„Vacanță cu Armata” în Polonia: Un număr tot mai mare de CIVILI se înscriu la cursuri plătite de pregătire militară
Un număr tot mai mare de civili polonezi se înscriu la cursuri de pregătire militară, în contextul în care Polonia face eforturi pentru a-și dubla Armata și rezerviștii la aproximativ 500.000 de persoane pentru a contracara amenințarea rusă.
Armata poloneză este deja cea mai mare din Uniunea Europeană, potrivit datelor NATO.
Programul „Vacanță cu Armata” se desfășoară în toată țara din iunie până în septembrie și își propune să le ofere cetățenilor experiența vieții militare și să-i încurajeze să se alăture forțelor în rezervă sau trupelor regulate. Participanții sunt plătiți – 4.000 de zloți, sau aproximativ 1.000 de euro per stagiu de o lună.
În această vară, Armata poloneză a oferit 10.000 de locuri, în principal voluntarilor cu vârsta sub 35 de ani.
Aproximativ 77% dintre participanți sunt bărbați, iar peste jumătate au vârste cuprinse între 18 și 20 de ani.
Armata organizează, de asemenea, cursuri de pregătire în weekend pe tot parcursul anului și cursuri de pregătire militară de bază în școlile gimnaziale, pentru a îndeplini obiectivele de recrutare.
Ministrul Apărării: „Nu avem probleme să găsim voluntari”
Unii participanți întâmpină dificultăți în a face față programului de vară, care include treziri la 5.30 dimineața și exerciții intensive de luptă, și renunță pe parcurs.
„Nu toată lumea este capabilă să asculte de ordine”, spune sublocotenentul Artur Rzepka, unul dintre instructori. „Este mai ușor să lucrezi cu militari experimentați – ei știu ce să facă și ce așteptăm de la ei. Programul cu civili este diferit, pentru că trebuie să-i înveți pe acești oameni totul.”
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a promis, de asemenea, că va pune pregătirea militară la dispoziția tuturor bărbaților adulți până la sfârșitul anului.
„Nu discutăm despre recrutare pentru că nu avem probleme să găsim voluntari”, a declarat ministrul Apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz la începutul acestui an. „Acest lucru ne deosebește de multe țări din Europa de Vest prin faptul că nu există nicio problemă cu oamenii care doresc să se înroleze în Armată în Polonia”.
Recrutarea rămâne un subiect sensibil în Polonia
Dar, având în vedere scăderea populației Poloniei și rata scăzută a șomajului, unii analiști se întreabă dacă Varșovia își poate îndeplini ambițiile fără a reintroduce serviciul militar obligatoriu, care a fost abolit în 2009, notează Financial Times.
În iunie, Guvernul german a menționat ideea de a reactiva serviciul militar obligatoriu pe fondul unor probleme similare de recrutare pentru forțele sale armate.
„Nimeni nu a avut curajul până acum să sugereze serviciul militar obligatoriu în Polonia”, a declarat Bartosz Marczuk, fost ministru adjunct pentru Familie, Muncă și Politică Socială.
Recent, Marczuk a fost unul din autorii unui raport care recomandă trei luni de pregătire obligatorie și plătită la finalul școlii – fie în Armată, fie în apărarea civilă.
Recrutarea rămâne un subiect sensibil în Polonia, unde amintirile serviciului militar din perioada comunistă persistă.
Dar „cu acest nou pericol rusesc pe partea noastră de est, trebuie cel puțin să ne gândim din nou la un fel de recrutare”, a spus Marczuk.
Un sondaj recent realizat de firma de cercetare Ibris a constatat că 78% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani nu ar fi dispuși să facă sacrificii pentru apărarea Poloniei.
„Dorința de sacrificiu în rândul acestei grupe de vârstă care ar trebui să fie principalul rezervor pentru extinderea forțelor noastre armate este alarmant de scăzută”, a declarat Marcin Duma, directorul executiv al Ibris.
Foto: Profimedia
RECOMANDAREA AUTORULUI: