lege autentică se aplică tuturor celor care comit o anumită faptă.

În schimb, sancțiunile occidentale par rezultatul unor manevre politice. Dacă scopul era pedepsirea conducerii politice a Rusiei, ar fi trebuit vizați toți miniștrii și guvernatorii. În realitate, peste 50 dintre cei 89 de lideri regionali ai Rusiei nu sunt sancționați.

La fel, din cei 155 de miliardari ruși în dolari, pe liste au figurat doar între 55 și 65. Dintre cei până la 1.800 de generali ai armatei ruse, doar câteva sute au fost vizați.

Mikhail Fridman / Foto – Profimedia Images

Al doilea defect este lipsa efectului de descurajare, cauzată de aplicarea retroactivă.

  • Legile avertizează dinainte asupra consecințelor unei fapte.
  • Dacă Occidentul ar fi anunțat – în dimineața zilei de 24 februarie 2022 – că orice om de afaceri care se întâlnește cu Vladimir Putin va fi sancționat, sala de la Kremlin ar fi fost aproape goală.
  • În schimb, participanții au fost pedepsiți ulterior pentru o acțiune care nu era considerată ilegală la momentul producerii ei.

Al treilea defect ține de subminarea justiției occidentale.

Statele au dreptul să refuze vize. Dar revocarea permiselor de ședere și înghețarea activelor fără un proces echitabil transferă vina unui stat asupra cetățenilor săi.

Mai mult, deciziile se bazează adesea pe informații secrete. Atunci când un oligarh câștigă în instanță, autoritățile reimpun sancțiunile printr-o nouă decizie, pe aceleași motive.

The Insider: Dacă Occidentul ar fi anunțat – în dimineața zilei de 24 februarie 2022 – că orice om de afaceri care se întâlnește cu Vladimir Putin va fi sancționat, sala de la Kremlin ar fi fost aproape goală / Foto – Mediafax

O „scuză” politică și un bilanț financiar paradoxal

În esență, sancțiunile au funcționat ca o scuză a politicienilor occidentali pentru a masca ajutorul militar insuficient oferit Ucrainei.

Costurile au fost însă uriașe.

  • În 2026, sancțiunile din domeniul energetic au redus veniturile din export ale Rusiei cu 10% (aproximativ 23-24 de miliarde de dolari față de 2021).
  • Uniunea Europeană a fost nevoită să aloce cel puțin 800 de miliarde de euro încă din 2022 pentru a amortiza șocul economic intern.

Pe plan personal, rezultatele sunt și mai slabe:

  • Averile au crescut: Bogăția cumulată a miliardarilor ruși a urcat de la 606,2 miliarde de dolari în 2021 la 696,5 miliarde de dolari în 2026.
  • Capitalul s-a întors acasă: În loc să fugă din Rusia, mulți oameni de afaceri și-au repatriat banii.
  • Elita a rămas unită: Cu excepția câtorva antreprenori din domeniul IT, nimeni nu a părăsit țara și nu a condamnat public războiul.

Dreptul penal oferă clemență celor care renunță la o infracțiune sau își repară greșeala. Regimul de sancțiuni nu oferă nicio cale de ieșire.

Astfel, Occidentul a reușit să înstrăineze exact cel mai pro-occidental segment al societății ruse, consolidând sentimentul că toți sunt „în aceeași barcă” alături de Putin.

The Insider: Occidentul a reușit să înstrăineze exact cel mai pro-occidental segment al societății ruse, consolidând sentimentul că toți sunt „în aceeași barcă” alături de Putin / Foto – Mediafax

Cum a profitat Kremlinul de blocarea activelor

Blocarea activelor rusești în Vest i-a oferit lui Vladimir Putin pretextul perfect pentru a riposta „în oglindă”.

  • Moscova a forțat companiile occidentale care au condamnat războiul să își vândă activele pe sume derizorii.
  • Le-a plasat sub „administrare temporară”.
  • Până acum, 29 de companii străine, evaluate la cel puțin 2 trilioane de ruble (24,3 miliarde de dolari), au fost preluate în acest fel.

Rezultatul? Resursele Kremlinului nu au scăzut, ci au crescut, se mai arată în analiza The Insider. Apropiații lui Putin s-au îmbogățit preluând afaceri occidentale. Bugetul de stat a încasat bani suplimentari. Oligarhii ruși au preferat să plătească o „taxă” de 10% din profiturile extraordinare cerută de Putin în 2023 decât să riște confiscarea totală a averilor în Occident.

Totodată, după ce Ucraina a naționalizat activele unor oameni de afaceri ruși, sprijinirea Kievului a devenit o opțiune complet irațională pentru mediul de afaceri de la Moscova.

Moscova a forțat companiile occidentale care au condamnat războiul să își vândă activele pe sume derizorii / Foto – Mediafax

Două strategii pentru a schimba regulile jocului

Dacă Occidentul dorește cu adevărat să slăbească regimul de la Moscova, trebuie să schimbe abordarea. Există două scenarii posibile.

  • Prima opțiune — amnistia condiționată — este însă greu de aplicat. Teoretic, Vestul ar putea promite ridicarea sancțiunilor pentru cei care condamnă războiul, rup legăturile cu Kremlinul și donează bani Ucrainei.

Practic, acești oameni ar fi declarați imediat „extremiști” la Moscova, ar rămâne fără acte și fără protecție consulară, în timp ce țările occidentale s-au arătat deja reticente în a-i primi chiar și pe rușii de rând care au fugit de regim.

  • A doua opțiune este mult mai radicală și mizează pe paranoia Kremlinului.

În Rusia mocnește deja un conflict intern, marcat de campanii „anticorupție” și persecuții împotriva celor suspectați de neloialitate.

Guvernele occidentale ar putea începe să ridice brusc și fără avertisment sancțiunile pentru anumiți oficiali și oameni de afaceri, motivând că „au fost incluși din greșeală pe liste, deoarece nu sprijină activ războiul”.

O astfel de mișcare ar declanșa imediat suspiciunea serviciilor secrete ruse. Ar provoca represiuni preventive din partea Kremlinului împotriva propriilor oameni și forțându-i pe mulți să fugă din țară. Această tactică ar sparge solidaritatea forțată a elitei ruse.

Nevoia unei abordări diferențiate

Principala greșeală a Occidentului a fost că i-a tratat pe toți rușii influenți la fel.

O strategie eficientă, scrie autorul analizei, ar fi trebuit să împartă persoanele vizate în trei categorii clare:

  1. Suspecții de crime de război: Comandanții militari, liderii politici de vârf și principalii propagandiști. Pentru aceștia, sancțiunile trebuie să fie permanente și urmate de procese.
  2. Susținătorii funcționali ai regimului: Oficiali și oameni de afaceri care alimentează efortul de război, dar nu au comis crime de război. Sancțiunile lor ar trebui ridicate dacă demisionează și își vând afacerile strategice.
  3. Actori conectați indirect: Marii contribuabili și oamenii de afaceri fără rol politic. Aceștia ar trebui încurajați să părăsească Rusia printr-un „coridor verde”, cu condiția să își mute definitiv capitalul și să nu se mai întoarcă.

Aplicarea acestui plan este mult mai dificilă astăzi decât în primele săptămâni ale invaziei. O astfel de schimbare de strategie are mult mai multe șanse de reușită decât continuarea unei politici care, până acum, s-a dovedit un eșec.