Trump se răstește din nou la aliați: “Aveam nevoie de ajutor înainte de război, nu după ce l-am câștigat”

Publicat: 19 03. 2026, 19:06
Actualizat: 19 03. 2026, 19:17

După ce Donald Trump le-a cerut țărilor aliate să ajute Statele Unite pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, iar acestea l-au refuzat fie deschis, fie voalat, președintele american a părut foarte afectat de acest lucru. În prezent, liderul american pretinde că nu mai are nevoie de niciun ajutor, iar apelul pe care l-a făcut inițial către aliați a fost în fapt doar un test.

Potrivit declarațiilor acestuia în cadrul întâlnirii bilaterale cu Sanae Takaichi, premierul japonez, Japonia, China și țările din Europa primesc petrol prin Strâmtoarea Ormuz, în timp ce SUA nu primesc nimic, dar fac acest lucru doar ca să fie un „stat de treabă”.

„NATO nu vrea să apere strâmtoarea, iar țările membre sunt cele care au nevoie de petrolul de acolo. Acum statele încep să devină mai receptive, dar din perspectiva mea, este prea târziu pentru asta. Marea Britanie vrea să trimită un portavion în regiune. Aveam nevoie de portavion înainte de război, nu după ce războiul este câștigat”.

În ceea ce privește situația actuală din Iran, Donald Trump spune că: „Le-am distrus marina. Le-am distrus aproape tot ce era de distrus, inclusiv conducerea. Marina lor a dispărut, forțele lor aeriene au dispărut, echipamentele antiaeriene au dispărut. Putem să zburăm pe unde vrem. Nimeni nu trage în noi. Conducerea și liderii lor au dispărut”, a spus Trump despre rezultatul operațiunii din Iran. Președintele american numește operațiunea din Iran o „excursie” pe care a trebuit să o facă pentru că niciun președinte nu a avut curajul să o facă.


Recomandările autorului:

Șeful Pentagonului anunță ce țări cooperează cel mai mult cu SUA în războiul din Iran: „Lumea, Orientul Mijlociu și aliații noștri nerecunoscători din Europa ar trebui să-i spună mulțumesc lui Trump“

Parlamentul german intervine în criza energetică și vrea să controleze creșterea prețurilor. Ce prevede noua legislație

Nicușor Dan și alți 9 lideri europeni îi cer Ursulei von Der Leyen să revizuiască „legislația verde”. Ce scrie în scrisoarea adresată șefei Comisiei