Xi Jinping își continuă campania ANTICORUPȚIE/ Un fost ministru al Agriculturii a fost condamnat la moarte
Fostul ministru chinez al Agriculturii, Tang Renjian, a fost condamnat la moarte, duminică, pentru luare de mită, cu o suspendare a execuției pentru doi ani.
Tang Renjian a acceptat mită în numerar și bunuri în valoare totală de peste 32 de milioane de euro între 2007 și 2024, a anunțat Tribunalul Popular Changchun din provincia Jilin.
Aceste mite „au cauzat pierderi deosebit de grave intereselor statului și ale poporului și, prin urmare, au justificat pedeapsa cu moartea”, se arată într-un comunicat, adăugând că acuzatul și-a recunoscut „crimele” și și-a exprimat regretul.
Această condamnare este cea mia recentă din vasta campanie anticorupție condusă de președintele chinez, Xi Jinping. Susținătorii campaniei au declarat că aceasta promovează o guvernare corectă însă criticii consideră că îi oferă președintelui puterea de a-și îndepărta rivalii.
Autoritățile chineze investighează acte de corupție ale politicienilor
Înainte de a deveni ministru al Agriculturii (2020-2024), Tang Renjian a ocupat funcția de guvernator al provinciei Gansu, precum și de vicepreședinte al regiunii autonome Guangxi, potrivit informațiilor furnizate de cotidianul Le Parisien. Pierdere funcțiilor sale vine în urma unor anchete similare de corupție care îi vizează pe foștii miniștri ai Apărării, Li Shangfu și Wei Fenghe.
Li Shangfu a fost demis din funcție la șase luni de la preluarea mandatului și exclus din Partidul Comunist Chinez pentru infracțiuni care includeau suspiciuni de corupție. Succesorul său, Dong Jun, actualul ministru al Apărării, ar fi fost, de asemenea, investigat pentru corupție.
Foto: Profimedia
Recomandarea autorului: