Ucraina și-a impus un interval de timp pentru aderarea la Uniunea Europeană. Termenul-limită: aprilie 2027. Ce planuri și-a făcut Kievul
Politicienii de la Kiev sunt de părere că cea mai bună perioadă pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este între alegerile din Ungaria, din luna aprilie, și cele prezidențiale din Franța, care sunt programate pentru aprilie 2027, scrie POLITICO.
Kievul își dorește ca în acordul de pace cu Rusia, mediat de Statele Unite, să se includă și o referință la apartenența la UE până în 2027 și consideră intervalul dintre cele două alegeri europene ca fiind cel mai bun moment pentru aderarea la blocul comunitar.
În prezent, Bruxelles-ul lucrează la un plan care ar putea oferi Kievului o calitate de membru parțial până anul viitor. Prin urmare, acest lucru i-ar permite Ucrainei să obțină statutul de observator în timpul summitelor Consiliului European și în comisiile Parlamentului European, în timp ce Kievul trebuie să finalizeze reformele necesare pentru a obține privilegiile de membru plin.
„Este adevărat că ne dorim o cale rapidă pentru aderare. Anul 2027 este foarte important pentru noi și, sper, realist, astfel încât Putin să nu poată bloca aderarea noastră timp de decenii”, a declarat Zelenski. Acesta a adăugat că Kievul încearcă să evite soarta candidaturii sale de aderare la NATO, care este acum practic exclusă din cauza opoziției Washingtonului.
Care este raționamentul termenului impus de Ucraina
În acest moment, principalul oponent al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană este Viktor Orbán, care nu va permite avansarea candidaturii Kievului înainte de scrutinul din aprilie anul acesta, deoarece a făcut din opoziția față de Ucraina un element-cheie al campaniei sale electorale. Cu toate acestea, în cazul realegerii acestuia, opoziția s-ar putea reduce în special dacă este presat de Donald Trump, potrivit unui diplomat UE și unui oficial ucrainean.
Dacă Orbán pierde alegerile din Ungaria, atât Bruxelles-ul, cât și Kievul percep o deschidere sub conducerea lui Péter Magyar, liderul opoziției care conduce în sondaje.
Îngrijorarea la Kiev este că, dacă discuțiile se prelungesc și Trump își pierde interesul pentru un acord de pace, „atâta timp cât va fi necesar” ar putea însemna că Ucraina va fi blocată în afara blocului comunitar până după următoarele alegeri europene din 2029 sau chiar mai târziu, potrivit oficialului ucrainean.
În cazul alegerilor prezidențiale din Franța, din aprilie 2027, partidul Adunarea Națională de extremă dreapta este fruntaș în sondajele electorale. Teama este că, dacă partidul lui Marine Le Pen câștigă președinția înainte ca Ucrainei să i se ofere un loc în UE, ar putea bloca aderarea Kievului.
Vorbind marți alături de Volodimir Zelenski și António Costa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că, deși înțelege că „o dată clară” este „importantă” pentru Ucraina, când vine vorba de UE, „datele în sine [fără finalizarea reformelor] nu sunt posibile”.
Recomandările autorului: